Düshman-ul Ayatollahului Khamenei

N-am citit cartea, o traducere arabă urmează să apară curând. Circulă deja versiunea în limba engleză (primul care a oferit-o pe facebook a fost chiar autorul), dar n-am încredere în ea.

Din cele câteva comentarii și extrase care au apărut în presa de orientare șiită se poate înțelege că dușmanul Ayatollahului Khamenei e Israelul. În farsi, cuvântul e chiar acesta, pronunțat cu umlaut: „düshman”. Ținând să precizeze că nu e antisemit, în înțelesul european al termenului, Liderul Suprem consideră că israelienii n-au ce căuta pe pămîntul palestinian decât cel mult ca minoritate protejată, și că stresul continuu și faptul că mulți au dublă cetățenie îi vor alunga din regiune, în cel mult un sfert de secol.

Zicerile anti-israeliene ale lui Khamenei sunt la fel de multe și de dure ca și cele adresate Statelor Unite. Chiar în ultimele luni, în timpul negocierilor pactului nuclear, Liderul Suprem n-a încetat să-i injure pe americani (cu apelativul „Marele Satan”, cel mic fiind Israelul, de când s-a destrămat Uniunea Sovietică) pe unde a apucat – întruniri oficiale, facebook, twitter. (Omul lui Allah se află chiar în top 5 twitteriști politici, alături de Putin). Nu mai departe ieri a apărut următoarea postare (un rezumat la discursului rostit la întâlnirea cu comandanți ai Gărzilor Revoluției): „Împotrivirea noastră la negocierea cu SUA are un motiv: discuția Republicii Islamice cu Statele Unite înseamnă  infiltrare. Ei vor să netezească drumul spre a se impune. În timpul convorbilor pe teme nucleare, au urmărit orice oportunitate de a se infiltra; mulțumim lui Allah, partea iraniană a fost vigilentă, n-a avut deocamdată prilejul să acționeze împotriva intereselor noastre naționale. Negocierea cu SUA e interzisă, câtă vreme ne aduce nenumărate dezavantaje și nici un beneficiu”.

SONDAJ DE OPINIE Aliații NATO nu cred că SUA mai este capabilă să descurajeze inamicii. Politicile lui Donald Trump i-a făcut pe europeni sceptici

18:18

INTERVIU Fraudarea fondurilor alocate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, în vizorul Curții de Conturi Europene. Interviu cu Lucian Romașcanu

18:12

Vă puteți închipui, în atare condiții, cam care e statutul negociatorului-șef, șeful diplomației iraniene, Muhammad Javad Zarif, care merită Nobelul pentru Pace (există o astfel de propunere pentru tandemul Zarif-Kerry). Nu e pe lume ministru de Externe mai înjurat la el acasă ca Zarif și acuzat zilnic de trădare în favoarera americanilor. (Când președintele Obama a făcut în așa fel încât să-i dea mâna pe holurile sediului ONU, în fața camerelor, Javad Zarif a plătit scump la Tehran imaginile acelea, cum a plătit și fotografia cu Kerry pe stradă, zâmbind relaxat după o negociere lungă).

Povestindu-vă ieri despre generalul Qassem Suleimani, vă spunem că e o aiureală să credem că ar fi strategul din umbră al lui Putin. Rusia și Iranul au propriile strategii legate de Orientul Mijlociu. În Siria au acum aceleași interese, de a-l menține încă la putere pe Bashar Al-Assad, de a controla tranziția care va urma și de a scăpa de ISIS. Obiectiv pentru care colaborează strâns. Însă strategiile lor în zonă, odată lichidat autointitulatul Stat Islamic și realizat transferul de putere la Damasc, nu converg. (Dintre cei aproximativ 20 de milioane de musulmani din Rusia, majoritatea sunt sunniți).

Vecini și parteneri strategici, în plan politic Iranul și Rusia au o cordială relație de pândă reciprocă. Un distins specialist rus în Orientul Mijlociu a exprimat esența, înainte ca regimul de la Kremlin să sprijine, cu entuziastă ipocrizie, acordul nuclear: „Un Iran pro-american e mai periculos pentru noi decât un Iran nuclear”.