Prima pagină » Puterea Gândului » Comandantul Forțelor Armate Române n-a nimerit Deveselul

Comandantul Forțelor Armate Române n-a nimerit Deveselul

De câteva ore caut să-i găsesc scuze comandantului Forțelor Armate Române, șefului CSAT, președintelui Klaus Iohannis, pentru lipsa de la baza militară din Deveselu.

Programul președintelui s-a încheiat în jurul orei 11, având ca singur punct pe agendă activitățile legate de primirea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.

Din declarația de presă și din postarea de pe facebook („Este un moment care marchează atât aprofundarea relațiilor dintre România și SUA, cât și consolidarea profilului țării noastre în NATO”) reiese că președintele României e, totuși, conștient de importanța politico-strategică și de imensa încărcătură simbolică a ceremoniei  oficiale legate de operaționalizarea scutului american antirachetă, la care au participat înalte oficialități ale Statelor Unite și ale Alianței Nord-Atlantice.

Nici luni n-am putut să înțeleg de ce comandantul Forțelor Armate Române n-a fost prezent la repatrierea trupurilor neînsuflețite ale militarilor români căzuți la datorie în Afganistan. E drept, aeronava a sosit în jurul orei 20.30, iar programul președintelui se încheiase, conform agendei, în jurul orei 16.00.

În alte împrejurări m-aș fi dezlănțuit găsind explicațiile pentru care Klaus Iohannis n-a nimerit Deveselul – nu e, din păcate, lângă Insulele Madeira, ci lângă Caracal – dar (cum se întâmplă fatalmente tot mai des) mi-a înghețat zâmbetul.

Rămân cu imaginea fostului președinte Traian Băsescu, la inaugurarea lucrărilor, în octombrie 2013…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Cele mai bune două orașe din lume sunt din aceeași țară