Sentimentul românesc al lui „dar despre”

Frazele e mai sus îi aparțin lui Petre Țuțea și apar în Confesiunile lui Henri Wald (Editura Hasefer 1998, pagina 69). Wald s-a întâlnit cu Țuțea pe stradă (în anii ceaușismului, nu e clar când), care i-a povestit că fusese chemat la Securitate și întrebat de ce e dușmanul regimului. Ar fi răspuns: „Am fost dușmanul acestui regim, dar de când nu mai este comunist, ci național-comunist, de când duc o politică extrem de apropiată de ceea ce mă atrăsese la Legiune, nu mai sunt dușman”. Apoi, fiindcă a scăpat ușor, le-a adresat securiștilor perorația despre evrei.

O spun a treia oară: Legea 217/2015 e prost alcătuită juridic. Și, firește, votată în unanimitate. Lucru inadmisibil, dar de înțeles, dacă ne gândim la elita noastră parlamentară, alcătuită din câteva sute de analfabetizați cu inițiativă.

CONTROVERSĂ JD Vance critică Vaticanul pe tema imigrației după ce Papa Leon al XIV-lea a condamnat politicile lui Trump: „Nu sunt de acord cu această poziție”

09:19

FLASH NEWS Regulile la Bac 2026. Azi, elevii susțin proba obligatorie a profilului: matematică sau istorie

09:10

Mai interesant e că lume luminată din elita intelectuală – care până acum a tăcut prudent – a găsit că e momentul să se victimizeze, fără să mai piardă vremea cu cititul legii, așa șchioapă cum e ea: „Dacă eu scriu în Istoria literaturii române despre Petre Țuțea și Mircea Eliade, despre Emil Cioran și Constantin Noica, despre Mircea Vulcănescu și Radu Gyr, evidențiind valoarea excepțională a operei lor, Alexandru Florian va decide dacă am practicat cultul unor fasciști sau criminali de război și dacă trebuie să fiu condamnat la închisoare”. Uite-așa ajung valorile neamului la mâna unui jidan vindicativ! Personajului care a făcut declarația, care și-a și tras de-a-ndoaselea cămașa de martir, cu al cărui nume nu vă mai încarc memoria, îi convine să facă pe niznaiul: Alexandru Florian e directorul general al Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, care nu are ca obiect de activitate nici redactarea de legi și cu atât mai puțin substituirea judecătorilor în instanțe. Cât despre scoaterea prin lege a „generației de aur” din istoria literaturii – ce gogomănie!

Aberantă mi se pare și întrebarea: dar despre evreii comuniști de ce nu vorbiți? (Sentimentul românesc al lui „dar despre”). Or fi fost legionarii cum au fost, dar despre evreii care au adus comunismul, „ceva străin sufletului românesc, bunului simț și la tot ceea ce era normalitate în viața noastră” (Ion Gavrilă-Ogoranu), despre ei – nimic?

Dacă răspund că evreii și comunismul românesc țin de un alt subiect (pe care n-am de gând să-l ocolesc), vor tăbărî cu întrebarea: dar despre…?