Orice s-ar spune, românii se simt un „pic” trădați de ce se întâmplă în Marea Britanie

Este interesant cum, în mod simetric, la extrema vestică și estică a UE, avem țara cu cea mai mică dorință de a fi în UE – Marea Britanie – iar la extrema estică – România, țara cu cel mai mare grad de favorabilitate pentru Uniunea Europeană.

De ce românii cred că UE este soluția pentru viitor și își proiectează viitorul împreună cu celelalte popoare din UE, iar englezii – sau cel puțin jumătate din ei – consideră că UE nu reprezintă viitorul și vor reîntoarcerea la independență totală față de o structură suprastatală?

Cum s-a ajuns la această situație la 27 de ani de la căderea Zidului Berlinului, după extinderea UE în fanfară din 2004 și 2007 spre est? Cu un PIB de

2.500 miliarde de euro, Marea Britanie este a doua economie a UE, după Germania. Deci UE fără Marea Britanie nu este chiar totuna cu UE cu Marea Britanie. Este cam ca o casă fără un perete.

Românii sunt fani ai Uniunii Europene atâta timp cât nu sunt întorși acasă și pot câștiga de 5-10 ori banii din țară pe aceeași muncă. Tinerii au început să urmeze în masă cursuri la facultățile din UE, accesibile ca urmare a faptului că România este membră a Uniunii, iar libertatea de circulație li se pare deja axiomatică.

Mișcarea aceasta foarte dinamică a creat însă tensiuni, iar diferențele semnificative de dezvoltare economică au făcut să apară în câmpul muncii din UE două categorii de cetățeni: cei care acceptă să preia anumite munci din construcții, horeca sau servicii, din Europa de Est, și restul. Cum de lucrează un milion de români în Spania când șomajul aici este de 20% și cum de lucrează zeci de mii de români în Grecia când șomajul aici este de 30%? De ce acceptă statul spaniol să plătească șomaj spaniolilor care nu vor slujbele unde sunt înrolați românii?

România a ajuns astăzi fanul nr. 1 al Uniunii Europene pentru că vede acolo singurul viitor, iar pe mulți români activi nici nu îi mai interesează ce se întâmplă local sau îi interesează din când în când, la marile evenimente. Așa se întâmplă când ai spațiu, ai unde te duce oriunde în UE. Dar ia să vezi când vor apărea restricții pentru românii care muncesc în Anglia și vor fi trimiși acasă sau dacă și celelalte mari state, ca Germania, Italia sau Franța, vor proceda la fel. Atunci presiunea locală va crește, atunci mulți își vor aminti de unde vin pentru că nu au încotro și nemulțumirile la adresa liderilor locali vor fi cu adevărat virulente.

Pentru oamenii simpli, să auzi la radio o știre că România tot nu știu ce condiții mai trebuie să îndeplinească să intre în Schengen urmată de una cu ieșirea Marii Britanii din UE este curată „sminteală”. Vorbim în același timp de integrare și dezintegrare în UE. Cum vine asta? Dacă este atât de bine acolo, de ce unii – și nu oricine, Letonia sau chiar vreo Belgie – vor să plece? Ce se întâmplă cu Uniunea asta de unii vor să dea jos din ea? Hopa, vor spune oamenii, stai puțin că pe undeva înseamnă că sunt niște fisuri, ceva nu merge. Că nu sunt englezii ăștia niște proști de vor în afara UE. Ce știu ei și nu știm noi?

Cam așa se vor întreba oamenii – și nu numai românii – iar abia peste 2-3 ani vom vedea ce sămânță de dezbinare a semănat acest referendum. Și mulți dintre cei care astăzi se simt la periferie și vor „la centru” se vor întreba: dar oare unde este centrul până la urmă?

Numai cine este deja la centru își poate permite luxul să spună că iese din joc. Iar Marea Britanie are banii (bursa din Londra este cât cea din Paris, Frankfurt și Roma la un loc), are limba (engleza este lingua franca peste tot în Europa), are cel mai puternic ziar de business (Financial Times), care „dă tonul la cântec” pe orice melodie – bănci, burse, creditare, investiții. Așa că și dacă iese formal din UE, Londra este așa de puternică încât va vrea UE să fie la Londra.