„Nemuritorii” de la tribunal

Pavel Abraham, fost ofițer de Securitate, instructor principal în Direcția cadre și învățământ din Ministerul de Interne înainte de 1989, a continuat să lucreze în această instituție și după revoluție, avansând în 1997, până în funcția de șef al Poliției Române, din care a fost demis pentru rezultate slabe. A ocupat însă mai departe posturi importante în MAI, printre care cel de șef al Agenției Naționale Antidrog. Când a fost pensionat de Traian Băsescu, în 2008, avea trei stele de general și un salariu uriaș. Pus pe liber, plănuia să-și adjudece „o funcție ori în aparatul de stat, ori în mediul politic” (a candidat fără succes la europarlamentarele din 2009), convins că va ridica nivelul „foarte jos” al politicii împrumutându-se de la Obama, ori chiar să se facă realizator de emisiuni tv. Nu i-a reușit niciuna, nici alta, dar numele său a apărut în mai multe afaceri controversate și și-a deschis casă de avocatură. Apără personal interlopi și traficanți de droguri, pe care i-a studiat cândva de la vârful poliției. O dată cu scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial, avocatul acestuia din urmă, dl Pavel Abraham, a ajuns un guru al jurisprudenței. În periplu pe la televiziunile puterii, împrăștie, „cu tot respectul față  de cei vizați” acuzațiile clientului său, emite teorii și interpretează Coduri, sigur că domnia sa tronează în miezul unui caz „care va face istorie”.  Că viitorii studenți vor studia obligatoriu această speță cu acuzații de șantaj și trafic de influență, ce a zguduit familia prezidențială și politica românească, îi vor pomeni numele și vor învăța noi stratageme de la avocatul apărării. Este șansa dlui Abraham de a intra în istorie și nu o poate rata.

Dan Voiculescu, informator al fostei Securități, fondator al PC și posesor al uneia din primele 10 averi din România vrea același lucru ca avocatul Abraham: un  strop de nemurire. Își dorește, după cum a declarat, ca raporturile sale tensionate cu justiția care l-a condamnat la închisoare și pus sub control judiciar să constituie pe viitor „un studiu de caz”.  Izbutind încă o dată să amâne verdictul final în dosarul de corupție ICA, dl Voiculescu se prezintă ca un luptător împotriva  „dictaturii Băsescu”, un apărător al libertății presei (aceea pe care o patronează este liberă mai ales de normele deontologice) și așa i-ar plăcea să-l rețină istoria. Autoportretul său își trage o aură eroică din încleștarea cu justiția, aură pe care n-a reușit cu niciun chip s-o obțină din partidul său-lipitoare, pietrificat la patru la sută.

VIDEO Cum arată un oraș din Israel după atacurile cu rachete ale Iranului. Imagini filmate cu drona scot la iveală pagube masive

23:06

INEDIT Premierul Slovaciei, moment neașteptat la Oradea: a cântat cu localnicii și a primit pălincă de prune. Ce amintiri din copilărie a depănat Bolojan

23:04

Cine nu visează însă să intre, ca geniul, în eternitate?! Faptul că domnii Abraham și Voiculescu speră ca numele lor să fie rostite peste veacuri nu este de condamnat. Au însă o percepție distorsionată asupra criteriilor și modului în care istoria, fie ea și istoria jurisprudenței își selectează  „nemuritorii”: niciodată nu sunt impostori, inculpați sau pledanți în cauze banale din sălile de tribunal.