Doamne, știu că eu am dreptate! Dă-mi un semn să le-o dovedesc! (două anecdote dumnezeiești)

Rabbi Elimelech, rabbi Shmuel, rabbi Mordecai și rabbi Amram sunt prinși într-o dispută teologică, al cărei „scor” e mereu trei la unu. Finalmente, rabbi Amram, aflat în minoritate, apelează la argumentul autorității:

-Doamne, știu că eu am dreptate! Dă-mi un semn să le-o dovedesc!

Și, dintr-o dată, din seninul cerului, începe să ningă.

-Vedeți? Un semn!

-Nici vorbă, replică rabbi Shmuel. Ce mare lucru puțină ninsoare în plină iarnă!

-Doamne! nu se lasă rabbi Amram. Dă-mi un semn mai mare!

Un țurțure de gheață uriaș cade de nicăieri și se înfige în pământ. Rabbi Amram exultă:

-Nici ăsta nu-i un semn?!

-E un simplu fenomen natural, constată sceptic rabbi Elimelech.

În timp ce rabbi Amram se roagă fierbinte pentru încă un semn, Dumnezeu, expasperat, le strigă din tării:

-El are dreptate!!!

-Ei?! își privește rabbi Amram, cu superioritate, conlocutorii.

Rabbi Mordecai constată vag plictisit:

-Ce mare lucru? Acum suntem trei contra doi…

*

În cea mai bogată sinagogă din Galiția, în plină slujbă, dus de valul pietății, rabinul locului cade în genunchi, atinge podelele cu fruntea și strigă din rărunchi:

-Dumnezeul meu, înaintea Ta sunt nimic!

Văzându-l pe rabin, ca să nu apară în fața obștii credincioșilor mai puțin pios, cantorul cade și el în genunchi, atinge podelele cu frunte și strigă din rărunchi:

-Dumnezeul meu, înaintea Ta sunt nimic!

Urmărindu-i pe cei doi, Mendel, croitorul, se ridică de pe scaun, cade în genunchi, atinge podelele cu fruntea, strigând și el din rărunchi:

-Dumnezeul meu, înaintea Ta sunt nimic!

La una ca asta, cantorul se întoarce spre rabin, pufnind:

-Ia uite cine crede că e nimic…