Prima pagină » Actualitate » Moment dramatic la Eurovision 2026. Prezentatoarea televiziunii din R. Moldova a izbucnit în lacrimi după ce a anunțat doar 3 puncte pentru România

Moment dramatic la Eurovision 2026. Prezentatoarea televiziunii din R. Moldova a izbucnit în lacrimi după ce a anunțat doar 3 puncte pentru România

Olga Borșcevschi

România a primit doar 3 puncte din partea juriului Republicii Moldova la Eurovision 2026. Margarita Druță, prezentatoarea televiziunii de la Chișinău de la Eurovision, a ieșit toată în lacrimi cu un video pe conturile sale de pe rețelele sociale, după ce a anunțat notele juriului Republicii Moldova.

Reacția prezentatoarei Margarita Druță

În videoclipul publicat pe Instagram, Margarita Druță afirmă că punctajul pe care a trebuit să îl anunțe a luat-o prin surprindere și că s-a gândit chiar să renunțe la prezentare, după ce l-a sunat pe directorul de la TeleRadio Moldova.

„E ora 03:17 dimineața. Eu încă tremur ca o vargă și nu pot să îmi revin. Cu o oră în urmă s-a terminat Eurovisionul și eu am sentimente mixte, pentru că o parte din mine plânge de bucurie că s-a împlinit visul copilăriei mele. Eu de mic copil îmi doream să prezint punctajul Moldovei la Eurovision. (…) Dar altă parte din mine e devastată. Voi ați văzut ce punctaj a trebuit să prezint astăzi și, ca să fie clar, pentru că multă lume nu știe: omul care prezintă punctajul nu face parte din juriu, nu participă la stabilirea rezultatelor. Eu, când am primit rezultatul și am văzut România – 3 puncte, am avut o reacție de șoc. Câteva minute m-am retras.

„Scuzați-mă, dar eu refuz să prezint asta”

L-am sunat pe domnul director de la TeleRadio Moldova și i-am zis: «Scuzați-mă, dar eu refuz să prezint asta. Eu nu pot să mă uit în fața camerei când România are atât, mai ales într-un an în care România are o piesă atât de frumoasă». Deci asta, să simți asta, e iadul. Tu vrei să ieși să citești punctajul, dar, pe de altă parte, ești prins în situația: ce fac acum? Voi cum ați fi procedat în cazul meu? Când tu știi că trebuie să prezinți niște puncte cu care tu personal nu rezonezi, dar asta e decizia juriului. Tu trebuie să o prezinți. (…) Cele 12 puncte ale mele merg spre România. Eu am susținut piesa și mă simt tristă că a fost așa. Sunt de acord că acest concurs nu este politic și că nu trebuie să îți susții vecinii doar pentru că sunt vecini. La televotul din partea Republicii Moldova, România a primit 12 puncte, deci votul juriului nu este egal cu cel al oamenilor din întreaga țară care au votat”, a spus Margarita Druță în clipul video.

Juriul Republicii Moldova a acordat punctajul maxim de 12 puncte Poloniei, în timp ce România, care s-a clasat pe locul trei, a primit doar 3 puncte; Israel – 10 puncte, Grecia – 8 puncte; iar Ucraina nu s-a regăsit printre țările punctate. Juriul din România i-a acordat Republicii Moldova 10 puncte.

Publicul moldovean i-a dat României punctajul maxim

Deși juriile au tratat piesa României cu reținere, publicul european a votat masiv pentru Alexandra Căpitănescu, care a obținut 232 de puncte televot, unul dintre cele mai mari scoruri ale serii. Totuși, situația din Republica Moldova a devenit și mai sensibilă după publicarea diferenței dintre votul juriului și cel al telespectatorilor. În acest context, decizia juriului de la Chișinău a fost interpretată de unii drept un afront, o umilință, iar de alții drept o alegere imposibil de explicat.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Viza de SUA a lui George Simion, contestată de 4 oficiali americani
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Miruță, despre bucățile de drone de pe plajă: „E mai bine să se sufle și-n iaurt, decât să fie cineva rănit”
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Exercițiile fizice pot ajuta creierul îmbătrânit să „elimine deșeurile”