De când am primit drept de vot, strâng ștampila în pumn de parcă e arma cu care mă apăr de hoți. O rugăciune pentru 2019

Am votat azi cum doar bunicii mei votează: la prima oră – ei, înainte de biserică, eu, înainte de a ajunge în redacție. După fiecare vot, ei se duc să se roage dumnezeului în care le-au rămas speranțele pentru o viață mai demnă, sănătate și o pensie mai acătării. Eu, la ieșire, m-am trezit rugându-mă, în timp ce stăteam la semafor, pentru niște alegeri în care nu voi mai zice, în cor cu toți cunoscuții mei, „votez pe oricine, numai pe acest candidat nu”. Suntem un popor negativist, mereu hulim, ne plângem, nu e de mirare că și votul ne e veșnic negativ.

În drum spre redacție, am pornit această rugăciune:

– dă-mi, peste cinci ani, niște alegeri în care chiar să am opțiuni reale, pe care să le cântăresc conform așteptărilor și gândirii mele și să pun ștampila aceea simțind că investesc în ceva. De când am primit drept de vot, strâng ștampila în pumn de parcă e arma cu care mă apăr de hoți. Trag cu gloanțe oarbe, apărându-mi viitorul.

JUSTIȚIE Fostul primar din Rădăuți a cerut să îi fie plătite salariile restante din perioada suspendării, după achitarea într-un dosar de corupție

15:09

REACȚIE Plante uscate în zona Sălii Palatului, după ce au fost furate componentele sistemului de irigații. Ciprian Ciucu: „Atât s-a putut”

15:01

– dă-mi, peste cinci ani, candidați care să nu mă mai mintă cu zâmbetul pe buze. M-am săturat de obrazul lor gros și rânjetul cu care îl umflă la televizor.

– dă-mi, peste cinci ani, politicieni care să poată să îmi ceară scuze.

– dă-mi, peste cinci ani o presă care să regăsească, într-un ungher ascuns al redacției, acest cuvânt: „watchdog”/ „câine de pază”. S-a dat, în 2014, o luptă care-pe-care, cu mult noroi împroșcat în toate direcțiile. Mai mult ca niciodată, noi, jurnaliștii, am fost fie victime colaterale, fie complici în cel mai necinstit sens al cuvântului. Mai există și categoria celor care au stat pe margine, purtând mănușile și halatul țării pe care și-au creat-o în mintea lor. Acești din urmă jurnaliști au stat deoparte pentru a nu fi în bătaia mizeriilor care circulau dinspre politicieni către public, respectiv om cu ștampilă. În următorii cinci ani, sper că ne vom redescoperi menirea, armele și terenul în care să le putem folosi.

– dă-mi mai multă speranță, mai puține frustrări.

– cere-mi, peste fix cinci ani, să-ți dau, dar lasă-mă și pe mine să-ți cer atunci și, la schimb, cere-ți să-mi dai.

Am terminat rugăciunea mea pentru viitor când am dat cu cartela de acces la turnicheții de la parter. În loc de cruce și de doamne ajută, am făcut singurul lucru pe care îmi vine să îl fac când sunt nemulțumită și vreau să sper: am scris.

Mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis