Prima pagină » Puterea Gândului » „Și eu votam împotriva lui Ponta”

„Și eu votam împotriva lui Ponta”

„Și eu votam împotriva lui Ponta
PSD nu s-a reformat, ci tandemul Ponta - Dragnea și-a conservat pentru încă șase luni puterea în partid. Problemele de fond rămân, iar cea mai mare vulnerabilitate pentru PSD este chiar Victor Ponta.

La Consiliul Național al PSD nu s-a făcut o analiză serioasă a prezidențialelor pierdute de Ponta, s-au lămurit câteva lucruri, dar a rămas o mare problemă de fond.

1. Ponta și Dragnea conduc partidul cu mână forte și nu există o opoziție reală în partid, singurul pericol venind dinspre DNA. Congresul a fost amânat pentru luna noiembrie, adică la fix un an după pierderea prezidențialelor, de nimeni nu mai știe în partid dacă este Congres ordinar sau extraordinar. Până atunci, toate vocile critice au fost excluse din partid sau s-a dat semnalul că pozițiile critice nu mai sunt tolerate. Baronii sau liderii județeni, depinde cum îi place fiecăruia să le spună, sunt doar o umbră, centrul a învins teritoriul. Clișeul cu Ponta omul baronilor trebuie scos din uz.

2. Ion Iliescu a fost marele absent, mulți interpretând acest lucru ca o dezaprobare a modului în care s-a organizat acest Consiliu Național. Bolnav sau critic la adresa conducerii, Iliescu pare că nu mai este dispus să se implice în viața de partid. Epoca sa a apus, deja în partid se vorbește de dezlipirea etichetei de comunist. A lipsit și Marian Oprișan, cel care se contrase puternic cu Valeriu Zgonea, un apropiat al lui Victor Ponta. Încă o dovadă că „centrul imaculat” a învins temporar.

3. Scena de la Palatul Parlamentului a fost goală, semn că nimeni nu este dispus să privească în ochi sala. Toți liderii s-au pus în primul rând, de s-a întrebat și Mitică Buzatu de la Vaslui dacă le este frică să mai urce pe scenă. Oricum nimeni nu și-a asumat nimic, chiar Liviu Dragnea a spus că nimeni din partid nu este vinovat pentru pierderea prezidențialelor.

4. Lupta anti-Băsescu a rămas ca o reminiscență a anului 2014, pesediștii nu îl contrează încă pe Iohannis. Ponta l-a declarat adversarul PSD, dar tonul a fost moale, jos și fără multe ecouri. Georgică Severin s-a rățoit puțin la Iohannis pentru că participat la o reuniune PPE.

5. Ultimele două teme sunt cele mai sensibile. Prima se referă la justiție. Formal, la propunerea lui Ponta, pesediștii au adoptat o Rezoluție de Integritate, practic un set unitar de sancțiuni în funcție de evoluția dosarului penal al unui membru PSD. Prima problemă este că la acest Consiliu nu a fost prezentat un Statut modificat al PSD, ci doar o Rezoluție. O altă dovadă că Statutul se va modifica cum vor liderii, și nu în Consiliul Național.

Există însă o problemă de dublu limbaj: dacă Ponta, la presiune poporului a cerut aceste reguli dure, baza pesedistă, adică aleșii locali, au strigat cât au putut că sunt lăsați la mâna abuzurilor și terorii DNA. Și nimeni nu i-a contrazis. Aliatul Tăriceanu a cerut ca parlamentarii să voteze potrivit conștiinței proprii, iar Senatul trebuie să dea deja un vot în cazurile Șova și Vâlcov.

Cele două voturi din Senat vor reprezenta adevăratul test al integrității PSD. „Clasa politică nu se reformează cu zgomot de cătușe”, spune vocea lui Tăriceanu ce gândește și Ponta, dar îi e frică să o spună direct. Un vot al senatorilor PSD, care să îi apere pe Șova și Vâlcov, va anula orice discuție serioasă privind orice umbra de reforma în partid. Și Ponta este conștient că se va juca o carte importantă pentru viitorul său politic prin cele două voturi.

6. La final, problema centrală a PSD rămâne credibilitatea lui Victor Ponta. Oricât a încercat analiza sofisticată a lui Dragnea să ascundă cauzele eșecului de la prezidențiale, Ponta a pus punctul pe i: „dacă locuiam în Diaspora și eu votam împotriva lui Ponta”. Cuvinte puține, simple, dar clare, o ghilotină sub care s-a pus singur. Pentru că ele transmit esența: candidatul Ponta nu a fost unul credibil, nu a fost un candidat al cărui cuvânt să conteze în fața oamenilor. Oamenii simt când sunt mințiți.

S-a spus că propaganda lui Iohannis a generat valul de proteste din Diaspora, că s-a mințit despre cota unică, că Ponta a fost etichetat drept omul rușilor și al asistaților social. Dar cum poate uita premierul că trimitea cupoane acasă oamenilor în care spunea că Iohannis va tăia pensiile, că aveau loc campanii demente la televiziunile prietene cum că Iohannis va vinde Ardealul, cum că a vândut copiii în tinerețe și ce fac părinții săi în Germania?!

De ce o propaganda a fost mai bună decât cealaltă? Simplu, pentru că un candidat a fost mai credibil decât celălalt, că minciuna deșănțată, emisiunile comuniste la care participi nu conving exact masa care votează emoțional și din revoltă la prezidențiale: oamenii cu studii superioare, Ardealul, Diaspora activă. Civismul a fost reactivat de minciună și campania murdară.

7. Ponta trebuie să învețe să nu mai mintă. Mulți vor spune că toți politicienii mint, dar Victor Ponta o face de multe ori gratuit, de parcă e parte a ADN-ului său. Normal ar fi ca atunci când îl întrebi ceva simplu, să fii sigur că Ponta nu te-a mințit. Să te poți uita în ochii lui și a doua zi, fără jena că tu ți-ai dat seama că te-a mințit, iar el fără problema că a comis-o din nou. Să nu mai fie nevoie să spună, azi este soare, iar tu să fugi repede la geam să vezi dacă chiar este soare. Cuvântul unui om îl definește pe acesta. Iar Ponta a fost prins de prea multe ori că a mințit. 

După acest Consiliu Național, PSD nu s-a reformat, cum tot auzim de trei luni, ci tandemul Ponta – Dragnea și-a conservat pentru încă șase luni puterea în partid. Problemele de fond rămân, iar cea mai mare vulnerabilitate pentru PSD este chiar Victor Ponta. PSD este un castel din cărți de joc, care se poate prăbuși când o singură carte va fi dislocată de la locul ei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXCLUSIV. Curtea de Conturi: Prejudiciu de MILIOANE de euro la Oficiul Jocurilor de Noroc, imputat fostei conduceri
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
Trump ȘOCHEAZĂ internetul! videoclip AI în care apare ca medic și „diagnostichează” vedete de la Hollywood
Click
Milan, fiul lui Culiță Sterp, a fost operat. De ce a avut nevoie de intervenție chirurgicală, la doar cinci ani
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Motivul sumbru pentru care o specie de maimuțe își abandonează puii