Cum să pierzi o țară: cacealmaua lui Cameron

„E decizia potrivită pentru Scoția și pentru Regatul Unit”. Era toamna lui 2012 și premierul britanic David Cameron încerca să „vândă” la BBC semnarea Acordului de la Edinburgh cu omologul scoțian, Alex Salmond, privind referendumul pentru ieșirea Scoției din Regatul Unit. Acum, când le vorbește scoțienilor despre inima lui frântă și despre „effing Torries„, nu mai arată la fel de sigur pe el. David Cameron pare să știe că miza votului de mâine nu este numai națională, ci și personală.

Mâine, am putea asista la un moment unic în Europa, ruperea unei uniuni vechi de 300 de ani care poartă însemnele unei istorii fabuloase. Mâine, am putea asista la sfârșitul erei Cameron în Partidul Conservator și – atenție! – Unionist. Tot de votul de mâine depinde restul mandatului lui David Cameron în funcția de prim-ministru, în condițiile în care premierul britanic trebuie să fie liderul partidului de guvernământ. În ajunul referendumului, el dădea asigurări că nu va demisiona, de parcă ar avea de ales. Sunt promisiuni goale, venind din partea unui om care a pierdut deja poate cel mai riscant pariu făcut de vreun lider al Europei moderne. Căci acest referendum a fost, cu siguranță, un pariu. În urmă cu doi ani, când a semnat Acordul de la Edinburgh cu Alex Salmond, Cameron era suficient de încrezător în el însuși și înțelegea într-atât de puțin naționalismul scoțian încât să își asume pariul. Prin însuși faptul că taberele au ajuns, înainte de vot (ultimele sondaje indică 52%-48% în favoarea votului pentru rămânerea în Regat), atât de apropiate, Cameron a pierdut.

Dincolo de calculul politic prost din cauza căruia David Cameron poate să piardă o țară din Regatul Unit, referendumul din Scoția ilustrează un curent extrem de important în Europa, respectiv reanimarea naționalismului pe continent, susține George Friedman, într-o analiză Stratfor. Ce e foarte interesant este că această revigorare naționalistă vine după decenii de consolidare europeană în cadrul UE.

Cu alte cuvinte, am putea asista la maximul integrării europene, în ciuda planurilor ambițioase ale unor arhitecți europeni de modă nouă pentru noi uniuni, armată UE și alte proiecte sub însemnul celor 12 stele galbene. Este foarte posibil ca referendumul extrem de strâns din Scoția să fie un semnal că, în lipsa unei reforme reale la nivelul instituțiilor UE și după ani de recesiune și austeritate, s-a atins limita de unitate și vom vedea un curent pentru mai multă diversitate în UE.

Argumentele în favoarea dimensiunii naționaliste în cadrul referendumului din Scoția sunt multe și, analizându-le, ne întoarcem la ideea că David Cameron le-a subestimat. Miza economică cu care iese la înaintare tabăra „yes” (pro-independență) este una falsă. Instabilitatea pe care ar crea-o ieșirea din Regatul Unit, lipsa unei infrastructuri bancare și financiare, unei monede, incertitudinea privind statutul în UE, toate acestea creează prejudicii economice mult mai însemnate decât eventualele politici nesănătoase ale Londrei. Istoria a demonstrat că naționalismul este mai puternic decât economia (vezi aici doar una dintre analizele recente care susțin această idee). Prezentul, se pare, ne dă o nouă lecție în acest sens.

În fine, am văzut, în această perioadă, multe analize din presa internațională preluate și în România privind efectele referendumului din Scoția asupra problematicii Ținutului Secuiesc. E o falsă dezbatere**, situațiile fiind foarte diferite începând cu faptul că una e țară, alta nu a fost niciodată și încheind cu citarea Constituției României. În loc să ne temem că își fac secuii țara în mijlocul României, mai bine ne-ar preocupa ce se va întâmpla cu românii care studiază și muncesc, în calitate de cetățeni europeni, în Scoția. Dacă Scoția va părăsi Regatul Unit, nu există vreun precedent pentru statutul său în UE și al cetățenilor europeni care sunt acolo.

În final, tot un gând despre David Cameron: în campania lui din 2010, a avut un slogan: „We can’t go on like this” – „Nu mai putem continua așa”. Ironia face ca acest slogan să fie tocmai mesajul din spatele campaniei pentru votul „Yes”.

Mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis

*O clarificare a denumirilor: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu este o singură țară, ci un ansamblu format din patru țări: Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Marea Britanie, în schimb, este o denumire geografică, și nu politică, ce se referă la cea mai mare insulă dintre insulele britanice, unde se află Anglia, Țara Galilor și Scoția, deci Regatul Unit fără Irlanda de Nord. Așadar, când vorbim despre referendumul din Scoția, acesta se referă (în versiunea hipercorectă) la independența de Regatul Unit, nu de Marea Britanie, cu toate că cele două denumiri au devenit interșanjabile în limbajul curent.

**Cinci motive pentru care referendumul pentru independența Scoției nu schimbă situația Ținutul Secuiesc.