Prima pagină » Puterea Gândului » Iohannis-primul politician pe care nu-l văd huiduit la tenis

Iohannis-primul politician pe care nu-l văd huiduit la tenis

Iohannis-primul politician pe care nu-l văd huiduit la tenis
Un joc de șah, cu o remiză previzibilă, în prima zi a meciului fetelor noastre cu Spania. În ciuda emoției cu care a început partida, Simona a dominat-o net pe Soler-Espinoza, amintind tuturor înjurătorilor ei imbecili în ce ligă a tenisului mondial a ajuns și se menține.

Din păcate, Irina nu a reușit să-și scoată din cap presiunea jocului pentru culorile României și nu și-a dat drumul la lovituri, așa cum a făcut-o la Australian Open, în fața Eugeniei Bouchard. La joc închis, Muguruza îi e superioară.

În premieră, președintele României a venit la tenis. Și tot în premieră, Klaus Iohannis e primul politician pe care nu-l văd huiduit la tenis.

Prin ’95, Adrian Năstase, președinte al Camerei Deputaților, a dat buzna pe arena BNR încadrat de o șleahtă de bodigarzi, fără să aștepte, la valoarea d-sale, pauza regulamentară. Jucătorii s-au oprit, iar publicul l-a huiduit copios pe președintele Federației Române de Tenis, căci era și asta, dl Năstase.

Mircea Geoană, înainte de alegerile din 2009, a încasat tot pe arena BNR, candidat prezidențial fiind și șeful PSD, fluierături de voie pentru că s-a strecurat pe teren să înmâneze un premiu.

Iar Victor Ponta, astă-vară, la finala Simonei în turneul WTA de la București, prin simpla pomenire a numelui său de către președintele FRT, a stârnit un cor impresionant de huo.

Nu mai vorbesc de vociferările la adresa Elenei Vidra, actuala candidată la titlul de Miss Rahova, în timpul butaforicei gale Bute, deoarece boxul nu mă pasionează.

Cu atât mai mult, ar fi fost frumos ca dl Iohannis să nu plece la meciul Irinei Begu – ea nu avea nevoie de susținere?

Dl. președinte a venit la Galați pentru tenis, pentru sportul românesc, sau ca șă-și lipească imaginea de cea a Simonei?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ALERTĂ în Tulcea! O dronă s-ar fi prăbușit. Pompierii caută locul IMPACTULUI
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
Prima mărturie a șoferului care a lovit mortal doi oameni în centrul Brașovului. „Am refuzat internarea. Nu merit”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Andreea Esca a dezvăluit ce alimente evită pentru a se menține în formă: „Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Dezbatere: Ceremoniile fără componenta religioasă înseamnă nunți „mai puțin solemne” sau nu?