Subordonarea Justiției – aceeași obsesie, în Parlamentele din Ierusalim și București

Și în Israel, și în România, șeful principalului partid de guvernământ are probleme cu legea. Doar că Netanyahu  (care e de dreapta) e premier, iar Dragnea (care, teoretic, e de stânga)  nu. Și la ei, și la noi, majoritatea parlamentară caută să-și subordoneze Justiția, făcând zid în jurul unor lideri politici suspectați de corupție și încercând să impună o serie de acte normative care să le ofere acestora superimunitate.

Și la Ierusalim, și la București, politicienii instrumentalizează prezumția de nevinovăție, amendează scurgerile de informații din anchetele poliției și își cer dreptul la propria imagine. Aceeași falsă problemă filosofică: unde se oprește dreptul opiniei publice de a fi informată și unde începe dreptul politicianului de a pune pumnul în gura presei.

SPORT Sorana Cîrstea joacă miercuri în turul doi la Roland Garros. Cu cine se duelează pentru un loc în faza următoare a turneului

21:27

MILITAR Numărul țărilor care finanțează programul de muniție pentru Ucraina s-a redus la jumătate. Principalul motiv: lipsa banilor

21:17

Și în Israel, și în România – demonstrații împotriva corupției guvernanților.
Politicienii aflați la putere pe malul Dâmboviței – care dețin guvernarea și majoritatea parlamentară – au inventat statul paralel. Mai iscusiți, politicienii aflați la putere pe colina Givat Ram preferă să se victimizeze.

Ieri noaptea, „ca hoții”, parlamentarii coaliției guvernamentale din Knesset au votat legea care limitează puterile Poliției (vizată e divizia Lahav 433, așa-numita poliție anticorupție, care anchetează demnitari), interzicându-i-se să mai facă recomandări Procurorului General în cazurile care vizează persoane publice. Susțin sus și tare că nu se referă la cazurile aflate în investigație, cu alte cuvinte legea nu e făcută să-l apere pe premierul Netanyahu, cum strigă strada.  Doar că nimeni nu crede asta, mai cu seamă că prim ministrului israelian i s-au deschis doar două dosare din cel puțin patru (în afacerea importului de submarine din Germania e, deocamdată, doar martor).

Inițiatorul, David Amsalem (Likud) se jură că actul normativ pe care l-a redactat nu urmărește decât un scop: să protejeze reputației demnitarilor suspectați de malversațiuni. Liderul Opoziției, Itzhak Herzog, a definit situația mai realist, ca „o luptă între cultura democrației și cultura corupției”, adăugând: „Nu este doar o lege a rușinii, ci o lege a slăbiciunii”.

Dezbaterea de azi-noapte s-a lăsat cu scandal și cu strigături, cu acuzații reciproce de trădare, cu pilde și citate, de la Platon la Shakespeare.

Premierul Benjamin Netanyahu și președintele Reuven Rivlin nu s-au iubit niciodată, în ultima vreme însă nu-și mai ascund ostilitatea și au încetat să-și mai vorbească, în afara strict necesarului instituțional. Prim ministrul nu-i poate ierta președintelui că, în timp ce el înjura poliție și presă, președintele apăra apăsat Justiția și libertatea cuvântului. Când reprezentanții extremei drepte l-au prezentat pe Rivlin în uniformă nazistă (cum în urmă cu 22 de ani, înainte de a fi asasinat, susținătorii actualului premier procedaseră și cu Yitzhak Rabin), Netanyahu s-a prefăcut că nu observă.

Mai nou, sicofanții coaliției de guvernământ (furioși că președintele Rivlin a catalogat demonstrațiile săptămânale care cer demisia lui Netanyahu drept justificate civic și chiar vibrante) pledează pentru desființarea costisitoarei funcții de președinte (în Israel, rolul președintelui e preponderent ceremonial) și pentru transferarea banilor astfel economisiți în bugetul Sănătății.

Spre deosebire de cel românesc, jocul politic israelian își are nu doar miza internă, ci o miză internațională enormă. Ca să-și păstreze libertatea și puterea, premierul Netanyahu e dispus să dea foc nu doar țării, ci întregului Orientu Mijlociu.