Statele Unite și Israelul părăsesc „teatrul reprezentațiilor absurde”, tocmai când acesta și-a ales un nou director general

De mirare e că nu și-au informat din timp și partenerul strategic, Israel, care oricum e demult pe punctul de a părăsi organizația.

Decizia SUA a fost anunțată, tocmai când la UNESCO se vota schimbarea directorilor generali: pleca Irina Bokova (fost ministru de Externe al  Bulgariei), după două mandate de cinci ani, și urma să se instaleze foarte interesanta doamnă Audrey Azoulay, evreică franțuzoaică de origine marocană (tatăl său e un vechi consilier al monarhilor din Rabat).

Imediat după victoria în alegeri,  Azoulay s-a grăbit să declare presei: „În aceste vremuri de criză, avem nevoie mai mult ca oricând să sprijinim, să consolidăm și să reformăm UNESCO, nu s-o părăsim (…). Dacă voi fi confirmată, primul lucru pe care îl voi face va fi să restabilesc credibilitatea, să restaurez încrederea membrilor și eficiența, astfel încât să putem funcționa”.

VIDEO EXCLUSIV După 5 ani cu Nicușor Dan la primărie, bucureștenii speră ca noul primar să se țină de cuvânt: „Să ne dea căldură și apă caldă. Ne-am săturat de promisiuni”

06:00

1 AN DE LA ANULARE 5 decembrie. Ziua dinaintea „furtunii politice”. Mesaj-cheie al secretarului de stat american Antony Blinken, miting anti-Georgescu și pro-Europa în Piața Universității

06:00

Proiectele de reformă ale noului director general al UNESCO ar trebui să determine Washingtonul să mai reflecteze, tocmai pentru că unul dintre motivele declarate pentru care părăsește organizația e tocmai lipsa reformei (cel de-al doilea fiind demersurile repetate anti-Israel).

Adevărul este că dacă la început, în noiembrie 1945, pornise cu 37 de state și cu decizii dominate de fondatorii vestici, astăzi UNESCO are în componență 195 de state, iar decizia s-a mutat spre est. Influența Statelor Unite în cadrul Organizației e minimă, situație care se perpetuează de vreo trei decenii, cam de când  ambasadorul Americii la Națiunile Unite, doamna Kirkpatrick, definea situația în acești termeni: „Țările care au voturile nu plătesc facturi, iar cele care plătesc facturi n-au voturile”.

Statele Unite au încetat să mai plătească factura – cele 80 de milioane anual – în 2011, anul în care Palestina a fost primită cu drepturi depline în UNESCO. De atunci s-au scurs șase ani de încordare continuă între organizație, dominată de influența statelor musulmane, și Israel, susținută de SUA.

Netanyahu n-a scăpat nici o ocazie să eticheteze UNESCO drept un „teatru al reprezentațiilor absurde”, secondat în declarațiile caustice de ambasadorul său la ONU.

Cu Audrey Azoulay la conducerea UNESCO, va fi interesant de văzut cum se vor concilia aici cele trei monoteisme și interesele lor. O premisă majoră ar fi depolitizarea organizației.