Prima pagină » Puterea Gândului » Papa Francisc – cu dragoste, despre prostituate

Papa Francisc – cu dragoste, despre prostituate

Papa Francisc - cu dragoste, despre prostituate
Omul care spune "Dumnezeu ne iubește până la sfârșit, fără să țină cont de consecințe" trebuie ascultat cu evlavie.

„Dacă lipsiți voi, ne lipsește o parte din accesul la Dumnezeu”, i-a încredințat Suveranul Pontif pe cei câteva sute de participanți la Reuniunea presinodală având ca temă „Tinerii, credința și discernământul vocațional”.

Răspunzând celor mai neașteptate solicitări acestora, Papa a abordat și subiectul traficului de ființe umane. O nigeriană, victimă a acestui flagel (care și-a povestit experiența terifiantă și într-o carte), l-a rugat pe Francisc să explice „cum pot fi ajutați tinerii să conștientizeze această crimă împotriva umanității (…). Cum pot fi ajutați să rămână umani și să învingă o mentalitate bolnavă care reduce femeia la sclavie, la proprietate a bărbatului, la marfă pentru profit sau pentru plăcere? Dragă Papă Francisc, ceea ce mă neliniștește cel mai mult este chiar cererea – clienții, mulți dintre ei catolici. Mă întreb și te întreb, dacă Biserica, încă prea masculină, este capabilă să se sesizeze în legătură cu această cerere ridicată.  Ar fi posibil să propunem  tinerilor modele eliberatoare de relații între bărbat și femeie?”.

Papa i-a răspuns pe larg, dovedind că stăpânește bine mecanismele traficului de persoane și mentalitățile legate de acesta, cu multe exemple din slujirea sa duhovnicească, și a conchis astfel:  „(…) este un delict împotriva umanității și se naște dintr-o mentalitate bolnavă – femeia trebuie exploatată. Iar astăzi nu există feminism care să fi izbutit să elimine aceasta din conștiință, din cel mai profund inconștient sau din imaginarul colectiv, ca să mă exprim astfel. Femeia trebuie exploatată, într-un fel sau altul. Astfel se explică această maladie a umanității – boala unui mod social de a gândi (…). Eu sunt bucuros că tinerii luptă pentru această cauză. E una dintre luptele pe care vă cer vouă, tinerilor, s-o purtați – demnitatea femeii. Pentru demnitate, care e mai mult decât faptul că femeia poate să facă asta sau asta, că poate deveni asta sau alta. Nu. [Femeia] e demnă, e fiică a lui Dumnezeu. Mai mult, în narațiunea Creației, e cea care l-a uimit pe bărbat: frumusețea, ah, frumusețea femeii (…). Unele guverne încearcă să dea amenzi clienților, dar nu merge mult treaba asta, din informațiile pe care le dețin. Problema pe care ai  pus-o e gravă, gravă, gravă, iar eu aș dori ca voi să luptați pentru asta. Voi, tinerii. Și, vă rog, dacă un tânăr are acest obicei, să-i pună capăt. E un criminal! Cine face asta e un criminal. . Nu, nu, asta nu înseamnă a face dragoste. Asta înseamnă a tortura o femeie. Să nu confundăm termenii! Asta e criminal. O mentalitate bolnavă. Iar eu vreau să profit de această ocazie și – fiindcă ai vorbit despre botezați,  despre creștini – să vă cer iertare, vouă și societății, pentru toți catolicii care săvârșesc acest act criminal”.    

În vara lui 2016, după ce s-a întâlnit cu un grup de foste prostituate din toată lumea (șase din România), îngrijite în Comunitatea Papa Ioan al XXIII-lea, Francisc a declarat doar atât: traficul cu ființe umane este „o plagă în trupul omenirii contemporane, o rană în trupul lui Cristos”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi