Dacă cinezi cu diavolul…

Asta era vorba lui David Ben Gurion, cel dintâi prim ministru al Israelului: „Ce să fac, trebuie să iau cina cu diavolul”. Din prima zi a existenței sale, Statul s-a războit cu vecinii. E greu de apărat o limbă de pământ evreiască, într-o mare ostilă de musulmani. Astăzi, după 65 de ani, Israelul e cea mai importantă putere militară din zonă. Cu capabilități nucleare, niciodată explicit recunoscute. (Institutul Internațional de Studii Strategice din Londra aproximează că Tsahal-ul posedă 200 de ogive nucleare, ceea ce așază Israelul la nivelul Marii Britanii). Premierul Golda Meir, la începutul anilor ”70, declara memorabil: „Nu vom fi prima țară din Orientul Mijlociu care va fabrica bomba atomică. Dar nici a doua”. La vremea când rostea aceste cuvinte, primul reactor nuclear de la Dimona, din mijlocul deșertului Negev, se construise deja, cu colaborarea Franței. Pentru cei care se întreabă de ce a adunat Siria atâta amar de armament chimic – „bomba atomică a săracului” – (cea mai mare parte furnizat de sovietici, dar și de britanici), răspunsul stă în dorința dementă de a realiza un echilibru de forțe în regiune.

Israelul n-a semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară (n-au făcut-o nici India și Pakistanul; a făcut-o, în schimb, Iranul), fapt pentru care n-a fost niciodată subiectul vreunui control al inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. De ce n-au observat asta campionii moralității politice mondiale, Statele Unite?

ECONOMIE Un fost ministru al Economiei atrage atenția că România ocupă locul doi în UE la ajutorul de stat: „Nu este altceva decât socialism pentru bogați”

23:45

ACTUALITATE Crin Antonescu: „Istoria se falsifică sau se uită. Nu poți să îi ștergi unui om memoriile”

23:33

Facilitățile nucleare ale Israelului sunt îngropate adânc, e o metropolă subterană acolo, în Negev, care cuprinde inclusiv institute de cercetare – de la Mordehai Vanunu (un Snowden mai fraier) citire – și nu trebuie să ne temem că vreo rachetă a sirienilor sau a Hezballah le-ar putea lovi. Aliatul Statelor Unite nu e în pericol, dacă Siria ar riposta la un „atac limitat” coordonat de președintele Obama. Vor fi niște oameni, niște amărâți de israelieni, care în termeni de război se numesc „victime colaterale”.

La ce ar putea conduce, în primă instanță, „atacul limitat” – dacă va avea loc (și mi-e teamă că va avea loc, chiar fără avizul Congresului) – ar fi confruntarea totală șiiți-sunniți. Un dezastru, care se va întinde, din regiune, la nivel global. Cea mai firavă diversiune ar putea introduce în ecuație Iranul (aliatul Siriei). Spuneam zilele trecute că Statele Unite n-au reușit să formuleze obiectivul clar al unei intervenții în Siria, câtă vreme o acțiune din aer, limitată, nu poate distruge depozitele de armament chimic. Astfel încât – în lipsa unuia limpede exprimat – obiectivul pare a fi Iranul (ținta lui Netanyahu).

Dovezi solide că armata lui Bashar Al-Assad a orchestrat atacul chimic din 21 august tot n-au fost date publicității.  S-au livrat, în schimb, patetice discursuri moralizatoare și argumente deductive: dacă există depozite de armament chimic și ele sunt sub controlul Puterii, rezultă că guvernul de la Damasc le-a folosit. Mai mult ca sigur, aș spune, dar cu  „mai mult ca sigur” nu declanșezi un război.

Astăzi, s-au distribuit în media niște imagini atroce, cu muribunzi în urma unui atac cu arme chimice. Imaginile (nedatate și nelocalizate) pot fi de la periferiile Damascului. N-au cum să fie din Fallujah, Irak (noiembrie 2004). 
Dacă imaginile acelea, pe marginea cărora glosa John Kerry, în loc să răspundă la întrebarea repetată despre obiectivul SUA în Siria, nu sunt din 21 august sau nu sunt din Goutha, avem de-a face cu o propagandă diabolică. Nu mai puțin drăcească decât cea pe care o practică regimul de la Damasc, când vrea să-și ascundă ororile sau dușmanii regimului de la Damasc – rebelii Al-Qaida. Apropo, vorba veche pe care o invoca Ben Gurion – „Ce să fac, trebuie să cinez cu diavolul” –  are și o continuare: „folosește o lingură lungă”.