„Mi-aș dori ca președintele Liviu să înfunde pârnaia și să doarmă în același pat cu doctorul Codrin”

Mi-aș dori ca președintele Liviu să înfunde pârnaia și să doarmă în același pat cu doctorul Codrin
Publicat: 28/12/2018, 01:35

Exista o tradiție ca, la cumpăna dintre ani, angajații și pacienții Micului Pentagon să-și exprime dorințele către cei doi zei considerați protectorii spitalului: Priapus și Apollo.

Legenda care circula din gură-n gură pe holurile instituției spunea că zeii respectivi făcuseră adevărate minuni. În camera de rugăciuni de la ultimul etaj statuile din bronz ale divinităților fuseseră amplasate undeva sus, la nivelul ferestrei. Priapus, zeul fertilității, avea un falus imens de care doctorii și pacienții atârnau ghirlande de flori, lenjerie intimă și ofrande (de obicei, șobolani castrați în sala de operații). Pe lângă Priapus, zeul Apollo părea un biet eunuc. Și totuși era căutat în egală măsură, nu pentru chestiuni de frigiditate, potență și libidou, ci ca să alunge demonii demenței (în calitate de zeu al luminii și protector al nebunilor).

La picioarele statuilor, două butoaie metalice cu o mică fantă în partea superioară țineau loc de cutie pentru donații, respectiv cutie poștală (unde ajungeau acatistele cu rugăminți către Priapus și Apollo).

Ca niciodată de Revelion, băusem mult ca să uit de necazuri, să uit că planul meu de evadare eșuase. Mai erau două ore până la artificiile de la miezul nopții, urmate de ritualul arderii bilețelelor din camera de rugăciuni. Se presupunea că până atunci zeii aveau tot timpul să le citească.

Am ieșit din cantină (unde se ținea Revelionul Pijamalelor) cu o sticlă de perfuzie spumantă, hotărât să dau lovitura. Știam de unde se întrerupea curentul electric la fiecare etaj și nu-mi lua mai mult de cinci minute să rezolv problema. Ochelarii cu infraroșu primiți cadou de Crăciun mă ajutară să găsesc ușor drumul până la camera zeilor; gardienii Psi încă nu se dezmeticiseră prin întunericul lăsat brusc. Am trecut pe lângă ei la fel de repede ca asistenta Olguța pe lângă manualul de limba engleză, am smuls ofrandele de pe falusul lui Priapus și am luat butoiul plin cu acatiste. M-am oprit în salonul meu – pustiu la acea oră, am blocat ușa cu dulapul metalic și am răsturnat bilețelele pe pat. Abia așteptam să le citesc, să văd ce-și doreau cu ardoare pacienții, doctorii și asistentele.

Prima hârtiuță care mi-a căzut în mână era semnată de doctorița Gabriela. Am parcurs cele câteva rânduri cu sufletul la gură:

„Dragă Priapus, dragă Apollo, sfințiile voastre, pentru 2019 mi-aș dori ca președintele Liviu să înfunde pârnaia și să doarmă în același pat cu doctorul Codrin. La cât rău mi-au făcut, dacă ar fi după mine, le-aș tăia la amândoi organul reproducător și l-aș arunca la rațe. De asemenea, aș vrea ca în 2019, să se termine Catedrala Mântuirii Neamului și să fie aduse acolo moaștele sfântului Liviu. Sunt sigură că individul ăsta valorează mai mult mort decât viu. Dragă Priapus, pe tine în mod special te-aș ruga să mă rezolvi cu libidoul, ca să-i f_t pe cretinii care mă înjură pe Facebook. Scuze pentru limbajul buruienos, dar sunt un pachet de nervi, stau blocată-n trafic de două ore. Mulțumesc și La mulți ani!”

M-am ridicat să închid fereastra, la petrecerea de la cantină începuse să cânte Sorinel Salam și geamurile spitalului vibrau ca la cutremur. Am despăturit apoi bilețelul semnat de asistenta Olguța:

„Salut! Mor de oftică pentru că în 2018 nu ați reușit să mă scăpați de Klaus, după cum v-am cerut anul trecut. Am pus degeaba 500 de euro în butoiul pentru donații. Cât să vă mai dau, băi bandiților?! Dacă ratați ținta și în 2019, vă promit că vă distrug pe amândoi, cât oți fi voi de zei! Atât de umilită n-am mai fost de când săracul Vadim, Dumnezeu să-l ierte, m-a pus să mă dezbrac și să fac șpagatul pe două cărți de telefon. Are și răbdarea mea o limită! Îl vreau pe Klaus terminat, clar? P.S. Am băgat încă 150 de euro la donații, să n-avem vorbe…”

Rămăsesem șocat de franchețea cu care doctorii și asistentele se adresau divinităților. M-aș fi așteptat la un strop de respect. La urma urmei, zeii și-ar fi putut ieși din pepeni citind astfel de mesaje pline de măscări. Nu excludeam posibilitatea unor acte de răzbunare din partea lor.

Am căutat în grămada de bilețele până l-am găsit pe cel scris de Klaus. Deloc surprinzător, era foarte scurt:

„Am urmărit cu multă atenție și îngrijorare situația politică internă și internațională. Am mâinile legate și îmi doresc decât un nou mandat, dacă-i posibil la fel de lejer. Mulțumesc anticipat și Alles Gute zum Geburtstag!”

A urmat la rând bilețelul Vioricăi. Deborda de un pesimism aproape molipsitor:

„Stimați zei, vă solicit să-i vânați oriunde s-ar afla pe ticăloșii care se leagă de coafura mea, de cum mă îmbrac și cum vorbesc. Și mai vreau să-i trageți în țeapă pe doctorii Jean-Claude și Frans și pe trădătorii de țară, mâncătorii de rahat cu polonicul la Bruxelles. În final, vă rog să puneți tunurile pe presa aservită străinilor. Are și răbdarea mea o limită. Vă iubesc și vă mulțumesc că mă ajutați să conduc acest spital de descreierați, în frunte cu președintele Liviu.”

Aș fi fost încântat să citesc și alte mesaje, doar că se apropia miezul nopții și doream să văd artificiile. Petrecăreții se adunaseră deja în curtea Micului Pentagon, când am coborât cu sticla de șampanie sub braț. Potrivit tradiției spitalului, la cumpăna dintre ani președintele Liviu ținea un scurt discurs.

S-a apropiat de microfon, a tușit în pumn și a verificat instalația de sonorizare:

– Unu-doi, unu-doi… se aude până-n fund? Dragi colegi și dragi pacienți, pășim în noul an cu speranțe de mai bine… Cineva spunea, pe bună dreptate, să ne iertăm dușmanii, dar să nu le uităm numele. Deci nu-l pot uita pe Klaus, care mi-a trimis pe cap Statul Paralel. Să ridice piatra cel care nu a greșit măcar o dată… Vă invit pe toți la reconciliere. Anul 2019 să fie momentul zero al împăcării, să construim și să înălțăm împreună prestigiul spitalului nostru în lume. La mulți ani, Micule Pentagon!

Artificiile bubuiră desenând pe cerul senin mii de inimioare, steluțe multicolore și medicamente psihotrope. În spiritul mesajului pacifist, cei prezenți se sărutară pe gură doi câte doi: Liviu cu Klaus, Dacian cu Viorica, Traian cu Victor, Gabriela cu Carmen, Cosette cu Olguța, Ludovic cu Codrin, Darius cu Dan ș.a.m.d. Apoi se stropiră cu șampanie pentru concursul de pijamale ude, în timp ce doi agenți ai Serviciului Psihiatric de Informații recuperau bilețelele de pe patul salonului meu. Zeii încă nu apucaseră să le citească.

(va urma)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase