Optimismul pervers al comunicatelor de război

Generalul de Stat Major Andrei Kartapolov a comunicat ieri seară: „Aviația rusă a efectuat peste 60 de lovituri aeriene în Siria, vizând peste 50 de obiective de infrastructură ale organizației teroriste Statul Islamic (…) Am reușit să reducem semnificativ potențialul militar al teroriștilor (…) În rândurile lor au început panica și dezertările (…) Aproximativ 600 de combatanți ISIS și-au abandonat pozițiile și încearcă să fugă spre Europa”.

O capodoperă a genului.

Coaliția condusă de Statele Unite bombardează la ei de peste un an, dar n-a reușit nici măcar să închidă într-o singură zi de vineri moscheea din Raqqa. După doar 60 de lovituri, rușii i-au îngrozit și i-au pus pe goană. Către Europa, firește, la ros sârmă ghimpată pe granița Ungariei.

VIDEO Imagini inedite cu Nicușor Dan. Președintele României, surprins în pantaloni scurți, alături de familie, în vizită la rudele din Făgăraș

08:26

FLASH NEWS Dragoș Pîslaru spune că a găsit o variantă „de nerefuzat” pentru noua Lege a salarizării. Când ar urma să crească veniturile profesorilor

08:13

Comunicatele coaliției la primele lovituri anti-ISIS în Siria sunau solemn-înfricoșător, din inima Pentagonului (Gen. Martin Dempsey): „Pentru ISIS nu există refugiu în Siria!”. La începutul lui octombrie 2014, coaliția a comunicat că a aruncat în luptă cel mai cumplit coșmar al ISIS – o femeie saudită, doamna maior  Mariam Al-Mansuri, coordonatoarea raidurilor aeriene. Pare că teroriștii autointitulatului Stat Islamic s-au trezit repede din visele urâte, lărgindu-și obsesiv-compulsiv teritoriul.

Dacă astăzi numărul combatanților ISIS e de aproape 50.000 (la sfârșitul anului trecut, analiștii CIA îl aproximau între 20.000 și 31.500), la care mai adăugăm o întreagă birocrație non-combatantă, care administrează teritorii, mulge rafinării, strânge taxe, oferă asistență socială celor aproximativ 8 milioane de cetățeni capitivi ai „Califatului”, ghidându-ne după comunicatul Armatei Ruse, scapă Siria de ei în 116,66666667 zile. Miraculos, pentru că în Irak rușii nu sunt invitați. În sfioșenia lor încă așteaptă să fie poftiți.

A fost o vreme când aș fi vrut să scriu un tratat (în pentametru iambic?) despre cum se citesc comunicatele de război. Poate că nu e timpul pierdut, îmi spun cu optimism pervers.