Nervi tari și presă slabă

„Mai mulți jurnaliști și-au exprimat îngrijorarea față de situația din România. Am avut mai multe cazuri în care judecători au fost atacați, hărțuiți prin intermediul presei, pentru a fi intimidați. Sunt două chestiuni distincte: libertatea presei și atacurile la adresa Justiției prin media”.
     Pe lângă „precizările” de mai sus, ale purtătorului de cuvânt CE, Mark Gray, raportul pe Justiție pentru România conține observații corecte.
     „Superimunitatea” parlamentară se cere a fi înlăturată prin modificarea procedurii de ridicare a imunității.
     Faptul că nu au fost numiți încă Procurorul General și Procurorul șef DNA este categorisit, pe bună dreptate, ca un eșec al Justiției române.
     Parlamentarii declarați de Justiție incompatibili, care n-au părăsit încă Parlamentul, s-o facă.
     Cu atât mai ciudată apare atitudinea Bruxelles-ului față de presa din România. Zisa presă este acuzată de oficialii europeni pentru „atacuri prin media, prin intermediul presei”, asupra Justiției, pe baza „îngrijorării” unor „mai mulți jurnaliști”.
     Carevasăzică, „sursele” CE sunt nici măcar niște unități media, site-uri sau televiziuni, ci niște persoane particulare neidentificate care ar practica jurnalismul.
    Pentru presa serioasă, presa însăși nu e nicidecum o sursă în sine. Orice „știre” apărută într-un mediu de presă trebuie supusă verificării proprii de către alți jurnaliști, abia apoi fiind sau nu asumată.
     Darmite ce zice un jurnalist sau altul, la București sau pe la Bruxelles…
     Ca (ne)profesioniști ai informației, domnii responsabili europeni nu respectă nici măcar deontologia jurnalismului, pe care tocmai îl acuză.
     În continuare, se solicită de către CE înăsprirea legislației pentru ca presa să nu-i mai atace, hărțuiască,  streseze, intimideze pe magistrați.
     Poți să crezi că judecători din România au fost amenințați de presă cu bătaia, cu moartea sau cu răpirea membrilor de familie.
     Că s-au aruncat autostrăzi (!) în aer sub ei ca să fie împiedicați a lupta cu corupția.
     Să fim serioși. S-au difuzat niște emisiuni de televiziune mai mult sau mai puțin documentate, tendențioase, partizane politic. Da, și?
     Magistrații pot fi intimidați de asemenea „atacuri” cu o singură condiție: dacă sunt intimidabili.
     În cazul în care respectivii sunt câte-o madmuzea sau niște marțafoi cu robă,  colorați politic până în albul ochilor, care se dau în stambă pe net, care vorbesc public ca niște bufnițe bete și mai au și niște schelete în dulap, atunci firește că nu le e moale să vadă lucrurile astea prezentate publicului.
     Subsemnatul n-am văzut încă un om al legii competent, imparțial și decent care să fi fost atacat de presă din senin, din iarbă verde.
     Și chiar dacă s-ar întâmpla așa ceva, magistratul în cauză e dator prin fișa postului să mai aibă o calitate: nervi tari.
     Să-și facă meseria inflexibil, orice s-ar spune în presă.
     Cine se pretinde „emotiv”, ca „catindatul” la șefia DNA al d-nei Pivniceru, pur și simplu nu e bun de magistrat. Nici de jurnalist.
     Și pe magistrați nu-i alege poporul, ca să  piardă sau să câștige capital electoral prin presă – ei sunt numiți și inamovibili.
     Pe Bruxelles îl roade grija de judecători.
     Dar când, ani în șir, oameni obișnuiți au fost calomniați, judecați,  condamnați la postul OTV, proaspăt în sfârșit închis, nu la cererea CE,  și puteau fi oricând luați cu pietre de public, n-am auzit de vreo „îngrijorare” pe acolo.
     În ce mă privește, ca gazetar și cetățean, o să cred întotdeauna că un atac, fie și calomnios la adresa unei instiuții sau a unor reprezentanți ai ei, este mai puțin periculos pentru sănătatea democratică a unei societăți decât botnița legală pusă câinelui de presă – și așa destul de jigărit și cu ochii mai mult după cățele cu fundulițe în blană.