Cum s-a ales Ponta cu „Apa” și cu „Vinul” din Transilvania, la scor de ofertă: „Uite, și iapa e supărată, no!”

Publicat: 16/11/2014, 16:03

Ca să fiu sincer, în primul rând ne-a amuzat „amestecul” denumirilor, apoi, chiar și apropierea lor, relativ ciudată: cam două-trei sute de metri le-ar despărți, potrivit unui indicator de tablă ruginită; practic, cele două sunt despărțite de o apă și vreo 50 de… kilometri. Dar ce unește, totuși, două comună sătmărene, numite „Valea Vinului” și „Apa”?! Cu siguranță, nu paharul, ci dragostea de Victor Ponta.

La 30 de kilometri de Satu Mare – după GPS -, pe drumul care-l leagă de surata Baia Mare, se revarsă comuna Valea Vinului. Ca să ajung aici, am călcat pedala, m-am întreținut cu vocea lui „Dinu” din tabletă, care m-a ocolit peste-o miriște și-un iaz, am evitat un câine la mustață, m-am strecurat printr-o cireadă de vite, bolnave de „limbă roz”, și iată-mă ajuns în Valea Vinului.

O comună destupată, păstrată la temperatura camerei într-o zi superbă de noiembrie, cu case mari, roze, între care, cea a primarului pesedist ar putea fi chiar una de colecție.

Primarul nu-i acasă. Un câine lup mă adulmecă de dincolo de poartă, apoi, conștiincios, își anunță stăpâna. La rândul său, stăpâna mă anunță că primarul nu-i acasă. „E la Satu Mare, la o ședință”. Îmi amintesc că la plecare m-am întâlnit cu Mircea Govor, care își adunase șefii la noi ordine pentru alegeri. E limpede îmi spun, e încă prea devreme.

„No, că nu ne-om vinde ție!”

O iau la pas spre cârciumă. Căci, unde altundeva ai putea să iei mai bine pulsul comunei Valea Vinului, dacă nu la cârciumă? Ei bine, trebuie să recunosc că m-am înșelat – una, că în sat nu prea sunt cârciumi; a două, că și dac-ar fi vreuna-două, nu prea sunt frecventate. „Noi, mai mult la pălincie!”, mă lămurește o doamnă, pe la mijlocul străzii principale.

La cârciuma centrală, găsesc, totuși, vreo trei mușterii, romi, descântând o pălincă, alături de vreo doi patroni. Mușteriii, la o masă; patronii, la alta. „Cum ați făcut de l-ați învins pe Iohannis, tocmai în fieful lui?”, întreb, bând silnic, dintr-o apă plată, ca antrenorii. Trio-ul mă cântărește-n do minor. Unul, mai vioi, ridică dintr-un umăr, singurul rămas mobil; altul, cel mai tânăr, soarbe vag dintr-o „tablă” cu energizant; al treilea zice: „No, că nu ne-am vinde-acuma ție, no!”. „Aică?!”, întreb bulversat. „Că nu ți-om spune, no, cu cine-am vota noi!”. „Bine!”, spun. Renunț la repriză, și bag refrenul. „L-ați bătut tare pe Iohannis! Trebuie să fi avut un motiv, no!”. „N-avem! Da, o ieșit”, zice ăl mai bătrân, stând cu fața oarecum îndoită, către mine. „Așa…”, zic. „Chiar așa!”, zice. „Și acuma, mergeți iar la vot, nu?”, întreb. „No, stai până mâine, de n-om muri!”, articulează celălalt, și se pune pe un râs galben, de dud, ca lemnul de doagă.

Îmi iau la revedere și, când să ies, patronul se ridică de la locul lui și mă-nsoțește până-n curte. „Așa e cu oamenii, dar ce să mai zicem? Sunt săraci. Dacă le promiți ceva, ei te cred. Sigur că PSD nu prea face nimic pentru noi, dar promisiunile încă prind”, îmi spune omul, cu aerul că el are alte opțiuni. Îl salut și plec în susul străzii. Remarc, întâmplător, că pe gardul barmanului e lipit un afiș pe care scrie: „Și eu votez cu Ponta!”.

„N-am dormit când am văzut cum l-or lăudat”

Peste drum, la vreo patru case, două femei vorbesc peste gard. Mă apropii și întreb cum de un sat transilvănean a votat zdrobitor împotriva lui Iohannis. „Păi, io am mare încredere în Ponta. A meritat să-l votăm. E un om de cuvânt. Toți l-or laudat. Azi-noapte n-am putut dormi, când am văzut că oameni din toate țările îl laudă. Toți l-or știut că-i un om de ispravă”, spune femeia din curte. „Să vedem cu pensiile! Amu zice că ni le-o mări. Trei milioane și șapteșcinci pensie, și am lucrat atâția ani în Colectiv”, spunea cea din stradă. „Știi cum îi, dumneaei o lucrat numa la colectiv. Uite, eu am lucrat în comerț și am numa șase milioane, pentru atâția ani”. „Dar primarul, pesedist, omul lui Ponta, v-a ajutat cu ceva?!”, le întreb pe femei. „Da, ne-o dat! Piroșe ne-o dat!”, zice cea din stradă. „Ce-s alea piroșe?!”, întreb nedumerit. „D-alea, cu chipuri, de le-o lipit pe stâlpi!”. „Așa – zic, afișe!”. „Afișe, afișe, dragă!”, zice femeia aranjându-și basmaua pe frunte. „Dar primăria vă ajută”, o întreb iar pe cea din curte. „Da”, cu ce să ne-ajute. Lor le trebuie bani – de salarii, de ale, de ale. De un” să-i ia? De la noi, no!”.

„Dar pe aici, v-au îndrumat preoții cu cine să votați, așa cum le-au cerut șefii?”. „Nu. Deloc. Eu mă duc și votez de capul meu. Nu mă conduce pe mine, nimenea. Eu știu ce vreau să fac!”, spune iar, voluntar, femeia din curte.

„Dacă mi-or cerut fetele cu Iohannis, no, păi atunci…”

Pe o stradă lăturalnică, doi bărbați se sfătuiesc cum să ducă-n curte un fierestrău circular, greu, de metal. Îi întrerup din discuție și îi întreb de votul trecut și de cel viitor. „Aici ați votat mult cu Ponta. Încerc să-mi dau seama care-i motivul”, zic către ei. „Ascultă – spune omul din căruță -, noi, cu cine am votat prima oară, votăm și-a doua…”. „Cu Ponta?!” întreb derutat de scor. „Noi nu votăm, dom”le cu Ponta!” spune celălalt, din poartă. „Că dac-om vota cu Ponta, votăm cu toată mafia lui. Doar ăla nu-i partid, e pușcărie, câți hoți are-n el!”, zice iar, pe un ton întărâtat. Iapa, Didina, tresare și întoarece spre noi un ochi mare și apos – pe cel din stânga -, și fornăie gros, din tremurul buzelor cărnoase.

„Uite, și iapa e supărată, no!”, zice bărbatul de pe capră, și continuă. „Mie dacă mi-o spus fetele să votez cu Iohannis, cu Iohannis votez!”.

„Și mie la fel. M-or sunat amândouă, din Anglia, și mi-or spus: cum e tată vremea acasă? E soare, am zis. E, află că aici e fig și ploaie. Așa că să te duci să votezi cu Iohannis, că vrem să venim acas!”, spune omul din poart și-mi întoarce spatele, să-și șteargă, pe furiș, o lacrimă, făcându-se că-i caută locul machinii prin curte.

„Și ale matale, tot în Anglia?”, îl întreb pe omul de pe capră. „Ale mele-s în Germania, da” le e dor și lor!”, spune și se răstește la gazdă, să-i deschidă porțile să bage căruța.

„Dar numele comunei, de unde vine?!”, zic. „O venit unii, acuma vreo două-trei sute de ani și o rupt podu” cu carele cu vin; tocma acolo-n vale”, zice omul meu, și-o mână pe Didina în marșarier.

Primarul tot n-a venit, iar eu fug spre Apa, altă comună-record pro Ponta, ca să aflu de unde-i vine numele.

La Apa, romii fac legea

La Apa, care e la o aruncătură de băț, peste Someș, de Valea Vinului, ajung ocolind prin Baia Mare, pentru că, între cele două comune nu s-a gândit nimeni să facă un pod. „E un bac, p-aici pe un drum, încolo; da” nu cred că mai traversează. Trebuie să ocoliți prin Baia Mare” îmi spune un tânăr, pe marginea drumului, la Pomi.

Într-o oră mă găsesc „la destinație”, vorba GPS-ului. La Apa e plin de căruțe trase de zeci de „cai frumoși”. Romii țin frâiele. În rest, lumea tace.

După 30 de minute de întrebări fără răspuns, o dubiță oprește pe marginea drumului. Îl abordez pe șofer, un bărbat cam la treizeci și ceva de ani, în legătură cu „votul performant” și, supriză!. „Vot pe dracu. Eu nu-l suport pe Ponta! Și, ca să știți, am votat și pe Gândul cu Iohannis”. Maschez surpriza și îl întreb de „structura” votului. „Păi, și acuma primarul cred că e la romi. A fost și ieri. Ce le-o fi promis, ce nu, el știe. Și ăștia votează. Gândiți-vă că sunt vreo patru-cinci sute, cam un sfert de comună. Asta e! Nu știu pe unde scoatem cămașa!”, spune și se grăbește spre minimarket.

„Pe români nu-i interesază votul; numai pe romi”

Peste drum, în fața unei case frumoase, cu mușcate în ferestre, un domn la vreo 60 de ani își ia rămas bun de la unul mai tânăr, urcat în mașină, care pare să-i fie fiu. Îl întreb de vot întâi pe cel mai tânăr. „Eu sunt din Baia Mare, n-am votat. El e de-aici!”, spune și îmi arată spre cel mai în vârstă. „Treaba-i simplă. Nici eu nu-s de aici. Am venit și am cumpărat casa asta, cu nevastă-mea. Am ieșit la pensie, am 10 hectare de teren pe care le muncesc, și ăștia râd de mine de se pișă pe ei. Că aici nu prea muncesc unii. Iar cu votu”, așa-i: un sfert, romi care votează cum le zice primaru”; alt sfert, rudele ăstora de la primărie și de la consiliu – frați, surori, copii, unchi, mătuși, amante și alți draci; pe restu”, pe români, și ce-or mai fi, nu-i interesează votu”. Și cu asta, basta. Noi, o mână de oameni care mergem să votăm, degeaba mergem. La noi, la Apa, i-o făcut campanie lu” Iohannis unu” pe bicicletă. Au râs să moară ăștia de el, că vedeți c-or umplut satul cu afișe cu Ponta…” .

„Apa” vine de la ape

Pe drum, spre ieșire, întâlnesc un rom și pe fiii lui, într-o căruță. „Mergeți la vot?”, întreb din fuga calului. „Mergem!”, zice omul. „V-a vizitat primarul?!”. „Da!”, zice unul dintre copii. „Nu știu, că io n-am stat acasă!”, răspunde și ta-su. „Deci, a fost sau n-a fost?”, întreb iar. „Da!”, spune copilul. „Nu!”, zice ta-su.

„Auzi, dar numele de Apa, de unde-i vine comunei?!”. „De la ape, no! De la ce?!”, spune omul, și dă bice cailor. Iar mie îmi aduce aminte de bancul ăla cu apele. „Copii, știți care sunt cele mai cunoscute ape din țară?” întreabă profesorul. „Sigur că da! Apa plată și apa acidulată”, răspund copiii într-un glas.

„După o sutăcincizeci de metri, faceți la stânga… faceți la stânga”, mă îndrumă, imperturbabil, „Dinu”, GPS-ul meu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase