Jocurile zăpezii. Rambo se întoarce

Ninge și viscolește de cod roșu, câteva zile? Să vină Armata. Ies râurile din matcă și inundă satele de lângă albie? Să vină Armata. Aterizează forțat un avion de mici dimensiuni, cu 7 persoane la bord? Domnule, dar Armata unde a fost, de ce nu i-a salvat? E bine să ai Armată, îți dă un sentiment de siguranță. Când ajungi însă, ca cetățean sau ca instituție publică, să te bazezi pe ea ca pe un fel de Rambo bun la orice urgență, poate că pe undeva e o problemă.

Dacă am bea un cocktail pe vreo plajă sud-americană sau din Orientul Mijlociu, lăsând în seama Armatei și vreun Cod Penal sau vreo remodelare a Constituției, ai zice că spiritul acesta de Rambo providențial al Armatei ne e în sânge ca popor. Dar nu, la noi în România, dintre troiene, viituri sau grave accidente, de la pupitrul Guvernului până la șanțul de pe uliță, avem pretenția că funcționăm pe alte baze și că niște instituții și niște firme private sunt plătite să facă lucrurile acestea.

Când te uiți însă la multe dintre firmele pe care instituțiile statului le plătesc cu sute de milioane de euro din bugetul public, pentru a da zăpada la o parte, nu poți să nu răsufli ușurat, undeva în sinea ta: bine că avem un Rambo care a ajuns chiar să inventeze freze de tocat nămeții, ca să le vină în ajutor unora dintre aceste firme bine plătite.

În 14 județe măturate de zăpezi zilele acestea, cu greu găsești o firmă care a prins contract de deszăpezire și nu are o bubă: ori e legată de mai marii politici ai județului, ori de partidul de guvernământ, ori are patroni urmăriți penal sau condamnați pentru că fură chiar statul care le dă acum alți bani, ca să dea zăpada. Cele două fotomodele care se bălăcesc acum în Bali, în timp ce firma lor dă zăpada în Dâmbovița pe 2 milioane de euro, sunt doar o părticică de cancan, ce te face să te ții de burtă râzând, în timp ce privești la tot acest tablou trist, în care doar câteva firme, și alea unse cu toate alifiile politice, au evident capacitatea să facă față unei întrețineri serioase a șoselelor pe timp de iarnă.

„Nu poți să te pui cu natura”, mi-a explicat un responsabil cu deszăpezirea, de la o firmă plătită cu aproape 9 milioane de euro să dea zăpada. Tot ce dau frezele și „volele” afară de pe drum, viscolul aruncă instantaneu înapoi: „E muncă în zadar”. Nimeni nu e nebun să combată rațional cu realitatea asta simplă, în care iarna ninge, vara plouă, iar uneori volumul e atât de mare încât orice utilaj ai avea, nu faci față. Nici măcar dacă îl chemi pe Rambo.

Totuși, codul roșu, în cele câteva județe unde a fost instituit, a durat nici 24 de ore. În rest a nins, mai așezat sau mai năpraznic, așa cum se întâmplă în fiecare iarnă în România, ba unii ar spune că a nins mult mai puțin decât în urmă cu 10-20 de ani. Te uiți în jur și parcă ceva nu e în regulă. În buricul Capitalei, nu în vreun câmp din Brăila, Tulcea sau Vrancea, abia poți să mergi pe jos, iar dacă ai treabă cu mașina pe vreo străduță secundară, ar fi bine să vii pregătit cu un SUV cu tracțiune integrală. Nu vezi calamitatea, însă se simte ca și cum tocmai ai fi scăpat dintr-una. Care mai e scuza aici, în Capitală sau în marile orașe, unde contractele de deszăpezire sunt cele mai grase, dar zăpada pică cel mai puțin?

Nu ești tocmai neam cu gumeștenii lui Moromete, dacă începi să îți pui niște întrebări simple. Ce s-ar întâmpla dacă în România ar ninge peste tot, nu doar în 14 județe, timp de o săptămână neîntrerupt? Chemăm NATO în ajutor? Închidem țara? Ne creștem găini și porci pe terasa blocului? Până la ce număr de zile de ninsoare neîntreruptă are voie să funcționeze această mentalitate că, atâta timp cât ninge abrupt, nu are sens să deszăpezești, pentru că „muncești în zadar” sau „arzi gazul degeaba”? Nu cumva, dacă aceste firme ar avea destule utilaje serioase de deszăpezit, destulă experiență și destulă forță de muncă, am putea asista în plină ninsoare, nu în viscol, la formații întregi de „vole” care „ard gazul” necontenit, ca pe autostrăzile din Canada sau din Austria? Nu cumva dacă totul ar fi mai mult despre bună gospodărire și guvernare și mai puțin despre împărțit contracte și bani, ar merge treaba mai unsă?

Pare că această desfășurare de forțe ale statului – militari, jandarmi, polițiști și toate utilajele aferente, are și menirea să spele un pic rușinea și să mai aline dezamăgirea percepută de o mare parte a populației, după accidentul aviatic din Apuseni, când oamenii au rămas cu impresia, nu pe de-a-ntregul greșită, că România e un sat fără câini. Dacă însă aceasta a fost gândirea la nivel politic, să facă o nouă paradă de 1 Decembrie printre troiene, s-a tras din nou pe lângă țintă, așa cum reușesc cam toate campaniile de imagine gândite de oamenii cabinetului Victor Ponta. E bine că avem acești militari minunați și forța lor de intervenție, însă am prefera să știm că ei își fac treaba pentru care sunt plătiți și antrenați, nu că suplinesc o lipsă sau o incapacitate a altora, mult mai bine plătiți ca ei.

Ca de fiecare dată când dau de greu, românii au tendința să caute exemple de la alții. Uneori e inadecvat, alteori nu. E bine să visăm la militari români care vor comenta, din mijlocul troienelor, la fel cum fac cei care apar filmați de o televiziune în Marea Britanie, unde inundațiile acoperiseră localități întregi cu apă, de se mai vedeau doar acoperișurile: „Suntem aici doar în recunoaștere, să vedem dacă putem sprijini în vreun fel consiliile locale”.

Suntem aici să vă ajutăm, nu să vă facem treaba nici vouă, primarilor, șefilor de instituții, nici vouă, firmelor care luați bani pentru munca asta, ar suna fraza mai pe șleau. Până atunci, România rămâne un stat slab, cu instituții cvasi-funcționale, la fel ca orice stat care se bazează prea des pe forța Armatei și a forțelor de intervenție pentru a-și rezolva treburile interne. Iar contractele de deszăpezire rămân probabil cele mai rentabile din domeniul „drumarilor”: milioanele de euro intră și dacă ninge, și dacă e soare, și dacă te mai ajută soldații.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU