Uri Bar-Joseph: Israelul e condus de un lider care se crede Churchill și vede în Iran un inamic nazist

În ediția ebraică a cotidianului Haaretz de ieri, Uri Bar-Joseph, profesor de științe politice la Universitatea din Haifa, a publicat un editorial intitulat „Viitorul război se tot apropie” (HaMilhama HaBaa Holehet u Kreva) – una dintre cele mai solide analize ale modului în care Israelul lui Netanyahu s-a raportat și se raportează la relația cu Iranul, nu rareori instrumentalizând-o politicianist.    

Uri Bar-Joseph crede că următorul război va fi cu Iranul, iar Israelul va plăti un preț covârșitor, mai mare decât prețul de sânge din Războiul de Independență (6400 de morți, dintre care 2400 civili).

Un astfel de război este, firește, de evitat. „Problema e că Israelul este condus în ultimul deceniu de un lider care se crede Churchill și vede în Iran un inamic nazist. De aceea, strategia e cum să învingem Iranul, nu cum să prevenim războiul”.

TAXE Cât a plătit un bucureștean la întreținere pentru un apartament cu 3 camere, după ce a stat 25 de zile în frig și fără apă caldă

15:04

EMISIUNI OFF The Record I Invitat: judecător Bogdan Mateescu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii

14:55

Autorul analizează în continuare simptomatologia acestei strategii. În primul rând, bugetul enorm alocat distrugerii BDS (o puternică mișcare de solidaritate cu palestinienii), „care n-a omorât pe nimeni”.

Apoi, diplomația: Ministerul de Externe, până de curând și în mod firesc, era „responsabil cu gestionarea politicii externe, mai precis, cu gestionarea provocărilor de securitate la nivel politic. În ultima vreme, când Bibi a fost și una și alta (și ministru de Externe, și ministru de Război), Ministerul de Externe este subordonat Ministerului Apărării”. (Trebuie precizat că, de câteva zile, în fotoliul Apărării a fost instalat Naftali Bennett, liderul Habait Hayehudi, un partid national-religios de care Netanyahu are mare nevoie, în combinatorica formării noului Guvern).

Cât despre Serviciul de Informații și Operațiuni Speciale, acesta „avea în atribuții gestionarea politicii externe secrete, adică a întâlnirilor secrete cu inamicii. Astăzi, această atribuție nu mai face parte din mandatul Serviciului de Informații. Comunicarea cu inamicul se face prin rachete și bombe, ceea ce nu previne, ci aproprie viitorul război”.

În fine, Cancelaria Premierului, „în loc să-și folosească bugetul în căutarea unor soluții originale de a preveni războiul, și-a mobilizat toate direcțiile pentru a explica lumii întregi cât de periculos e Iranul. Mai mult, acestă strategie plasează Israelul cu Iranul. Se vede că, în ultimii ani, prim ministrul este ocupat mai mult de scăparea pielii personale, de Justiție, decât de a scăpa țara de un viitor război”.

Autorul constată că partenerul strategic al Israelului, Statele Unite, nu mai e capabil să salveze situația: „Înainte, Casa Albă își punea toată influența în evitarea unui război. Astăzi, la Casa Albă este cineva care are ca tactică twitt-ul de dimineață și ca strategie twitt-ul de seară. Toți care îl înconjurau, au plecat sau sunt pe cale să plece”.

Și o observație de mare acuratețe: „înaintea Războiului de Yom Kippur, politicienii au supraapreciat puterea militară și au neglijat puterea politicii. O privire asupra galeriei conducătorilor de azi (premierul Netanyahu, ministrul Apărării, Bennet, ministrul de Externe, Katz, și ministrul Strategiei, Erdan) ne fac să ne fie dor de Golda Meir, de Moshe Dayan, Yisrael Galili și Yigal Allon. Acum, pentru toți cei care au ochii să vadă, victorie militară nu va fi, iar prețul războiului va fi enorm”, concluzionează profesorul Uri Bar-Joseph.

Foto: hatzadhasheni.com