Ce se pune obligatoriu pe masă de Lăsatul secului. Mâncarea tradițională care se consumă înainte de intrarea în Postul Crăciunului

Ce se pune obligatoriu pe masă de Lăsatul secului. Mâncarea tradițională care se consumă înainte de intrarea în Postul Crăciunului.

Ce se pune obligatoriu pe masă de Lăsatul secului

Pe masa de Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului, sărbătorită de obicei de 14 noiembrie, se pune musai o masă îmbelșugată plină de bucate „de dulce”.

Se marchează astfel ultima zi în care creștinii mai pot consuma carne, lactate și ouă înainte de postul de 40 de zile.

Deși meniul diferă în funcție de regiune, tradiția culinară românească are câteva preparate „vedetă” pe masa de sărbătoare.

Sarmalele cu carne, preparate din carne de porc sau pasăre sunt piesa de rezistență a ospățului, din această seară binecuvântată.

Friptura de porc sau pasăre simbolizează abundența gospodăriei, iar în sate se mănâncă fripturi rumenite în cuptor alături de mămăliguță aburindă.

Plăcintele cu brânză, mere sau dovleac reprezintă desertul tradițional prin excelență. În Transilvania și Moldova, plăcintele cu brânză sărată sau dulce (și colacii făcuți cu lapte și ouă) sunt nelipsite pentru a atrage belșugul.

Ouăle și brânzeturile sunt consumate ca aperitiv, iar tradiția din bătrâni spune că este bine să se mănânce ouă de puică în această zi pentru a feri gospodăria de cheltuieli neprevăzute și pagube.

Ciorba de pește sau de carne consistentă este servită pentru meseni ca să fie „sprinteni ca peștii” pe parcursul postului.

Totul este stropit cu vin roșu, curat sau țuică simbol al bucuriei și comuniunii în familie.

Obiceiuri din moși-strămoși

Din bătrâni există unele obiceiuri precum masa împăcării, strângerea resturilor pentru păsări și spălarea ritualică a vaselor (Spolocania).

Masa împăcării nu este doar despre mâncare, ci adună familia, finii și nașii sau vecinii la un loc, pentru a intra în post cu sufletul curat.

Strângerea resturilor pentru înaripate presupune ca fața de masă să fie scuturată în ogradă și se rostește o urare pentru recoltele din anul următor.

Spălarea vaselor cu cenușă și leșie (în trecut) avea ca scop îndepărtarea oricărei urme de grăsime („de dulce”). Simbolic, oalele se puneau cu gura în jos pentru ca gospodăria să fie apărată de boli.