Vulturii pleșuvi ai lui Ponta și hienele de opoziție

Cel mai grav accident rutier din istoria Muntenegrului, dar și din ultimii 30 de ani în România, a dat naștere la efecte perverse printre politicienii de la București. Dintr-o tragedie care iscă dacă nu lacrimi, măcar serioase întrebări existențiale privind viața și moartea, s-a ajuns la o penibilă desfășurare de forțe de PR. S-a dovedit încă o dată că farmecul Balcanilor constă în fațetele și extremele lui care se bat atât de tare cap în cap.

Dacă la Podgorica am văzut sute de muntenegreni adunați în câteva ore să doneze sânge și demnitari mobilizați în crucea nopții, la București am asistat la două situații extreme, etalate de triste animale politice care nu au ezitat să se hrănească cu mirosul de mort. O reacție de pechinezi care latră fără noimă, din partea PDL, și o reacție de maneliști care își schelălăie valoarea, din partea Guvernului.

ACTUALITATE Valentin Stan: Nu ai cum să ai „contract blindat” fiind angajat al statului și să ți se permită să distrugi întreaga economie a țării

06:30

ACTUALITATE Valentin Stan: Bolojan este un fel de Călin Georgescu în ochii propagandei

06:00

Mai întâi, la București, au apărut hienele. Titulatura a fost găsită de premierul Victor Ponta și le-a fost lipită de frunte opozanților din PDL, precum și satelitului lor, Mihai Răzvan Ungureanu. În cea mai atipică formă de opoziție din ultimii 20 de ani, PDL și sateliții săi politici se trezesc vorbind exact când nu este cazul. În rest, pe probleme economice sau politice, ei tac.

Hienele au apărut însă mai devreme, pentru că în România de astăzi opoziția face de obicei năniță și mârâie abia când cineva îi dă un ghiont. Hiene au fost și români cu minte puțină, care au umplut internetul cu pretenții absurde din partea autorităților, dar și oameni mai de vază, precum un cunoscut patron de televiziune și totodată presupus analist politic, care și-a transformat angajații din studioul tv în praștie de tras cu pietre în Guvern. Reacție inadmisibilă a Guvernului a spus șeful analist? Facem, boss, o știre și lătrăm așa până zici matale stop.

Marele of al hienelor: de ce juca premierul Ponta baschet, în timp ce în Muntenegru un autocar plin cu pensionari români se făcea praf într-o prăpastie? De ce șeful diplomației românești, Titus Corlățean, dormea în ghete și s-a trezit – țineți-vă bine, abia la 4 ore după accident să comunice cu poporul? De ce nu s-a dus el, ministrul de Externe, la accident, la fața locului?

Câteva răspunsuri pentru adepții acestei abordări. Pentru că inițial nici măcar autoritățile din Muntenegru nu au știut că autocarul era din România, crezând că e din Ucraina. Pentru că autoritățile comunică oficial abia când au informații confirmate oficial de omologii lor din alte state. Pentru că, la un accident de o asemenea anvergură, este greu să confirmi rapid identități și număr de victime. În fine, pentru că pur și simplu nu conta dacă un comunicat de presă era scris cu o oră sau două mai devreme sau dacă Victor lua cina cu Daciana. Acei oameni tot morți și grav răniți ar fi rămas, iar soarta lor ar fi depins în primă fază tot de muntenegreni, nu de români.

De altfel, nu îmi aduc aminte ca, în cazul accidentului rutier din Ungaria, din 2011, în care 15 români au murit stâlciți într-un microbuz care circula ilegal, domnul premier Emil Boc sau domnul ministru de Externe Teodor Baconschi, de la PDL, să fi mers să închidă sacii cu cadavre la fața locului, așa cum pretind acum să o fi făcut cei din USL.

În scurt timp, la București s-a sărit însă în extrema cealaltă: cea de PR de inspirație comunistă, în care tovarășul secretar-general dă un pic din mână nervos, iar șefii de la județ încep să forfotească, cu mânecile suflecate și cravata lărgită, ca să miroasă a muncă și a dedicație.

În locul hienelor, a apărut escadrila de vulturi pleșuvi coordonată de premierul Victor Ponta și divizia sa de PR. Victor Ponta a preluat în forță frâiele Celulei de Criză de la MAE, a vorbit poporului și a dat indicații miniștrilor de resort, pentru că, vezi bine, sărmanii nu știau ce au de făcut. Titus Corlățean, ministrul de Externe, și-a anulat participarea la o reuniune a miniștrilor de Externe din UE, la Luxemburg, și a plecat spre Podgorica, nu se știe de ce, pentru că în afară de a da mâna cu oficialii și a trece pragul spitalului nu a făcut.

Cele mai penibile roade ale acestei acțiuni de PR politic s-au văzut astăzi, pe pista Bazei Aeriene 90 de la Otopeni. Un ministru al Apărării, Mircea Dușa, și un ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu, orbecăind în jurul aeronavei militare care aducea la București primii 11 răniți grav, ca niște găini decapitate, fără să își afle rostul. Însă amândoi îmbrăcați identic, doar în pantaloni negri de stofă, cămașă albă și cravată. Că doar muncim pe teren, tovarăși, nu stăm ascunși în spatele birourilor, în timp ce mor pensionari nevinovați în vacanță. Au lipsit doar mânecile suflecate.

Premiul special la această acțiune de PR, la care o garnitură de sos de lămâie era recomandată pentru a tăia greața, îl poate primi neîndoielnic ministrul liberal al Sănătății, Eugen Nicolăescu: dumnealui a anunțat, vrednic pionier, că va merge neîntârziat la spitale, să verifice starea paturilor și stocurile de medicamente. Să nu lipsească ceva, domn” premier!

Cu ce a ajutat concret toată această tropăială a oficialilor de la București? De ce este nevoie ca un ministru de Externe să se deplaseze la fața locului într-un caz de accident rutier? Este dumnealui în măsură să accelereze procedurile legale, mai mult decât o pot face ambasadorul și consulii români din Muntenegru?

De ce este nevoie ca doi miniștri să facă pe trepădușii la roata avionului? Au ei capacități nebănuite de tămăduire a rănilor grave sau știu ei să monteze o targă în ambulanță? Eugen Nicolăescu a reușit măcar să-și facă meseria de bază, cea de contabil: a numărat în direct, la televizor, autospecialele care plecau cu răniții către spitale.

Răspunsul este unul singur: ca să dea bine la televizor și să închidă gura hienelor.

În tot acest timp, televiziunile de partid și de interes au putut filma nu doar acest trist desant politic asupra unei tragedii, ci și lucrurile care chiar au contat. Că avem un secretar de stat pe nume Raed Arafat care a ajuns din nou primul în mijlocul faptelor, pentru că este un om care chiar putea să ajute și să coordoneze cu mânecile suflecate toată această acțiune de repatriere. Că avem un serviciu de urgență, cu tot ce implică el, de la Poliție la ambulanțe, de la Armată la pompieri, care funcționează în teren.

Față de criza ostaticilor din Algeria, când guvernul Ponta a reacționat execrabil, bâlbâindu-se în public, acum situația de criză a fost ținută în frâu corect. E drept, provocarea nu a mai fost la fel de mare ca cea din deșertul african, pentru că viețile românilor scăpați din prăpastie erau în mâinile unor medici din Muntenegru, nu într-ale unor teroriști al Qaeda.

În spirit manelist însă, oficialii de la București nu s-au putut abține să își arate valoarea, ca să moară dușmanii de ciudă. Dușmani politici care, din păcate, nu prea mai mișcă în aceste zile decât în zvâcniri penibile.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU