Uau! Era cât pe ce să trăim bine

În loc să recunoască faptul că acordul este, de facto, în aer de anul trecut, în loc să recunoască faptul că guvernele României (Boc, MRU și Ponta ) care au semnat sau girat acordurile unu, doi și trei cu FMI, CE și BM, nu au respectat niciodată toate condițiile impuse și că partea cu reglementarea achizițiilor statului, problema managementului privat și restructurarea companiilor de stat au fost neglijate, FMI ne povestește despre cum economia locală le va depăși pe cele vecine, în valoare absolută, fără a ține cont de populație sau de alți indicatori mai reprezentativi. Fără a ține cont că după salvarea bugetului cu bani privați a urmat secetă în investiții și statul, ca administrație și mediu politic, nu s-a restructurat.

„Obiectivele de indicatori macroeconomici din actualul acord au fost atinse, economia are o creștere sănătoasă și într-un ritm sustenabil, deficitul fiscal este sustenabil, România nu se mai uită cu frică la viitor în perspectiva unor măsuri dure. Impredictibiliatea procesului politicilor în această perioadă a făcut să fie dificil să avem destulă încredere în avans că aceste măsuri macroeconomice sănătoase vor fi cu adevărat adoptate”, a declarat el.

ENERGIE Ce spune noua șefă a OMV, acționarul majoritar al Petrom, despre gazele din Neptun Deep: „Ce este bun pentru România este bun pentru UE”

00:49

NEWS ALERT Soția lui George Simion, terorizată cu puțin timp înainte să nască: „Opriți-vă, bolnavilor! Nu-mi mai sunați la interfon la 2 noaptea, lăsați-mi familia în pace!”

00:40

A precizat, e drept, că nu e bună stimularea excesivă a consumului, că politicienii tulbură apele (vine an electoral, e drept) și că este nevoie de investiții. Totuși, reprezentantul FMI a simțit nevoia să se laude singur aducând în discuție statistici mult prea puțin importante dacă luăm în considerare faptul că, per total, salvarea bugetului s-a făcut prin majorarea TVA și tăierea salariilor bugetarilor, iar repornirea ulterioară a economiei a venit pe fondul stimulării consumului de către un stat incapabil să facă investiții, să investească în dezvoltare.

Economia României ar putea să le depășească pe cele ale Cehiei, Portugaliei și Greciei. Uau! Adică va fi la fel de mare ca cea a unor state la aproape jumătate din populația României (Cehia – 10,51 milioane de locuitori, Portugalia – 10,42 milioane de locuitori și Grecia, proaspăt revenită pe plus după ani buni de recesiune – 10,92 de milioane de locuitori). E bine. Înseamnă că producem cam pe jumătate față de un ceh, portughez sau grec. De kilometri de autostradă nu a zis nimic reprezentantul FMI, dornic să scoată în față o statistică în favoarea instituției pe care o reprezintă, dar merită precizat: România – 680 de km, Cehia – 1.242 de km, Portugalia – 2.613 km si Grecia 1.091 km, date Eurostat pentru 2014.

Nici de salariul mediu net nu a spus nimic Tolosa, deci iată: România – 345 de euro, Cehia – 752 de euro, Portugalia 1056 de euro, iar în Grecia, „gaura neagră” în care se scurg ajutoarele și dobânzile subvenționate ale UE, este de 1.262 de euro. Ca PIB pe cap de locuitor, poate cel mai important indicator al unei economii, România, cu cei 10.000 dolari stă, evident, mult mai prost decât Cehia (19.562 de dolari), Portugalia (22.072 de dolari) sau Grecia (21.794 de dolari).

Tolosa putea, însă, să ne aducă aminte că România este mai mare decât Luxemburg, stat cu un PIB/cap de locuitor de aproape 120.000 de dolari, cam cât 12 români, pentru că are o suprafață de 92 de ori mai mare, adică peste 238.000 de km pătrați față de doar 2.586 de km pătrați. De fapt, la acest capitol, România este deja mai mare decât Grecia (de 1,8 ori), Portugalia (2,6 ori) și Cehia (de trei ori).

Departe de a reprezenta un semnal de alarmă pentru modul real în care au decurs cele trei acorduri de până acum, în special al treilea, mesajul FMI a fost că „noroc de noi că v-am ajutat”. Ajutorul, de aproape 19 miliarde de euro, dat cu dobândă, a fost necesar. A ajutat. Reformele structurale însă (legea salarizării unice, noua lege a pensiilor, restructurarea companiilor de stat, introducerea managementului privat în companiile de stat și toate celelalte) lipsesc parțial și pe alocuri cu desăvârșire.

Pe scurt: am luat un credit, am ieșit din criză și asta a fost. În urmă nu a rămas niciun fel de transformare a modului în care politicienii și administrația publică asigură dezvoltarea sănătoasă a economiei. Dacă succesul acordurilor se măsoară în bani luați și dați înapoi atunci, da, relația lui Băsescu, Boc și Ponta cu FMI a fost bună. FMI a fost un simplu bancher, departe de imaginea eroului economic civilizator care ajută la restructurarea unei economii. Pretențiile Fondului de a se dori un arhitect de economii sunt la fel de argumentate ca a celor care cred că România este la fel de puternică precum Cehia pentru că ar putea avea o economie similară (cantitativ) deși are o populație dublă.