Prima pagină » Actualitate » Costel, un muncitor român, a pierit într-un accident teribil în Italia. Comunitatea română este zguduită

Costel, un muncitor român, a pierit într-un accident teribil în Italia. Comunitatea română este zguduită

Costel, un muncitor român, a pierit într-un accident teribil în Italia. Comunitatea română este zguduită

Costel Ciobotar, un român în vârstă de 35 de ani care era rezident în localitatea italiană Canale din provincia Cuneo (Piemont), a murit în seara zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, într-un cumplit accident rutier petrecut la Monteu Roero, în aceeași provincie.

Costel lasă în urmă o soție îngenuncheată de durere și o fetiță de numai trei anișori, era un tată devotat și un om foarte iubit la locul de muncă, iar dispariția sa a îndoliat atât comunitatea în care trăia, cât și pe cea în care lucra, preia Rotalianul.

Potrivit publicației TargatoCN, accidentul s-a produs în prima parte a serii, cu puțin înainte de ora 19.30, în zona numărului civic 129 din fracțiunea Sant’Anna.

Mașina condusă de Costel a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de o barieră de protecție din beton, respectiv de un mic pod de ciment aflat la marginea drumului.

Echipajele medicale de pe ambulanță au ajuns rapid la fața locului, dar, în ciuda tuturor eforturilor, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața tânărului tată român.

Trupul său a fost depus ulterior la capela mortuară a cimitirului din Monteu Roero, în așteptarea avizelor legale și a organizării funeraliilor, pe care familia – sprijinită îndeaproape de angajator – le evaluează dacă să le țină în Italia sau în România, în satul de origine.

La locul tragediei au intervenit și pompierii, cu echipa din Alba, care au asigurat zona și au sprijinit operațiunile de descarcerare, precum și carabinierii, însărcinați cu primele cercetări.

Forțele de ordine lucrează la reconstituirea exactă a dinamici accidentului, iar cauzele rămân, deocamdată, necunoscute.

Prima ipoteză menționată este cea a unui posibil infarct, însă aceasta este doar o ipoteză, iar autoritățile trebuie să stabilească, pe baza probelor, ce s-a întâmplat în realitate.

Regretat de italieni

Costel Ciobotar locuia în localitatea Canale împreună cu soția sa, Mihaela, și cu fiica lor, Elena, în vârstă de doar trei ani.

De peste foarte mulți ani lucra la ferma vitivinicolă „Michele Brezzo” din Santo Stefano Roero, sub coordonarea lui Gianni Brezzo, într-o realitate agricolă situată la câțiva kilometri de casă.

Deși atât de tânăr, își petrecuse practic viața de adult în această întreprindere, devenind una dintre figurile ei de referință.

Durerea colegilor săi este profundă și vine atât din plan profesional, cât și din cel personal.

„O tragedie pentru tânăra lui familie și o pierdere uriașă pentru noi și pentru firma noastră, unde Costel își câștigase afecțiunea și respectul tuturor. Un muncitor foarte bun, serios, priceput în meseria de tractorist, dar capabil să facă orice și care nu refuza niciodată să aute. Mereu zâmbitor, mereu prezent”, au mărturisit colaboratorii de la „Michele Brezzo”, subliniind că dispariția lui lasă un gol imens în echipă.

Recomandarea autorului: Moartea tragică a unui român a bulversat o întreagă comunitate din Italia. „Giovani” a fost ucis de un macedonean într-un accident stupid

Tragedie în Italia. Un român a murit strivit în mașină, după ce s-a prăbușit cu mașina de pe un pod din Roma, de la 8 metri înălțime (FOTO)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Criza petrolului va continua în 2027. Rezervele stocate pe uscat, la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Adevarul
Cipurile și algoritmii, noile „portavioane” care decid hegemonia globală. Avertismentul unui expert în tehnologii distructive
Mediafax
Un miliardar ucrainean închide o IMPORTANTĂ FABRICĂ în România. MOTIVUL
Click
Câți bani ar încasa Tudor Chirilă de la PRO TV pentru „Vocea României”. Fratele artistului a dezvăluit suma: „E prea de tot”
Digi24
Ce prețuri ne așteaptă la curent și gaze: trei scenarii prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, privind evoluția pieței
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Mănânci târziu seara? Un studiu pe aproape 200.000 de persoane arată ce risc poate exista pentru ficat
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP