Prima pagină » Puterea Gândului » Plan de pace sau dictat?

Plan de pace sau dictat?

Plan de pace sau dictat?
America nu mai poate fi un broker onest.

Am supraestimat iscusința politică a celuilalt Benjamin: Gantz s-a răzgândit. N-a putut să-i spună nu președintelui Trump. A anunțat că pleacă la Washington, dar nu împreună cu Netanyahu și va ajunge mâine, ca să se întoarcă marți pentru a fi prezent în Knesset, la lucrările comisiei care va decide asupra imunității premierului.

Oricând ar intra în scenă, Benny Gantz va rămâne un figurant în spectacului Trump-Bibi.

Ieri seară, la 19.45, a susținut o declarație de presă, anunțând că se va întâlni cu liderul de la Casa Albă, dar luni și între patru ochi. Apoi a subliniat importanța parteneriatului strategic cu America și contribuția covârșitoare a lui Donald J. Trump la relația dintre cele două țări. A afirmat că Israelul se află în pragul unor acorduri istorice, care vor defini identitatea Statului în context geopolitic. Dar că, în același timp, Israelul e în pragul unor decizii istorice referitoare la statul de drept. În consecință, nu e drept ca în aceste decizii istorice să fie implicat un prim ministru cu dosare penale, nu e drept ca țara să fie condusă de un „penal”. Continuând să-l perie pe Trump, co-liderul Kahol Lavan și-a expus prioritățile: decizia asupra imunității lui Netanyahu, apoi alegerile din 2 martie. La sfârșitul declarației, părea să fi uitat că pleacă spre Washington tocmai ca să afle care sunt „deciziile istorice”, cu cinci luni înaintea parlamentarelor. Astăzi în zori a decolat.

Premierul pleacă și el în cursul zilei de astăzi. A anunțat că se va întâlni cu Trump marți, dar și mâine.

„Netanzahu nu pleacă, ci fuge în America”, a declarat Avigdor Lieberman.  

Ayman Odeh, liderul Listei (Arabe) Unite (absolvent al Universității Titulescu din București) declarase ieri la Canal 12 că „Trump vine și pleacă. Noi rămânem aici și noi știm ce e bine pentru noi”.

Președintele Statelor Unite dezvăluie un plan de pace israeliano-palestinian fără să cheme la masa verde ambele părți. Un plan de pace, pe care, în stilul său bombastic, l-a numit „Tranzacția Secolului”. Și, dacă luăm în calcul toate demersurile de până acum, începând cu declararea unilaterală a Ierusalimului drept capitală eternă și indivizibilă a Israelului, răstoarnă toate înțelegerile realizate de Administrațiile americane ante-Trump și încalcă toate rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Un plan de pace care ignoră complet drepturile și cerințele palestinienilor, respins de plano de către aceștia, care îl consideră „Escrocheria Secolului”.

Un plan de pace care nu poate aduce pacea și care sună a dictat.

Sursă FOTO: The Prime Minister of Israel / Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!