Perversiuni pe banii de la UE

Atâta calm politic, în plină campanie electorală era aproape nefiresc. Coabitarea, proclamată de Victor Ponta, invitarea acestuia, de către Traian Băsescu, să-l însoțească la Bruxelles, discuțiile lor lungi și potolite, urmate de declarații politicoase semănau a perversiuni, în contextul în care, de ani de zile, politicienii români o țin într-un scandal, cu scurte perioade de respiro, ce intervin doar atunci când beligeranții obosesc. Sunt capabili să se certe din orice – predispoziția spre polemica agresivă, manifestată la televizor reprezentând, de altfel, singurul mijloc de a obține notorietate și de a promova în partid -, dar ocolesc, în general, chestiunile de politică externă, din două motive: foarte puțini se pricep la ele și nu sunt interesante pentru electorat. Cum ignoranța nu a constituit niciodată un impediment serios în datul cu părerea, dezinteresul public a ferit România de dispute poltice majore legate de Uniunea Europeană.  Din vara aceasta însă, când premierul Victor Ponta a fost pus la colț de liderii europeni, europarlamentarii PD-L au denunțat la toate cancelariile „lovitura de stat”, iar grupurile politice din Parlamentul European s-au poziționat, mai mult sau mai puțin nuanțat, în spatele USL și PD-L,  lucrurile s-au schimbat. Electoratul divizat între suspendatul Băsescu și USL a devenit mai sensibil la vorbele și atitudinea liderilor UE, însușindu-și interpretarea simplistă și partizană, expusă de politicienii români sau formându-și propria opinie, independent de „traducerile” puterii și opoziției. UE a intrat, astfel, în campania electorală din România.
De la discursurile cu iz naționalist ale lui Crin Antonescu („Nu trebuie să așteptăm favoruri de la Barroso și Reding, dar România, primul-ministru, trebuie să dăm garanția că noi conducem România și nu în urma unor compromisuri cu serviciile, Băsescu, cei din afară”, „România are drept de vot în Europa, nu doar dreptul de a asculta”), tema europeană a căpătat, acum, parfumul banilor. Și, în ciuda zicalei că banii nu au miros, de fapt el este atât de puternic, încât unora li se urcă la cap. Președintele și premierul cu mare greutate își mai mențin echilibrul. Cel dintâi se consideră singurul partener de dialog credibil al responsabililor europeni și, drept urmare, cel mai îndreptățit să exprime poziția României la stabilirea bugetului multianual al Uniunii și la împărțirea fondurilor. Iar, de când Ponta a venit cu prostia exercitării dreptului de veto ca să le forțăm europenilor mâna să ne dea bani mai mulți, șeful statului se crede cel mai rațional și cel mai responsabil politician autohton. Înarmat cu această convingere, în loc să se distanțeze scurt și sec de propunere, l-a admonestat public pe primul ministru, comunicându-i electoratului că, în fruntea guvernului, stă un personaj iresponsabil, care vulnerabilizează poziția țării, înaintea unor negocieri importante.  Bref: „E un pericol pentru națiune, nu-l votați!”. Tandemul Ponta-Antonescu și-a construit rapid contraatacul: președintele nu merge să negocieze în favoarea României, ci a prietenilor lui, von Rompuy și Merkel, care vor un buget redus. Adică: „Președintele și ai lui își vând țara ca să-și păstreze funcțiile. Nu votați ARD!”. Spre a fi siguri că sunt bine auziți,  au dat o Rezoluție a USL și intenționează să discute problema într-o ședință specială a Parlamentului, unde să înfiereze „trădarea” sub toate aspectele.
În lipsa altor teme serioase de campanie (o acoperire mai săracă a subiectelor de interes național nu am întâlnit niciodată), banii europeni vor ține capul de afiș până la alegeri. Indiferent dacă vor fi la fel de mulți ca până acum, 30 de miliarde de euro pe șase ani, ori mai puțini, se poate spune, cu certitudine, că nu vom cheltui nici jumătate. Cum nu se pot da tunuri cu fonduri europene fără să se audă până la Bruxelles, vor fi gestionați la fel de leneș și de ineficient ca în trecut, chiar dacă administratorii și-au schimbat culoarea politică.