„Îi cer lui Dumnezeu să sporească numărul politicienilor”

De o parte, neoliberalismul globalist, de un cinic pragmatism, al președintelui unei țări secularizate, de cealaltă parte discursul de stânga (de extremă stângă și marxizant, spun cei care nu l-au citit) al lui Bergoglio, șeful celui mai mic stat din lume. Ce legătură poate fi între ele?

Au vorbit la telefon, a doua zi dupa alegerea lui Macron, 10 minute, despre Acordul climatic de la Paris. Bergoglio e întâistătătorul Bisericii în care președintele Franței e ceea ce sociologii numesc un „zombi catolic”.

Recitind pasaje din Bucuria Evangheliei mi s-a părut că Papa, încă din anul 2013, când și-a publicat exortația, se adresează și cultivatului meritocrat debordând de inițiativă, Emmanuel Macron, care la vremea aceea făcea primii pași în politică: „Îi cer lui Dumnezeu să sporească numărul politicienilor capabili să intre într-un dialog autentic care să orienteze în mod eficient, să vindece rănile profunde și nu aparența relelor din lumea noastră (…). Departe de mine să propun un populism iresponsabil, însă economia nu mai poate recurge la remedii care sunt o nouă otravă”.

Planul lui Macron desenează o Europă a elitelor, Papa e convins că „inegalitatea e rădăcina tuturor relelor”. Planul lui Macron, plin de entuziasm, descrie ceea ce Suveranul Pontif ar numi „o structură inutilă, separată de oameni; un grup de aleși care privesc la ei înșiși”.

Planul Papei refuză „o economie a excluderii și inegalității. Această economie ucide. Nu se poate să nu facă vâlvă faptul că moare un bătrân condamnat să trăiască în stradă, însă e o știre scăderea cu două procente a acțiunilor la bursă. Asta e excludere. Nu mai poate fi tolerat să se arunce mâncare, când există oameni care mor de foame. Asta e inegalitate. Azi totul intră în jocul competitivității și al celui mai puternic, unde cel puternic îl devorează pe cel mai slab. Ca urmare, mari mase de populație se văd excluse și marginalizate: fără loc de muncă, fără perspective, fără căi de ieșire. Ființa umană în ea însăși este considerată un bun de consum, care se poate folosi și apoi arunca. A demarat și este promovată cultura rebutului. Nu mai e vorba, pur si simplu, despre fenomenul exploatării și al asupririi, ci despre ceva nou: excluderea lovește în rădăcina sa apartenența la societate, din moment ce prin excludere nu se rămâne în drojdia societății, la periferie sau fără putere, ci se rămâne în afară. Cei excluși nu sunt cei exploatați – sunt gunoaiele, resturile”.

Contează ce crede Papa? N-are putere de decizie în noua construcție europeană. Dar Dumnezeu are, iar El „este incontrolabil, nemanipulabil, chiar periculos, deoarece cheamă ființa umană la realizarea sa deplină și la independența de orice tip de sclavie”.