CURAJUL apicultorului amator Aristide Maxim de a stopa construirea unei GROPI DE GUNOI în vârful muntelui. Din 1.000 de săteni afectați, doar câteva zeci îndrăznesc să protesteze: „De ce să vorbim? Ca să avem probleme?!”

Publicat: 19/05/2015, 18:03
Actualizat: 12/10/2015, 10:15

gândul vă prezintă în această seară și în zilele următoare radiografia unei crime: o crimă ecologică ce afectează direct viețile câtorva sute de țărani care, printr-o decizie „de sus”, sunt nevoiți să trăiască alături de o groapă de gunoi. Incredibil este faptul că „lucrarea” se face în vârful muntelui, chiar în „inima Bucovinei”, într-o zonă în care turiștii din lumea întreagă pot descoperi una dintre puținele „guri de rai” neafectate de poluare. Deloc surprinzător, autoritățile dau vina una pe cealaltă, acuzându-se reciproc, în fața camerei de filmat a reporterului gândul, de incompetență și corupție, după cum veți vedea într-o investigație amplă pe care o vom difuza în zilele următoare. Deloc surprinzător, nimeni nu i-a consultat pe localnici. Mai mult, oamenii au fost mințiți: celor care au întrebat de ce se taie copacii, li s-a spus că se face „un supermarket”. În materialul de azi, faceți cunoștință cu Aristide Maxim, inginer pensionar și apicultor amator, unul dintre puținii oameni care are curaj să-și apere muntele.

Dl. Maxim are o mare amărăciune. Se luptă cu autoritățile și abuzul, iar oamenii îl încurajează, dar când e vorba să ia atitudine sau să semneze petiții „se ascund după gard”. „Este și dezinteres, știți cum este românul în ziua de azi, așteaptă ca să facă celălalt ca să beneficieze și el. Se ascunde după gard, să vadă ce se întâmplă, și dacă iese bine strigă: A, gata, victorie!”

Aristide Maxim are 58 de ani și de 15 trăiește în Valea Putnei, satul cu circa 600 de locuitori, aflat la mai puțin de 1.000 de metri de vârful Pasului Mestecăniș, unde de doi ani de zile se lucrează „la groapă”. Satul Mestecăniș, cea de-a doua localitate afectată de construcția „gropii” numără 400 de suflete.

Înainte de a se stabili la Valea Putnei, din motive de sănătate, inginerul a lucrat ca laborant în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, pe urmă la mai multe firme private.

Aflat la pensie, fostul inginer se îndeletnicește în prezent cu apicultura. Are 27 de stupi, însă se teme că nu va mai avea miere când va începe exploatarea gropii.

Într-o localitate în care o mare parte dintre locuitori se tem că vor avea probleme cu primarul dacă vor contesta public groapa de gunoi, Aristide Maxim a luat inițiativa de a lupta împotriva ei. După mai multe adrese trimise la Primăria Pojorâta, Consiliul Județean Suceava – proprietarul gropii, Prefectura Suceava, Ministerul Mediului, dar și Avocatului Poporului, a decis să intenteze proces alături de alți 22 de localnici din Valea Putnei și Mestecăniș, cele două sate aflate de-o parte și de alta a viitoarei gropi ecologice de gunoi. Procesul a fost intentat abia în 2014, la un an de la începerea construcției.

„Ne-am trezit în luna aprilie (2013 n.r.), când deja exista iarăși un memoriu, o plângere, cu semnături strânse și date la primărie, și trimise apoi la Consiliul Județean și la Prefectură. Răspunsurile au fost, însă, ambigue, hotărâte că nu se mai poate face nimic. Astfel, am fost nevoiți să ne adresăm în instanță”, ne spune dl. Maxim povestea luptei lui cu sistemul.

Oftează: locuitorii din satul lui nu s-au împotrivit construirii gropii ecologice de gunoi, pentru că au sperat că nu se va face. „Lumea a sperat că, totuși nu se va face. A fost o temporizare din partea autorităților către populație ca să nu facă prea mari valuri, pentru ca să meargă lucrurile înainte, și în parte au reușit cu chestia asta”.

Două procese pentru groapa de gunoi

Începute în vara anului 2013, cu termen de finalizare în noiembrie 2014, lucrările la groapă sunt cu mult întârziate. Potrivit unei declarații pentru gândul a ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, lucrările sunt efectuate în proporție de 50 – 55 la sută.

Întârzierile sunt cauzate, pe de-o parte, de precipitațiile abundente din ultimii doi ani. Pe șantier s-a găsit, însă, și muniție din cele două războaie mondiale care a trebuit dezamorsată, întâmplare care și ea a întârziat lucrările.

„Lumea a trăit mereu cu impresia asta că poate nu se face, mai ales când s-a descoperit muniția de pe timpul războiului. Aici puteau să facă un monument de comemorare”, adaugă fostul inginer.

Înainte de a intenta proces, a făcut și o strângere de semnături împotriva gropii în cele doua sate, Mestecăniș și Valea Putnei. Din cei peste 1.000 de locuitori din ambele sate, au semnat doar câteva zeci.

„Este și dezinteres, știți cum este românul, în ziua de azi, așteaptă ca să facă celălalt ca să beneficieze și el. Se ascunde după gard, să vadă ce se întâmplă, și dacă iese bine: ‘A, gata, victorie!”. În rest se ascunde, este modul de a ne ascunde după deget. Nu vreau să îi acuz de chestia asta, pentru că toți au fost împotrivă, în schimb nu s-au implicat prea mult”, afirmă el.

„Sunt alții care au fost cu proiectul ăsta și noi nu ne-am băgat. Să vorbim… ca să avem probleme, mai bine sunt alții”, ne confirmă una dintre conătencele lui Aristide Maxim. Pe mutește, se declară, și ea, însă, împotriva gropii.

Fostul inginer Aristide Maxim și ceilalți consăteni care resping public depozitul de gunoi din vârful muntelui au pierdut primul proces împotriva amenajării gropii de către autoritățile județene. Au demarat un altul. Următorul termen de judecată îl au pe 4 iunie 2015.

Groapa din vârful muntelui și negul mare și urât de pe obrazul unei femei frumoase

Aristide Maxim este hotărât să meargă la forurile internaționale dacă nu va câștiga procesul împotriva construirii gropii de gunoi, construită din bani europeni.

„Uniunea Europeană alocă niște bani țărilor membre, care sunt pentru diverse proiecte prin care să îmbunătățească viața oamenilor, să facă o lume mai civilizată. Ceea ce vedem noi aicea este cu totul altceva. Eu văd un dezastru ecologic și întreb chiar Uniunea Europeană: Finanțează UE asemenea dezastre ecologice? Plătesc bani să distrugă mediul natural unde își trăiesc viața niște oameni, unde sute de ani principala ocupație a oamenilor a fost creșterea animalelor, că asta oferă zona, valorificarea bunurilor produse de mediul alpin – de păduri, de pășuni, care înseamnă fructe de pădure, plante medicinale, ciuperci. Din asta își duc viața locuitorii de aici, mai ales din creșterea animalelor. Nu mai punem că se pune mare accent pe dezvoltarea turismului. Propunând acest obiectiv aici, în Pasul Mestecăniș, poarta de trecere între Moldova și Ardeal, între est și vest… punând negul acesta aici, exact ca un neg dintr-acela mare și urât care apare pe obrazul unei femei frumoase, așa fac și ăștia acum cu acest obiectiv. Își atinge Uniunea Europeană scopul de a îmbunătăți viața în anumite zone dacă finanțează ei așa ceva aici?”, punctează el supărat.

E convins că motivația este de ordin local, iar în Europa nu se știe ce se întâmplă în Pasul Mestecăniș. „O să facem să se afle. Promitem că ne luptăm până la capăt”.

Continuăm investigația și vă vom prezenta cine stă în spatele întregii afaceri!

â–º URMEAZĂ, ÎN GÂNDUL: Iresponsabilitate și corupție. Cine a construit groapa de gunoi în vârful muntelui. Interviuri EXCLUSIVE în care trei șefi de Consiliu Județean aruncă „vina” de la unul la altul. Reacția ministrului Mediului. De ce groapa trebuia făcută într-un loc „mai ascuns”.

â–º URMEAZĂ, ÎN GÂNDUL: Șocul turiștilor străini care trec pe lângă șantier. Academia reacționează dur. Cum va intra groapa ecologică din vârful muntelui în cărțile de specialitate: „Așa nu se face”.

REPORTER: MIHAELA STOICA

CAMERAMAN: DOREL AVĂCĂRIȚEI

MONTAJ: ANDREI BORUZESCU, MIHNEA LAZĂR

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Apple ar urma să lanseze noi iPad-uri, după un an de pauză
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Scandinavia s-ar fi „născut” din Groenlanda, indică un nou studiu geologic