Proteste în Iran: „Lăsați Siria, gândiți-vă la noi!”

Protestele în teocrația iraniană sunt foarte rare. Cetățenii – aproximativ 81.600.000 – sunt atent monitorizați de un număr mare de poliții politice și religioase. 

De prin octombrie nemulțumirile populației mocnesc, iar în urmă cu câteva zile au început protestele de stradă. Astfel de manifestări publice au mai avut loc, destul de neconvingător, în 2011, și foarte puternic în 2009, după campania electorală care l-a scos președinte, pentru a doua oară, pe sinistrul Ahmadinejad.

Informații certe sunt greu de obținut, presa regimului de la Tehran oferă informații propagandistice lapidare. Aflăm – unde am mai auzit asta? – că „elemente contrarevoluționare”, manipulate de  „agenturi străine”, provoacă o serie de „acțiuni huliganice” etc. etc. Pe de altă parte, sursele de informare ale diasporei nu pot fi în totalitate obiective, exaltarea acestora ține tot de un tip de propagandă dar cu semn schimbat.

FLASH NEWS Fostul ministru ucrainean al Apărării, Fedorov, cere organizarea alegerilor: Ucraina să-și restabilească democrația, chiar dacă războiul va continua

01:19

ASTRONOMIE Eclipsa secolului 21 va fi putea fi admirată anul viitor, din Egipt

00:33

Adevărul este că sute – în unele localități mii – de manifestanți sunt astăzi pe străzi și protestele se extind în toată țara.

Dacă, în primele ore, revendicările erau covârșitor economice, invocând sărăcia, șomajul, explozia prețurilor (ouăle s-au scumpit cu 40 la sută), destul de repede au luat o turnură politică. Oamenii sunt revoltați de corupția guvernanților, cer eliberarea deținuților politici, cer demisia președintelui Hassan Ruhani (aflat la al doilea mandat). La Mashhad, al doilea cel mai populat oraș, de unde au pornit revoltele, s-a strigat chiar „Moarte Dictatorului!” și protestatarii nu se refereau la Liderul Suprem, Ayatollahul Khamenei, ci chiar la moderatul președinte. Au existat însă și locuri în care s-a pus, cu glas tare, în discuție – lucru nemaintâlnit – istoricul an 1979: „Revoluția Islamică a fost greșeala noastră!”.

Relevant pentru acest sfârșit de an și pentru anul care începe e faptul că oamenii sunt profund nemulțumiți de orientarea politicii externe a Iranului, socotind-o ca principalul motiv al sărăciei din țară: „Lăsați Siria [Libanul, Gaza, Irakul, Yemenul] și gândiți-vă la noi!”. Analizând strict economic, au dreptate. Pentru finanțarea zonelor de conflict în care sunt din ce în ce mai implicați (cheltuielile militare în scopul sprijinirii președintelui Hashar al-Assad, sponsoriările Hezbollah și ale milițiilor yemenite care luptă cu saudiții, sponsorizarea Hamas), bugetul varsă anual aproximativ 20 de miliarde de dolari, cu 14 miliarde mai mult decât înaintea izbucnirii războiului din Siria.

Și tot la capitolul politică externă, lumea e nemulțumită de faptul că – atunci când a semnat Acordul Nuclear – președintele Hassan Ruhani le-a promis că, odată ridicate sancțiunile economice, vor trăi mai bine, lucru care nu s-a întmplat. Tot mai mulți cetățeni încep să-i dea dreptate, în această privință, Ayatollahului Khameni, care s-a împotrivit demersului, avertizând că „Marele Satan” (Statele Unite) nu se va ține de cuvânt.

Deocamdată, președintele și oamenii lui, pe de o parte, Liderul Suprem și clericii lui dau vina unii pe alții pentru declanșarea protestelor. Ruhani crede că în spatele acestora se află conservatorii (a se citi înaltele fețe religioase), iar Khamenei crede că ieșirea oamenilor în stradă îi slujește de minune lui Ruhani ca să poată declanșa doritele reforme economice.

Președintele Donald J. Trump nu putea scăpa un astfel de moment fără să tweetuie:  „Multe relatări despre proteste pașnice ale cetățenilor iranieni, sătui de corupția regimului și risipa acestuia din averea națiunii pentru finanțarea terorismului de peste graniță. Guvernanții iranieni trebuie să respecte drepturile poporului lor, inclusiv dreptul de a se exprima. Lumea privește!”.

Guvernanții iranieni n-au rămas datori, însă s-au mărginit să replice prin purtătorul de cuvânt al Externelor: „Poporul iranian nu apreciază remarcile oportuniste ale oficialilor americani și ale d-lui Trump”.

Deși comunicase că nu va acționa împotriva manifestațiilor neautorizate, considerându-le benigne și sporadice revendicări economice, regimul de la Tehran a scos tunurile cu apă și gazele lacrimogene.

E greu de anticipat cum va evolua situația. Nu se poate ști nici dacă protestatari vor reuși să creeze o masă critică. Dar semnalul că poporul ar putea să nu susțină politica externă a Iranului poate grăbi multe în Orientul Mijlociu.