Prima pagină » Puterea Gândului » Ponta: „Ori Crin, ori nimeni de la PNL”

Ponta: „Ori Crin, ori nimeni de la PNL”

Ponta:
Două lucruri s-au întâmplat sâmbătă seara, care merită comentate, în ordinea aceasta:

Două lucruri s-au întâmplat sâmbătă seara, care merită comentate, în ordinea aceasta: o intervenție, pe un post tv, a seniorului liberal Mircea Ionescu Quintus, în contextul unei emisiuni obișnuite, cu nervi, isterii și lipsă de educație manifestă; apoi, precizarea făcută de premier că PSD nu susține un penelist la președinție, ci pe Crin Antonescu.

Auzindu-l pe Quintus, în dialog cu un tânăr pedelist, cam nepregătit – dar probabil de jurnă, în apărarea partidului – am avut, pentru o clipă, senzația că politica noastră necioplită a împlinit cei șapte ani de-acasă. Perfect lucid, cu bine cunoscuta-i undă de umor și, mai ales, fără grosolănii inepte, seniorul l-a pus pe tânăr în dificultate. Surprinzător, ca o părere generală, și tânărul politician, la rândul său, a marșat în aceeași notă, discuția având o conotație de decență și bun simț.

Dincolo de faptul că fostul președinte liberal este cel care l-a susținut și impus pe Antonescu la președinția partidului, sprijin acordat în continuare, nu am distins în declarațiile sale nicio o nuanță de parti pris găunos.

Quintus a spus lucrurilor pe nume cu echilibru și demnitate. Anume că: „Nu se poate exprima Dan Radu Rușanu în PNL în sensul excluderii lui Tăriceanu din partid. Călin Popescu a fost liderul acestui partid”. Sau „Nu cred că asta e preocuparea principală în partid, ca Traian Băsescu să fie demis – președintelui să-i dea Dumnezeu sănătate, să-și ducă treaba, încă doi ani câți mai sunt, la bun sfârșit – în guvern sunt altele de făcut!”. Un alt exemplu: „Eu cred că după discuțiile care vor avea loc în PNL, diferendul dintre Tăriceanu și Antonescu se va stinge”. „E prea devreme să discutăm acum despre ce va fi în 2014. Ca să nu mai vorbim că au fost luate niște decizii în privința candidatului USL la președinție. Rămâne de văzut care va fi evoluția lucrurilor”.

Lucid, echilibrat, fără arțag și fără isterii mărunte. Am înțeles, o dată în plus, cât de jos a alunecat discursul și dialogul politic, astăzi, ațâțat de terți, și cât de departe au rămas timpurile în care Quintus – cu toate păcatele sale vechi – venea la tribuna Senatului pentru a-și pune la punct adversarii politici, doar printr-un catren inteligent și hazos.

În ceea ce privește declarația lui Ponta, lucrurile mi se par, oarecum, neclare. Între altele, premierul a făcut următoarea precizare: „Nu susțin un penelist la președinție, ci pe Crin Antonescu. USL nu s-a angajat să susțină un candidat liberal la alegerile prezidențiale din 2014, ci pe Crin Antonescu„.

Sigur, această declarație vine ca un răspuns dat propunerii lui Tăriceanu, care cere noi alegeri în partid pentru desemnarea unui prezidențiabil PNL, căruia, de altfel, i-a răspuns și Antonescu, sugerând că este de acord cu alegerile „primare”, dar acum, și nu în 2014.

În ce constă neclaritatea: dacă în 2014, din „n” motive – erodare a imaginii prin susținerea unei guvernări neperformante, „revoluții” în PNL, scindare, scandal în USL, apariția unor prezidențiabili puternici, independenți sau susținuți de opoziție etc -, Crin Antonescu pierde viteză și încredere, USL o ține gaia-mațu cu susținerea sa, la infinit, indiferent de consecințe?

Și, doi, dacă PSD își ia seama, înregistrând căderea în sondaje a lui Crin, atunci ce face Ponta, el nesusținând un alt liberal, ci doar pe Antonescu? Propune un pesedist pentru prezidențiale? Se autopropune? Oare Victor Ponta a fost susținut pentru funcția de premier doar de Crin Antonescu, nu de întreg PNL-ul?

Și atunci?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!