Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare

În toamna lui 1994, pictorul Sorin Dumitrescu a ajuns la mănăstirea Sihăstria, în căutarea marelui, histrionicului duhovnic Ilie Cleopa. Cu patru ani înainte ca prea cuviosul arhimandrit să se mute la cele veșnice. (Bătrânul, care spunea cui voia să-l audă: „Biserica este maica noastră! Nu lăsați Biserica, căci în ea ne unim cu Hristos. În ea se împacă Marta cu Maria.  Biserica ne ține pe toți!”. Mai spunea: „Maica Domnului este scară către cer, pod catre cer, porumbița care a oprit  potopul păcatelor, precum porumbița lui Noe a adeverit încetarea potopului. Este cadelniță dumnezeiască”. Și: „Doamne, Ți-am cerut liniște, dar mi-ai dat mai mult decât Ți-am cerut!”).

O convorbire lungă, la capătul căreia oaspetele primește un cuvânt de folosință:

„Băăăă, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Și când ar părea că-i gătată, ia-i de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare!  Și când ar părea că-i gătată, ia-o iar de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Nu până la prășit, ci până la sfârșit. Mânca-te-ar Raiul!”.

ACTUALITATE Cum poate Nicușor să anuleze votul românilor? Palada: „Până și Băsescu sau Iohannis au mimat ceva mai bine democrația”

00:00

POLITICĂ Hunor Kelemen desființeză parlamentarii neafiliați: „Unii vin din SOS, alții de la AUR, alții vin de la POT, alții vin nu știu de unde”

23:32

Moș Putregai, cum își spunea, sau „hârb legat cu sârmă”, a depănat povești cu sfinți, a vorbit despre Împăratul Cuvintelor, Sfântul Vasile cel Mare, a amintit despre „filosofia cea mai înaltă” – filosofia morții („cea mai mare înțelepciune, care îl păzește pe om de tot păcatul și-l duce la fericirea veșnică este ca pururea să vadă moartea înaintea lui”).

 A vorbit despre cei nouă ani și șapte luni trăiți în munți, ascuns de frica securității comuniste. Și, din tot ce a spus părintele Cleopa, cel puțin un pasaj rămâne absolut memorabil. L-am numit Liturghia Păsărilor:

„(…) Îmi plăceau paserile de noapte, care nu văd ziua. Era buha, albăstrie cu galben, are coc, cânta doar la miezul nopii, și o știam după cum mvâf – mmvââff -mvâf! E și babița, mai mare ca buha, și care face precum câinii, pe vârful stâncilor, la miezul nopții, vara: ham, ham – ham – ham – ham – ham – ham – ham – ham – ham! Cine o aude zice: . Mai e și sitarul, săracul, care-i o pasăre cu coada scurtă, galbenă, și care cântă cum plâng copiii când îi scaldă: eaîîîîî – îîîîîîî – niiia – niiia – ieaaa – niaaaa! (…) [Chițoranul] cântă grozav, numai noaptea, de te bagă în toate boalele: iiiaaaaahhh!… Grozav! (…) Purcelul de noapte e mai mare oleacă decât corbul, zboară printre brazi și face ca purceii: go- go – goic, goic – go – go – go – goic! Și apoi mai este pupăza de noapte, care cântă numai în iunie, iulie și august, tot la miezul nopții: pă – pă – păăăă – pă – pă – păăăă – pă – pă – păăăă! (…) Și mai sunt huhurezii, (…). Ei sunt galbeni, cu coc, îs mai mici ca buha, iar când cântă chiuie grozav: uuuuuuuhhh. Apoi își deschid aripile și fac: uhu – uhuuu – hu! Unul cântă pe muntele ăsta, iar altul îi răspunde pe muntele celălalt. …”.