România vândută la hectar

Mai zilele trecute, compania AgroIntelligence SISA, (consultant în sectorul agroalimentar), citată de ZF, a prezentat un raport întocmit în urma analizării documentelor notariale oficiale.  

Potrivit acestuia, peste un milion de hectare de teren arabil – din cele 10 ale României – se află, în prezent, în proprietatea străinilor, din care 23,4% aparține italienilor, 15,5% – nemților, 10% – arabilor, 8,2% – ungurilor, 6,2 % – spaniolilor, 6,1% – austriecilor și 4,5% – danezilor.

Conștienți de gravitatea situației – și nu de azi de ieri -, confirmată de analiza în discuție, fermierii și reprezentanții acestora au solicitat modificarea legii privind vânzarea terenurilor agricole, în ideea stopării investitorilor străini de a mai cumpăra mari suprafețe de teren, și de a fi încurajați să preia pământ în arendă.

VIDEO Turiștii au săpat o groapă uriașă în calea valurilor, iar pământul s-a surpat. Salvamarul a intervenit în ultimul moment

19:48

ULTIMA ORĂ Cei cinci „stăpâni de sclavi” din Covasna, aruncați după gratii 30 de zile de instanță. Cât de gravă era situația descoperită de DIICOT

19:48

Despre această situație, fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a spus, în urmă cu două zile, cam așa: „Trebuie făcute legi care să încurajeze arenda. Prin vânzarea pământului noi ne vindem patrimoniul național. Dacă unii au transformat patrimoniu național în capital nu înseamnă că este în regulă. Ungurii, nemții au spus că pământul este patrimoniul național, prin urmare nu circulă cum vrea unul sau altul. Cei care dețin terenuri agricole sunt proprietari de patrimoniu național, prin urmare nu ar trebui să-l dea cui vor și cum vor”.

Potrivit ZF, la conferința în cadrul căreia a fost dezbătută tema, „nu au fost prezenți politicieni cu putere de decizie din domeniul agriculturii, deși au fost invitați, ceea ce a fost  interpretat de către vorbitori ca o lipsa de interes în a schimba legea vânzărilor trenurilor agricole”.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU

Președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoș Frumosu, a mai tras și el un semnal de alarmă. „La această masă ar trebui să stea reprezentanți ai  Guvernului, ai  Ministerului Agriculturii, faptul că trimit în locul lor oameni fără putere de decizie arată că nu se dorește modificarea legii. Ministrul agriculturii se plimbă, ne ocolește, Comisa pentru Agricultură din Camera Deputaților la fel. (…) Legea vânzării trenurilor agricole  trebuie modificată, însă acest lucru nu va fi ușor atât timp cât străinii au cumpărat deja trenurile”.

Să nu fi aflat nimic despre această situație medaliații noștri de resort? Să nu fie interesați domnii Cioloș și Irimescu de faptul că, inclusiv pe guvernarea lor, se sapă groapa agriculturii și agricultorului român? Să nu le pese? Să facă, pe tăcute, jocurile celor care vor să cumpere România la hectar? Asta ar fi, cu adevărat, foarte grav!

P.S. Și, pentru a nu fi acuzați că presa a dormit, și ea, în front, am să inserez mai jos unul dintre cele două materiale ale sussemnatului, pe temă, apărute în Gândul, la 12 ianuarie 2014.

Să vindem România la hectar!

Tema vânzării terenurilor agricole străinilor, persoane fizice, este una complicată și foarte delicată.

În calitate de țară membră a UE, este evident că România trebuie să-și îndeplinească obligațiile asumate prin documentele de aderare. Sigur, în aceeași măsură în care ar trebui să beneficieze de toate drepturile conferite celorlalte state comunitare. Pentru că, nu-i așa, nimeni nu ne-a „invitat” să aderăm – după cum sună una dintre formulele uzitate de cancelarii -, doar spre a face figură de stat second hand.

Tot ceea ce se întâmplă, însă, dincolo de iminența achitării obligațiilor contractuale devine un „challenge” diplomatic.

În virtutea acestei provocări, niciuna dintre țările comunitare ale Europei Centrale și de Est, aflate în aceeași situație, nu a respins liberalizarea pieței terenurilor agricole, ca obligație în sine, așa cum a fost ea asumată în cadrul tratatului. Cu toate, însă, fie au prorogat termenul până în 2020, fie au impus reguli stricte, care, în principiu, nu pot fi anulate de UE, în măsura în care reglementarea vânzării terenurilor ține de siguranța alimentară a fiecărei nații.

Ca atare, Ungaria a declarat pământurile sale drept „moștenire națională”, ceea ce înseamnă că nu pot face obiectul vânzării către persoane fizice străine, ci doar, cel mult, către persoane juridice. Bulgaria a notificat UE și a prorogat termenul de aplicare a liberalizării, „indiferent de sancțiuni”, până în anul 2020. Slovacia și Polonia au impus reguli stricte în privința vânzării acestor terenuri.

Ce a făcut România din toate acestea? Nimic. S-a dus umilă pe la ușile UE, cu jalba-n căciula, prin 2013 – deși știa din 2007 că în prima zi a lui 2014 vine liberalizarea la terenuri -, cerând „îndurare” și liber la vreo două „reglementări” – terenurile cumpărate să nu depășească 100 de hectare, iar cumpărătorul să aibă, măcar, cinci ani experiență agricolă – iar Europa a trimis-o acasă, unde s-a culcat pe-o ureche și a hotărât că n-are niciun rost să-și mai apere interesul, pentru că tot e UE „ciuma” noastră și „muma” altora.

De voie, de nevoie, a produs o lege, prin Ministerul Agriculturii, pe ultima sută de metri, care definește, ca plasă de siguranță, persoanele cu drept de preempțiune în cazul tranzacționării de terenuri. Printre acestea, arendașul, vecinul, coproprietarul și statul.

Ca și când n-ar fi fost de ajuns, președintele complică și mai mult lucrurile, trimițând legea în Parlament la reexaminare, pe motiv că statul nu poate gestiona vânzarea, fiind în același timp și cumpărător cu drept de preempțiune – ceea ce criticase și UE. Mai mult, susține că nu i se pare în regulă ca statul să poată cumpăra înaintea străinilor. Deci, liber la vânzarea cu capul gol.

Între timp, de ani buni, persoane juridice străine, fonduri de investiții, străini cu domiciliul în România au cumpărat și luat în arendă, la prețuri modice, peste un sfert din suprafața arabilă a țării, adică din cel mai bun teren agricol al Europei.

Tot felul de „personalități” politice și guvernamentale, cu orizont imaginativ amputat, se declară convinși că străinii nu vor da năvală la cumpărat, pentru că „cine a vrut a luat”. Poate că nu azi, nu mâine, dar cu siguranță, în contextul în care securitatea alimentară globală se alterează, din „n” motive, se va întâmpla și acest „prevăzut”. Fapt pe care toți cei din jurul nostru l-au înțeles. Bulgarii vor pământ în Dobrogea și Bărăgan, refuzând vânzarea propriilor terenuri; ungurii vor posesiuni în Transilvania, pentru că pământul de acasă e „moștenire națională”; italienii au luat, englezii au luat, nemții au luat, olandezii, la fel, apoi norvegienii, portughezii, spaniolii, arabii.

Numai noi, românii, n-am cumpărat niciun metru pătrat, pe undeva, prin lume. Măcar așa, de amintire și ca să scriem pe el cu creta: România.