Moartea Ofilită își varsă veninul pe Simona

Moartea Ofilită își varsă veninul pe Simona
Rar am văzut un gest mai urât făcut de o profesionistă din tenis. Cehoaica Novotna a găsit de cuviință să spună despre Simona Halep că e o jucătoare bună, că poate câștiga Grand Slam-uri, dar că „va fi una dintre jucătoarele de care nu-și va mai aduce aminte nimeni, pentru că nu este «wow!»".

Novotna produce aceste vorbe din senin, din iarbă verde, taman înainte de semifinala de mare interes de la Indian Wells între Serena Williams și Simona Halep. Nedreptatea din afirmațiile Novotnei strigă la cer: cum poți să-i spui unei tinere jucătoare, ajunsă nr. 3 mondial la 23 de ani, că n-o să-și mai amintească nimeni de ea? De unde pizma ta știi, pe ce te bazezi, argumentul tău e că Simona nu e „wow!”?

Adică, cum „uau”? Suntem la un concurs de Miss pentru adolescenți cu coșuri?

În fapt, în clipa de față, Simona e una dintre cele mai simpatizate jucătoare din lume, publicul o place, ea aduce spectatori în tribună indiferent că pierde sau câștigă.

Dar chiar dacă n-ar fi așa, cum poate o fostă jucătoare de top, nu vreo uafă din tribune, să agreseze psihic în felul acesta o altă jucătoare, aflată înaintea unui meci important al carierei ei?

Explicația este Moartea Ofilită.

Aceasta e porecla pe care o merită Novotna pentru jocul ei gri-forfotă, nervos și lipsit de strălucire, din anii `90. Fiind o femeie „bau!”, nu „uau!”, o cărăușă plictisitoare între linia de fund și fileu, lipsită de panașul compatrioatei Martina Navratilova, o fi adunat ceva complexe, invidie, venin față de superbele ei colege de generație Martina Hingis și Gabriela Sabatini.

Și acum, Moartea Ofilită le varsă pe Simona, pentru că, într-adevăr, subsemnatul sunt unul dintre puținii care își mai amintesc că o anume Jana Novotna a câștigat un Wimbledon în 1998.

Avea atunci 30 de ani. Cum s-ar fi simțit dacă la 23 de ani i-ar fi spus cineva că joacă degeaba, oricum e sortită uitării?

Nu pot să închei comentariul acestei răutăți neghioabe decât spunându-i Simonei, chiar dacă nu mă aude, că atunci când îți sar frustrații la beregată ești pe drumul cel bun.

Inchide