Opoziția a sechestrat-o pe Viorica doar ca s-o mângâie pe creștet

Redactor:
Adrian Onciu
Opoziția a sechestrat-o pe Viorica doar ca s-o mângâie pe creștet
Micul Pentagon. Casa de nebuni (56)

În spital se simțea aerul de vacanță. Klaus se gândea mai degrabă la șprițurile de vară decât la cum s-o dea jos pe noua șefă a Micului Pentagon. La urma urmei, situația îi convenea de minune. Spera ca până la viitoarele alegeri Viorica și camarila ei să atingă limita de jos a incompetenței. În condițiile astea, trebuia să fii cel puțin sub influența substanțelor psihotrope ca să forțezi o lovitură de spital. Doar că fundamentaliștii statului paralel și ai mișcării #rezist voiau să curgă sânge. Erau însetați de răzbunare.

Viorica se trezi foarte devreme, ca de obicei. Citi pe telefon același mesaj pe care îl primea noapte de noapte: „Când rezolvăm cu ambasada, scumpi?”. Era trimis de pe un număr ascuns, dar știa foarte bine că în spatele întrebării se afla doctorul Bibi. La ultima lor întrevedere bărbatul îi promisese c-o să recurgă la orice mijloace pentru a-și atinge scopul. Inclusiv la hărțuiri sexuale.

Îi răspunse printr-un emoticon haios: un tip căruia îi cădeau pantalonii în vine după ce flutura pistolul prin aer.

Pe urmă merse la baie și făcu gargară cu compot de prune – un remediu eficient pentru durerile de cap care se înmulțiseră de când preluase conducerea spitalului.

Apăsă pe butonul MIC DEJUN și un brancardier intră în salon cu patul mobil pe care aranjase cana de ceai, pâinea prăjită, untul și marmelada. Femeia mătură farfuriile cu mâna, își dădu jos halatul și se întinse pe pat pentru masajul de relaxare. Simți cum degetele puternice ale brancardierului îi punea tot sângele-n mișcare. Se uită mai bine la fața bărbatului și îl recunoscu pe doctorul Codrin. Se deghizase în brancardier special ca să poată ajunge în preajma ei.

Doctorul o plesni cu palma la fund înainte de a-i vorbi amenințător, aproape sufocat de mânie:

― Te-ai dat cu Statul paralel, da? Ne-ai trădat la primul nostru semn de slăbiciune… Ia spune, cam ce crezi că pățesc trădătorii de teapa ta?

O strânse puțin de gât, cât să-i surprindă disperarea. Mai calmă decât Arya Stark din Urzeala Tronurilor, Viorica dibui cana de ceai răsturnată pe jos, o prinse de toartă și-l lovi pe doctor unde-i este mai greu voinicului. Răcnetul bărbatului îi alertă pe gardieni, care dădură buzna și-l imobilizară în cămașa de forță.

― Băgați-l la salonul fără clanță! le ordonă șefa spitalului.

Gestul disperat al doctorului o pusese pe gânduri. Se considera nevinovată. În fond, reabilitase imaginea catastrofală a Micului Pentagon în ochii doctorilor de la Bruxelles.

Secretara intră s-o întrebe dacă îl putea primi pe Klaus. Îi făcu semn că da, apoi își trase halatul înainte de a-și aranja părul oglindindu-se în fundul unei tigăi Delimano.

Bărbatul apăru în cadrul ușii fără să salute. Cu pantalonii de pijama rupți în cur se așeză pe marginea patului mobil și zâmbi obraznic.

― Te-am urmărit cu atenție și multă îngrijorare, dragă Viorica. Te afli pe drumul cel bun… Aproape a început să-mi placă despre tine. Bravo, ține-o tot așa până la alegeri și poate nu te mai bate nimeni cu ouă prin curtea spitalului.

Râse arătându-și dantura aproape perfectă. Atitudinea lui ar fi trebuit s-o scoată din sărite, însă șefa Micului Pentagon își stăpâni nervii. Trase de elasticul de la pantalonii lui Klaus, care pocni pe burta moale a bărbatului, obișnuită cu meniuri foarte scumpe.

― Faci pe-a grozavul de parcă ai fi urcat Everestul cu mersul piticului, îi răspunse Viorica. Vedem noi la toamnă cine râde la urmă… Cum bine zicea un doctor de la Reanimare – Dumnezeu să-l ierte! – fudulia poate să umfle un om, dar niciodată nu-l poate ridica.

― Ia uite unde stătea filosoafa clasei! Apropo, cum se zice corect, imunoglobină sau imunoglobulină?

― Corect se zice „Ești un porc!”.

Îl dădu un bobârnac peste nas exact când geamul de la fererastră se făcu țăndări. O fumigenă explodă în mijlocul salonului lăsându-i într-un nor de fum înnecăcios. Cu măști de gaze pe figură, Ludovic, Traian, Victor, Dan și Dacian se buluciră pe ușă în căutarea Vioricăi. O legară bine de scaun, pe urmă Ludovic îi îndesă un căluș în gură.

― Și acum ce facem cu ea, șefu’? i se adresă lui Klaus.

― Așteptăm. O urmărim cu multă atenție și un pic de îngrijorare…

Câteva minute se uitară unii la alții fără să-și spună nimic. Scos din sărite de liniștea nefirească, Victor își luă inima-n dinți și se propti în fața Vioricăi. Se răsti la ea:

― Ori îți dai demisia, ori ești terminată, m-ai înțeles?

Femeia scoase doar niște gemete înfundate. Călușul o împiedica să vorbească.

― Te zburăm din fruntea spitalului în doi timpi și trei mișcări! plusă Ludovic.

― Și pe cine aducem în loc?! vru să afle Dacian.

Dan ridică din umeri:

― Eu nu mă bag, treaba voastră.

― Nici eu, dacă nu-l puneți șef pe doctorul Sorin, îl completă Victor.

Puțin debusolat, Ludovic sparse un balon din gumă de mestecat și așteptă reacția lui Klaus. Șeful Statului paralel se aplecă să-și recupereze șnițelul vienez care-i lunecase din buzunar. Pantalonii îi pocniră și mai tare lăsându-i posteriorul descoperit.

Se uită, speriat, să vadă dacă mai putea ieși din salon fără fluierături admirative.

― Acesta este doar un exercițiu de imagine pentru pacienții fundamentaliști care ne-au votat, concluzionă Klaus. Șefia spitalului ar fi ultimul lucru de care am avea nevoie… Nu ne trebuie, să fie clar! Așteptăm cuminți ca Micul Pentagon să se prăbușească, ca apoi să-l reconstruim din temelii, cărămidă cu cărămidă, ban peste ban. Până atunci dezlegați-o pe prietena noastră Viorica și lăsați-o să ne bage în rahat până-n gât… Pentru că, nu-i așa?, o merităm pe deplin!

Izbucni în râs și își trase singur cu tigaia-n cap. 

(va urma)

Inchide