Adrian Onciu
04.10.2019
Puterea Gândului

Violență extremă în campania electorală: pumni în gură, tamburine la fund și ouă sparte-n chiloți

Violență extremă în campania electorală: pumni în gură, tamburine la fund și ouă sparte-n chiloți
Micul Pentagon. Casa de nebuni (70)

De câteva zile toată lumea umbla cu moțiunea-n gură. Numai despre asta se vorbea, de parcă odată cu schimbarea conducerii s-ar fi băgat la cantina spitalului icre de știucă în loc de fasole. Paradoxal, Victor și Călin ajunseseră cei mai vehemenți contestatari ai Vioricăi. Visau cu ochii deschiși la preluarea celui mai puternic partid de stânga (direct sau prin intermediari).

Când Klaus ieși în curtea spitalului cu un teanc de afișe electorale sub braț se împiedică și căzu cu nasul în găleata de aracet. Înjură scurt în toate cele 24 de limbi de lucru acceptate la Bruxelles. Apoi își vârî capul sub cișmea și se clăti bine înainte de a-și continua drumul spre stejarul bătrân pe trunchiul căruia intenționa să lipească afișele.

Ultimul sondaj de opinie cu Mircea pe locul doi (un pacient care se credea actor) îl făcuse să-și piardă noaptea zvârcolindu-se în pat la gândul că ar putea să se înece ca țiganul la mal. Ipoteza îl scotea din minți. Ar fi acceptat mai degrabă rușinea de-a apărea într-o emisiune gol-goluț, fără absolut nicio notiță din partea consilierilor. Cum, necum ar fi legat două fraze, evitând cu dibăcie întrebările moderatorului. Ca șef al Statului paralel reușise performanța unică de a fugi de talk-show-uri ca dracu de tămâie. Bifase zero apariții televizate în cinci ani! Record mondial!

Își închipuia că o confruntare cu Mircea în turul doi l-ar pune într-o vădită inferioritate. Era mult mai obișnuit cu luminile nocturne ale pârtiei Clăbucet decât cu luminile din platoul de filmare. Iar actorașul ăla cu siguranță își stăpânea emoțiile infinit mai bine.

Un maidanez care umbla prin curtea spitalului cu punga de perfuzie la gât sări să-l muște de fund. Speriat, Klaus se cățără în vârful copacului și începu să strige după ajutor. Doar că cine să-l audă la 5 dimineața?! Se trezise foarte devreme ca să nu-l vadă careva în timp ce lipea afișe cu Mircea în rol de prostănac. Până la urmă mijloacele contau prea puțin, important era să-și atingă scopul.

Răsăritul îl surprinse moțăind, sprijinit de-o cracă. Maidanezul dispăruse. La fel și afișele electorale pe care nu apucase să le lipească. Scrută orizontul cu palma la frunte. Nimic, nicio mișcare! Doar pereții albi ai spitalului. Apoi dintr-odată liniștea fu spartă de zgomot de tobe, fluiere și tamburine. Doisprezece din cei paisprezece candidați mărșăluiau prin curte, grupați doi câte doi, într-o demonstrație de sunet, mișcare și ritm aproape drăcesc. Pacienții începură să iasă pe la geamuri, încă buimaci de somn. Câțiva huiduiră aruncând cu roșii. Alții aplaudară ca la aterizarea unui Boeing 737 după patru ore de zbor haotic cu patru teroriști la bord. Ritmul tobelor (mai intens decât cel de la galere în timpul unei furtuni pe mare) îl înfioră pe Klaus.

Sări rapid din copac, smulse toba din mâinile Vioricăi și se integră în formația de percuționiști. Cei 13 se îndreptară în pași de dans african spre scena de festivități, unde poposiră pentru ultima parte a reprezentației. Zgomotul tobelor ajunse la paroxism. Alexandru, candidatul anti-sistem, ridică butoiul său negru, decupat la ambele capete, și-l puse peste Viorica, continuând să bată în el cu putere. La rândul său, Klaus îl pocni pe Mircea fix în gură, făcându-l să-și înghită fluierul. Actorul dădu să respire și fluieră fără să vrea, spre amuzamentul lui Dan, care o plesni cu tamburina la fund pe Ramona. Blonda cu ochelari sări ca arsă. Luă trei ouă din poșetă, le puse în chiloții lui Dan și le sparse cu o lovitură de genunchi.  

― Poftim, acum ești mulțumit?!

Candidatul USR+ nu apucă să-i răspundă. O nouă criză de râs îl făcu să se-ncovoaie. Fluierăturile involuntare izvorâte din stomacul lui Mircea ar fi avut darul să înveselească până și-un premier ursuz, aflat cu moțiunea deasupra capului.

Dintr-odată tobele amuțiră. Candidatul anti-sistem ridică butoiul negru descoperindu-și victima. Cu degetele în urechi, Viorica vibra ca un clopot de biserică izbit brutal cu măciuca de baseball.

Actorul care înghițise fluierul bău pe nerăsuflate doi litri de bere Bucegi în speranța c-o să scape de calvar. Din păcate fără efect.

Aflat undeva în spate, Theodor își băgă în buzunar partitura pentru tamburină. Ar fi preferat să bată la tobe, însă știa să mânuiască bețele doar la restaurantul chinezesc.

Îndrăzni să se apropie de microfon și luă cuvântul:

― Dragi prieteni, medici, asistente, brancardieri și pacienți, priviți! Asta înseamnă campanie electorală adevărată. Un spectacol de muzică și mișcare, o ciocnire de curente și idei, un carusel în care candidații se învârt ca proștii în jurul aceluiași principiu: învingătorul ia totul! De mic am fost educat în spiritul respingerii oricărui act de violență. Căci violența este ultimul refugiu al incompetenței, după cum bine spunea marele Asimov… Pe de altă parte, o campanie electorală lipsită de acte de violență ar fi la fel de anostă precum o Comisie Europeană formată exclusiv din bărbați… Așadar, ca să închei, până în ziua votului voi fi extrem de violent, căci violența naște violență și avem mare nevoie de spectacol. Fără spectacol Klaus câștigă la pas și tare mi-e teamă că o să ne urcăm pe pereți după încă cinci ani de liniște și așa-zisă normalitate.

Fluieratul involuntar al lui Mircea dădu semnalul încăierării. Tobe, bețe și tamburine zburară care-ncotro. În sfârșit izbucnise confruntarea electorală adevărată. Acum pacienții puteau să-și aleagă favoriții (și să parieze pe ei) în deplină cunoștință de cauză.   

(va urma)

Inchide