„Într-o țară în care oamenii sunt gata să fure orice, Statul însuși e o pradă ce poate fi înșfăcată”

Căutând „The Fox and the Paradox” (cartea lui Hamod Dabashi despre Mișcarea Verde iraniană din 2009), am dat întâmplător peste peste „Soros on Soros”, publicată în 1995, o culegere de convorbiri semnată de Bzron Wien și Krisztina Koenen, finanțistul și jurnalista care l-au intervievat.

La fel ca în urmă cu vreo treizeci de ani, când cartea mi-a picat în mână – același sentiment de admirație pentru sinceritatea cinică a alchimistului finanțelor, (N-am fost bursier Soros, dacă asta e întrebarea).

Pentru cei care îl știu doar din propaganda lui Viktor Orban (și a emulușului său Dragnea) ori din diatribele lui Netanyahu, citez aproape la întâmplare din considerațiile celui care se consideră „un filosof ratat”, un discipol care a avut de la bun început luciditatea de a înțelege că nu-și va întrece niciodată maestrul, pe Karl Popper, rămânînd un etern epigon, dar care trece briciul gândirii sale peste o realitate care, în anii 90, părea să se limpezească.

„Când speculezi pe piețele financiare, ești dezlegat de majoritatea preocupărilor morale cu care se confruntă un om de afaceri standard. Atunci când piețele funcționează normal, un singur investitor anonim nu poate isca o schimbare sesizabilă. Ar fi existat o criză a lirei sterline și fără mine”.

„Cred că mila tinde să-i transforme pe cei care o primesc în obiecte ale milei (…). Numesc acest lucru paradoxul milei. Cred, totodată, că filantropia are, în esență, o influență corupătoare – îl corupe nu numai pec el ce primește, ci și pe cel ce oferă, pentru că oamenii îl flatează și nu-i spun niciodată adevărul. Rolul solicitantului este să găsească o cale de a primi bani de la fundație, iar al fundației de a-i împiedica pe oameni să profite de pe urma acestui lucru (…)”.

„Ca revoluție, cea din 1989 a fost incompletă. A distrus comunismul, dar nu a generat o nouă formă de organizare socială”.

„Într-o țară în care oamenii sunt gata să fure orice, Statul însuși e o pradă ce poate fi înșfăcată”.

Întrebarea Krisztinei Koenen pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung: „Odată v-ați autodefinit «un om de stat fără stat». Cât de departe poate merge cu adevărat o fundație stabilită într-o țară străină de către cetățenul unui alt stat? Care considerați că sunt limitele implicării dumneavoastră?”.

Răspunsul lui Soros: „O întrebare foarte importantă și legitimă. Întotdeauna mă bazez pe oamenii care trăiesc în țara respectivă. Ei sunt cei care hotărăsc ce e mai bine pentru țara lor. Dacă n-aș fi făcut așa, aș fi fost un intrus. Eu sprijin conceptul societății deschise. Ceea ce nu-i oprește pe cei care se opun acestui concept să mă considere un instrus. Președintele Tudjman al Croației (pe vremea când Viktor Orban eraprieten la cataramă cu Soros, n.m.) m-a acuzat că îi susțin pe trădători și a etichetat conceptul de societate deschisă drept o ideologie nouă și periculoasă. Prin urmare, activitățile mele sunt controversate, ca să nu spun mai mult. Cu cât e mai mare opoziția, cu atât e mai mare nevoia de fundație”.

Koenen insistă: „Ați fost acuzat că vă amestecați în afacerile interne”.

Răspunsul lui Soros: „Bineînțeles, ceea ce fac eu poate fi denumit amestec, pentru că vreau să promovez o societate deschisă. O societate deschisă transcende suveranitatea națională”.

Koenen: „(…) Oare nu există posibilitatea ca aceste fundații să se trezească, într-o bună zi, că sunt mai puternice decât Statul? Acest lucru ar fi împotriva ideii de societate deschisă”.

Soros: „O fundație nu va fi niciodată în stare să intre în competiție cu Statul, indiferent cât de slab ar fi Statul respectiv, fiindcă Statul are puteri de constrângere. Fără astfel de puteri, o fundație ar intra în conflict cu Guvernul, dar n-ar putea înlocui Guvernul”.

Koenen: „N-aveți posibilitatea de a răsturna un guvern?”

Soros: „Nu. Confundați puterea ideilor cu puterea politică”.

Koenen: „Dar puterea banilor?”.

Soros: „(…) Deseori suntem acuzați că noi cumpărăm oameni sau cumpărăm influență, însă de obicei de cei care nu-și pot imagina că poate fi altfel. (…)Îmi dau seama că o fundație poate deveni prea puternică, atunci când societatea civilă nu are alte surse de sprijin (…). La început, am fost îngrijorat că investițiile mele ar putea luate ostatece pentru a influența comportamentul fundațiilor mele. (…) Lumea mă ia mult mai în serios ca investitor decât ca filantrop. Deci, dacă vreau cu adevărat să am o influență în aceste țări, am o eficiență mai mare în calitate de potențial investitor. În România, de pildă, la început Guvernul a fost extrem de ostil fundației mele. Însă, după rolul pe care l-am jucat în criza lirei sterline, președintele Iliescu a cerut să mă vadă de urgență, iar fundației i-a fost oarecum mai ușor din acel moment (…)”.