Prima pagină » Puterea Gândului » Fumătoarea „bătută” de pensionari în troileibuz: „Bine i-au făcut”. Chiar așa?!

Fumătoarea „bătută” de pensionari în troileibuz: „Bine i-au făcut”. Chiar așa?!

Fumătoarea „bătută
Ați văzut probabil filmulețul în care o femeie care fumează o țigară electronică într-un troleibuz din București este pusă la pământ de pumnii a doi pensionari jigniți de gestul ei, fără ca nimeni să intervină în timp util. O scenă care putea fi evitată și ulterior oprită dacă toți cei implicați ar fi respectat o singură regulă: a bunului simț.

Asta ar fi trebuit să o determine pe femeie să își „stingă” țigara în momentul în care a observat că sunt câțiva călători deranjați de gestul său, mai ales că nicio călătorie cu troleibuzul nu durează atât de mult încât să-l bage în sevraj nici pe cel mai înrăit fumător. E adevărat că fumatul electronic nu este interzis în mod explicit în RATB. La fel cum nu sunt interzise nici nudismul sau sexul în mijloacele de transport, așa cum remarca un cititor, pe care le reglementează însă bunul simț. Ei bine nu, femeia a decis să se bată pentru dreptul său – care exista numai în virtutea faptului că nu era interzis în mod clar – dar nu folosind explicații și argumente logice pe care cei care folosesc țigări electronice ar trebui să le dea în astfel de situații, ci injurii. Iar de aici până la bătaie nu a mai fost decât un pas.

Poate, dacă cel puțin un călător deranjat ar fi jucat cartea bunului simț și ar fi rugat-o politicos să își „stingă” țigara, mai ales că acolo se afla și un copil, lucrurile nu ar fi degenerat. Dar nu, i-au atras atenția trăgând-o de mânecă și țipând la ea, până când unul dintre ei nu a mai răbdat și a lovit-o peste mână, gest aprobat imediat printr-un „Bine i-a făcut!”. A urmat apoi schimbul de înjuraturi, iar după câteva secunde femeia cădea sub pumnii a doi pensionari turbați din cauza tupeului femeii și a cuvintelor grele pe care le scuipase în obrajii lor fini de oameni care apără reguli și drepturi. 

La scenă au asistat nepăsători aproape toți călătorii. Bunul simț nu i-a urnit să ia atitudine în fața unor bărbați care loveau o femeie. Au considerat probabil că și-o merita pentru că fumase într-un mijloc de transport și îi înjurase ca la ușa cortului pe cei care i-au atras atenția. Sau, în cel mai bun caz, le-a fost teamă să nu fie bătuți și ei. Nu s-au gândit însă că nu era neapărată nevoie de intervenția lor directă. Ar fi fost suficient și de bun simț dacă sunau la poliție.

Dar de ce să suni la 112, când poți folosi telefonul pentru a filma întreaga scenă? Pentru că nu ne caracterizează numai nebunul simț, ci și apetitul mare de a asista la scandaluri de pe margine, dar mai ales nepăsarea. Dacă nu ne-a impresionat o femeie de 80 de ani care mergea în pijamele pe stradă la câteva grade cu minus și care a fost găsită apoi moartă, ce ne-ar putea mișca să facem ceva pentru a opri unul sau mai mulți bărbați care lovesc o femeie?  

Recomandarea video

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Traian Băsescu: „Ce avem acum e rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio şansă românilor să înţeleagă ce votează”
Cancan.ro
Cabral, a spus ADEVĂRUL după anunțul divorțului de Andreea!
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Cea mai nefericită combinație pentru România: recesiune plus inflație de 10,7%. Cine a băgat țara în criză
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Eroul lui Alex. Mărturia lui Mihail Soare, salvatorul care l-a zărit pe copil cu coada ochiului, din elicopter: Nici nu putea să plângă
Cancan.ro
Pe ce dată s-au despărțit Cabral și Andreea Ibacka, de fapt! Lumea habar nu avea
Ce se întâmplă doctore
Cabral și Andreea Ibacka divorțează. Prima reacție a prezentatorului de la PRO TV
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Astra Arad va produce vagoane de tren cu destinație specială pentru NATO. La ce vor fi folosite
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit două găuri negre care cresc mult mai rapid decât galaxiile lor