„Oricine poate fi Papă, dovadă că și eu sunt”

„Dragul meu Papă, nu sunt hotărât. Aș vrea să mă fac polițist sau papă. Tu ce părere ai?”. Și-a făcut timp să-i răspundă: „Dragul meu Bruno, dacă vrei să îmi cunoști părerea, aș spune să înveți ca să ajungi polițist. Oricine poate fi Papă, dovadă că și eu sunt”.

Teologul catolic american George Weigel povestește un episod legat de momentul în care, în iunie 1959, în enciclica „Ad Petri cathedram”, Papa Ioan al XXIII-lea și-a anunțat oficial intenția de a convoca un Conciliu. „Cardinalul Giovanni Battista Montini (care, în iunie 1963, i-a urmat în Scaun sub numele de Paul al VI-lea și urma să continue lucrările Conciliului Vatican II, n.m.) a chemat un prieten și i-a spus îngrijorat: acest sfânt băiețel bătrân nici nu-și dă seama ce cuib de viespi stârnește”.

„Sfântul băiețel bătrân”, cum l-a numit prietenul său Montini (pe atunci arhiepiscop de Milano), a purces cu bunăcredință și seninătate să reformeze Biserica, eliberând-o din recluziune și  adaptând-o cerințelor slujitorilor lui Dumnezeu. El, Papa,  servus servorum, slujitorul slujitorilor, era decis să ofere credincioșilor nu excomunicări noi, ci „leacul milostivirii”.

REȚETE Rețetă bucovineană de hribi cu smântână și mămăliguță. Preparatul, vechi de secole, este o delicatesă pentru masa de Revelion

06:30

Cum a “reușit” Bolojan sa scadă deficitul bugetar: a tăiat investițiile. Dobânzile au explodat. Veniturile viitoare au fost amanetate pentru plata datoriilor curente

06:30

Pe 11 octombrie 1962, în noaptea deschiderii Conciliului, în Piața Sfântului Petru, credincioșii  cântau și-l strigau. A ieșit la balcon și a rostit celebrul Discurs al Lunii, în care i-a îndemnat pe oameni ca, atunci când vor ajunge acasă, să-și îmbrățișeze copiii, spunându-le că e o îmbrățișare din partea Papei.
 
Inima lui, ca „o sferă din cel mai limpede cristal” a suportat cu îngăduință toate afronturile. A fost poreclit „Papa turcofil” (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost trimis al Sfântului Scaun – o funcție mai măruntă decât cea de nunțiu, adică ambasador –  în Bulgaria, Turcia și Grecia. La intervenția lui, mulți orfani din Transnistria au putut să fugă la Istanbul și de acolo în Palestina). S-a spus că  e evreu, pentru că, în perioada Holocaustului, a inițiat așa-numita acțiune „Botezul”, oferind evreilor certificate false de botez, salvând astfel sute de vieți. S-a spus că e evreu și nu mai poate ocupa Scaunul Papal, pentru că a întâmpinat o delegație a rabinilor din Ierusalim cu tulburătoarele cuvintele „Sunt Iosif, fratele vostru”. S-a spus că e evreu, pentru că a întrerupt Liturghia de Paști din 1960, scoțând pentru totdeauna din rugăciune adjectivul „perfidis”, referitor la evrei (dar cu un an înainte eliminase dintr-o altă rugăciune formula „întunericul idolatriei sau islamului”). S-a spus că ba că e mason, ba că e modernist, ba că e retrograd. A fost poreclit „Papa bolșevic”, reproșându-i-se că, în documentele Conciliului, câte s-au redactat sub binecuvântarea sa, n-a condamnat comunismul, fiindcă făcuse un pact cu sovieticii ca să îngăduie reprezentanților Patriarhiei să participe la Vatican II, unde una dintre teme era unirea creștinilor.

În cartierul BeyoÄŸlu din Istanbul, pe bulevardul Ä°stiklal la numărul 171, în fața bisericii Sfântului Anton de Padova se află statuia lui de serafim bonom, cu zâmbetul fâstâcit și urechile ca niște aripi – marele Papă Ioan al XXIII-lea.