Prima pagină » Puterea Gândului » Simona trebuie să-și tragă sufletul

Simona trebuie să-și tragă sufletul

Simona trebuie să-și tragă sufletul
Meciul-catastrofă cu Lucici s-a terminat demult. În momentele de glorie de anul acesta ale Simonei, mi se încingea mobilul și mă durea capul de cât trebuia să vorbesc la 5-6 posturi de televiziune consecutiv. Acum, e o tăcere viermănoasă. Carevasăzică, stimați colegi, dacă a fost înfrântă, Simona Halep nu mai e a noastră? A încetat să existe? Nu trebuie să vorbim și la înfrângerile ei, suntem cu ea numai la câștig?

În seara asta, bula de sclipici mediatic în care a fost închisă Simona de când e celebră s-a spart. Poate afla cu această ocazie câți o prețuiesc cu adevărat și câți falși admiratori are.
De câtăva vreme încoace, asumându-mi insultele unui număr impresionant de idioți agresivi, tot am scris și am vorbit încercând să atrag atenția asupra problemelor pe care le-ar putea avea Simona la US Open. Asupra faptului că nu e un număr 2 mondial real, asupra chimiei proaste sau chiar inexistente dintre ea și antrenorul Wim Fisette. Pentru că îi apreciez foarte mult stofa de campioană și seriozitatea mi-am permis să-i spun că nu stăpânește anumite procedee și faze ale unei partide de tenis și că aceste lacune sunt adesea ascunse de excelentul ei joc stânga-dreapta de pe fundul terenului. Dar dacă dai peste o adversară cu care jocul ăsta nu mai ține, ce faci? Ai o variantă B?
Lucici-Baroni ne-a arătat că Simona nu o are. Croata, care, în ciuda vârstei și vieții nefericite, se vede limpede că a fost în Arcadia vârfurilor tenisului, a refuzat inteligent jocul de regularitate al Simonei, atacând tot timpul, lovind decisiv de câte ori a avut ocazia și chiar când n-a avut-o. Firește că a și greșit mult, dar au fost greșeli luate în calcul, ținta fiind un procentaj winners-errors pozitiv. Practic, Lucici a decis majoritatea punctelor, câștigate sau pierdute, împiedicând-o pe Simona să-și facă jocul. Și a mai folosit, iarăși, foarte inteligent tactic, procedeul contre pied: știind demarajul excepțional al Simonei, a trimis de multe ori mingea acolo de unde Simona tocmai pleca în sprint, nu în partea de teren liberă.
Meciul a fost o adevărată tomografie a punctelor slabe ale Simonei, făcută de o jucătoare „grea”. Spuneam după meciul din turul întâi, că Simona nu arată bine tocmai în punctul ei forte, psihicul, că are momente de confuzie și nesiguranță. Cu Lucici, a făcut greșeli cedând mental în momente-cheie ale partidei: în primul set, la 5-4 pentru ea și serviciul, două duble greșeli. La ultima minge a tiebreak-ului, la 6-7, dublă greșeală. La 2-4 în setul 2, și-a pierdut serviciul cu dublă greșeală.
E o vorbă franțuzească pentru ce i se întâmplă Simonei: Ni cet excés d’honneur, ni cette indignité. Ea nu a meritat onoarea poziției actuale în clasamentul mondial, dar nici măgăriile celor care se vor năpusti asupra ei nu le merită.
Și povestea unui trib din Amazonia. Mergând cu exploratorii albi prin junglă, băștinașii cărăuși s-au oprit într-o zi așteptând. Ce? Să ne ajungă sufletele din urmă, le-au spus ei albilor. Mergem prea repede și ne lăsăm sufletele în urmă.
Cred că Simona trebuie să-și tragă acum sufletul. Să iasă o vreme din vârtejul care a luat-o pe sus de un an încoace. Să se gândească singură la ce-a fost și ce trebuie să fie. La ce are de învățat și de schimbat.
Pentru mine, Simona Halep rămâne miezul de stea în care am toată încrederea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi