Netanyahu speră să arunce în aer ONU, cu sprijinul lui Trump

Premierul Israelului trebuia să se aștepte însă la reacția președintelui în exercițiu al Statelor Unite, după ani de zile de retorică agresivă la adresa acestuia, culminând , în februarie anul trecut când, de conivență cu Republicanii, l-a umilit la Washington, în fața Congresului.

 

Dar Rezoluția anticolonizare nu este pur și simplu o poliță plătită lui Netanyahu. Din primul an al primului său mandat, președintele  Barack Obama s-a exprimat cât s-a putut de limpede cu privire la ilegalitatea așezărilor evreiești din Cisiordania și Ierusalimul de Est. Doar că n-a făcut nici un demers care să împiedice proliferarea acestora, așa cum acțiunile neobositului șef al diplomației, John Kerry (vădit părtinitor și înarmat aproape exclusiv cu argumentele Israelului), n-au reușit decât să subțieze premisele păcii, astfel încât – cel puțin până la Rezoluția de vineri – soluția a două state devenise impracticabilă.

 

Aceeași poziție împotriva politicii de colonizare a Israelului au exprimat-o, în ultimii ani, Uniunea Europeană și Rusia. Când, după ce, la sfârșitul lui 2012, Palestina a primit statutul de stat observator în cadrul Națiunilor Unite, iar reacția  Israelului a fost de a anunța construirea a încă 3000 de locuințe în Cisiordania și Ierusalimul de Est, poziția comunității internaționale s-a dovedit mai fermă ca oricând: demersul e ilegal și constituie o piedică în calea păcii. Răspunsul guvernului de la Ierusalim, atunci ca și acum, a fost că are dreptul suveran de a construi oriunde pe propriul teritoriu și nimeni nu se poate amesteca în afacerile sale interne.  

 

Explicam, cu ani în urmă, de ce niciodată sub Netanyahu nu va fi pace între israelieni și palestinieni. 

 

În timp ce comentatori politici de la Tel Aviv, care și-au păstrat răceala analitică și obiectivitatea, consideră că  Rezoluția  2334 e menită să salveze Israelul de el însuși, biroul premierului a emanat, din noaptea de vineri, o declarație oficială, de o violentă găunoșenie, proprie retoricii lui Netanyahu: „Administrația Barack Obama nu doar că a eșuat în protejarea Israelului în disputa cu clica de la ONU, ci a și conspirat cu aceasta în culise. Israelul respinge această rezoluție ONU antiisraeliana demnă de dispret și nu i se va conforma”. 

 

Nu e prima oară când statul israelian refuză să pună în practică o rezoluție a Națiunilor Unite – au fost zeci. E însă prima oară când își găsește împotriva ONU cel mai puternic, mai impulsiv și mai imprevizibil aliat: „Israelul așteaptă să colaboreze cu președintele Donald Trump și cu toți prietenii din Congresul SUA, republicani și democrați, pentru a anula efectele negative ale acestei rezoluții absurde”. De altfel, fiindcă – la presiunile lui Netanyahu – încercările sale de a-l convinge pe Obama să exercite dreptul de veto au eșuat, Trump s-a grăbit să posteze, la adresa „clicii” o amenințare direct: „La ONU, lucrurile vor fi diferite după 20 ianuarie”. 

 

Ce poate face Trump, din 21 ianuarie, împotriva Rezoluției Consiliului de Securitate? Din punctul de vedere al legislației internaționale, nimic. Diplomatul portughez António Manuel de Oliveira Guterres, care de la 1 ianuarie îl va înlocui în funcția de secretar general pe Ban Ki-moon, va avea obligația de a urmări aplicarea Rezoluției și dreptul de a se adresa Curții Internaționale de la Haga, dacă lucrurile tergiversează. De asemenea, teoretic, va fi la latitudinea Consiliului de Securitate de a impune sancțiuni împotriva Israelului. 

 

Ce poate face Trump? Ce deja Israelul – la nivelul său – a anunțat că va face: va suspenda finanțarea instituțiilor ONU. Deja președintele ales a nominalizat viitorul ambasador al Statelor Unite în Israel, un evreu american pro-colonizare și a  început prospecțiile pentru o cât mai rapidă mutarea a ambasadei la Ierusalim.

 

Dar nu ceea ce ar putea să întreprindă Trump, lipsit de experiență diplomatică, în viitorul apropiat, ci ceea ce ar putea să-i sugereze să facă diabolic de experimentatul Natanyahu e de natură să îngrijoreze.