Prima pagină » Puterea Gândului » Congresul PNL: un prim-vice trofeu și un președinte câștigător

Congresul PNL: un prim-vice trofeu și un președinte câștigător

Congresul PNL: un prim-vice trofeu și un președinte câștigător
Singura supriză de la Congresul PNL a oferit-o Sir Graham Watson, care, în discursul său de la tribună, s-a dovedit la fel de civilzat ca animalul la care a făcut referire.

Singura supriză de la Congresul PNL a oferit-o Sir Graham Watson, care, în discursul său de la tribună, s-a dovedit la fel de civilzat ca animalul la care a făcut referire. Comparându-l pe președintele României cu un porc („Putem să-l învingem pe Băsescu și PPE aici, sigur că putem, nu există porc atât de mare încât ursul liberal să nu-l înghită”), șeful ELDR a arătat o totală lipsă de considerație nu numai față de acesta, ci și față de țara pe care Traian Băsescu, în calitatea sa oficială, o reprezintă. La o asemenea jignire adusă de un oaspete, s-ar fi cuvenit ca gazdele să nu aplaude precum liberalii români, cărora însă speech-ul europarlamentarului britanic le-a mers la suflet. El s-a înscris în nota belicoasă-triumfalistă a altor discursuri, cel al președintelui PNL fiind cel mai avântat dintre acestea.

Reconfimat la șefia partidului cu peste 90 la sută din voturile celor peste 1400 de delegați la Congres, Crin Antonescu a spulberat contestațiile din interior. Parcă anticipând rezultatul, niciunul dintre criticii săi nu l-a mai atacat direct, preferând ca, în ciuda provocărilor, să abordeze subiecte legate de modificarea Constituției ori promovarea tinerilor, precum Călin Popescu Tăriceanu. Opoziția internă, mică și prudentă a avut mai curând un rol decorativ, sclipind ca o pietricică pe sceptrul democrației liberale. Toate propunerile ei au picat la vot, politica lui Crin Antonescu, oricare va fi ea de-acum înainte, primind girul necondiționat al partidului, de altfel, foarte mulțumit de actualul său lider, care, în alianță cu PSD, l-a purtat după patru ani de pauză și suferință, din nou, la guvernare. PNL trăiește, așadar, o perioadă fastă, care va dura până, cel puțin, în 2016, Antonescu garantând că USL nu se va destrăma până atunci și partidul va rămâne la Putere. Cum parteneriatul cu pesediștii înseamnă siguranță și continuitate în viziunea majorității liberalilor, vocile neliniștite că „volanul este pe stânga” (Ludovic Orban) au răsunat în pustiu.

Glasul care abia s-a auzit a fost cel al noului prim-vicepreședinte Klaus Iohannis. Înscrierea lui în PNL cu câteva zile înaintea Congresului a venit ca o neașteptată lovitură de imagine, reușită de Crin Antonescu. Acesta a adus în partid, ca pe un trofeu personal, o personalitate politică respectată, a instalat-o în fruntea echipei lui de 31 de vicepreședinți obedienți și recunoscători, conferind, atfel, mai multă credibilitate conducerii colective și lui însuși. Primarul Sibiului, în relații strânse cu liberalii încă din 2008, dar ezitant în privința aderării la PNL, a urcat în ultimul tren, care-l putea ajuta să avanseze în politică, purtându-l direct spre epicentrul acesteia. El reprezintă un real câștig pentru PNL și, dacă va izbuti să se mențină neșifonat în contactul cu cei din jur, pentru politica românească. Devenind, de ieri, „mâna dreaptă” a lui Crin Antonescu, este de așteptat ca dl Iohannis să știe ce face stânga și să-și manifeste forța politică, trăgând-o, discret, de mânecă, atunci când o ia razna. „Trebuie să câștigăm Președinția României cu dl Antonescu” a fost una din puținele propoziții rostite de Klaus Iohannis. Nu cred că, într-o atare situație, domnia sa va fi pus premier, dar, aproape sigur, va primi cadou un partid.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!