SRI a făcut 500 de informări. A uitat-o pe cea mai importantă

Ca să încep cu începutul, pe George Maior, directorul SRI, profesor de Relații Internaționale, personal îl percep ca fiind un șef de servicii discret și echilibrat.

În această perspectivă mă interesează mai puțin de ce nu i-a întins mâna lui Georgian Pop – un tânăr fost coleg de partid -, la finalul conferinței de presă prilejuită de audierea la Comisia pentru controlul SRI, din Parlament, și foarte mult la ce se referă domnia sa când spune că parte din cele 500 de informări privind proiectul Roșia Montană, transmise factorilor de decizie, au cuprins și referiri la anumite „încercări ale structurilor extremiste și eco-anarhiste de a exploata sau influența mișcările de protest” pe temă.

Ar fi fost interesant să știm și noi, cei care mai mergem pe la proteste, măcar și numai în virtutea profesiei de jurnalist, ce este, cum se comportă și ce vrea un „eco-anarhist”, ba chiar ce urmărește și cum se manifestă în astfel de împrejurări un „extremist”, ca să nu Ie cădem în plasă.

FLASH NEWS Un argeşean a şofat timp de 35 de ani fără permis. A fost prins de poliţişti când mergea la cumpărături

20:04

CONTROVERSĂ Reuters: Poate Donald Trump să scoată Statele Unite din NATO?

19:54

Înțeleg din puținele cuvinte atrase în eliptica expunere că, pe fondul unor proteste de stradă justificate, legitime chiar, au apărut două personaje – „eco-anarhistul” și „extremistul” – infiltrate în masa „legitimă” cu scopul de a o manipula, în propriul beneficiu să… Ce?!

Ce să fie, de exemplu, eco-anarhistul?! Un „individ”, eventual ecologist – să presupunem că ecologistul este pământeanul preocupat de curățenia mediului în care trăiește -, și care, din varii motive, nu mai vrea sistem – eventual, actualul sistem politic de care se declară „scârbit”, „nereprezentat”, tocmai bun de eliminat din reprezentarea sa socio-politică, chiar pe motiv de nesimțire vizavi de noxe, poluare și ortăvuri.

Apoi, „extremistul”: individul care tinde să ducă lucrurile la extrem, construindu-și retorica pe lipsa „griurilor”, a căii de mijloc, a moderației, propovăduitorul zdrobirii orânduirii crude care nu-l mai reprezintă, precum și a străinului care jefuiește cu capul gol avuțiile patriei.

Păi, ce să zic?! Noi ăștia de la presă, care am mai fost la protest, i-am văzut pe incrminați. Am și scris despre ei și sper, cu adevărat, ca reportajele noastre să nu fi fost reținute ca delațiuni ori note informative.

Domnilor, pe acești oameni i-am întrebat care e scopul lor în viață și în piață. În viață, mi-au spus că vor să respire aer curat, ei și copiii lor, să nu se trezească, mâine-poimâine, niște mutanți intoxicați; să trăiască, pur și simplu. În piață mi-au spus că vin să lupte pentru viitorul lor și, este adevărat, împotriva clasei politice, în întregul ei, că nu le apără interesele. I-am întrebat pe cine pun în loc? Mi-au spus că, eventual, societatea civilă ar putea suplini o clasă politică pervertită și coruptă. I-am mai întrebat dacă piața a născut vreun lider. „Aici nu e vorba de lideri, ci de noi” au spus. Nu unul, majoritatea. E posibil să fie acesta o structură eco-anarhistă care să fi dorit influențarea mișcării de protest?! Coroborată cu manifestarea individului care striga „Jos capitalismul!” și cu ideea unuia, cam zărghit, care umbla, în costum, și cu o cutie a milei în mână, prin piață, și spunea că politicienilor trebuie să le intre frica, în adevăratul ei sens, în oase, că altfel nu mai faci nimic cu ei, să avem de-a face cu o structură extremistă?!

Sincer, după cele văzute, cred că toți tinerii ăia chiar au simțit nevoia să facă ceva simplu și firesc pentru viața lor. În primul rând să-și lepede, în noapte, toate frustrările, toate dorurile și toată nevoia lor de ocrotire; toate spaimele. Măcar atât, de vreme ce nimeni nu se mai gândește la ei, la copiii lor și la copiii copiilor lor. Că și-au exprimat speranțele, și au spus viselor pe nume, iată o adevărată terapie pentru sufletele lor încolțite de vești proaste.

Sigur, ar vrea să fie reprezentați de o societate civilă puternică, alternativă a unei clase politice ratate, dar nu-i bănuiți de anarhism sau de extremism – poate vor fi fost acolo și vreo doi-trei disperați, care au crezut că pot manipula ceva, dar ăștia sunt peste tot și ratează mereu – ci, maxim, de naivitate. Și „Golaniada” a sperat să-l dea jos pe Iliescu în 90. Iar țara s-a ales cu un număr record de mineriade. Ce mai anarhie, ce mai extremism…

În consecință, eu cred că informarea esențială pe care ar fi trebuit să o facă SRI, după atâta muncă, ar fi fost aceea că țara, în primul rând tinerii, nu mai suportă o clasă politică nevolnică, măruntă, epuizată și lipsită de perspectivă. Și că, într-un final, „eco-anarhismul extremist” – dacă va exista vreodată -, va fi avortonul „născut” chiar din depravarea acesteia.