Dacă te-ai uitat la televizor, nu ai înțeles nimic din cazul Berevoești. Reportaj acasă la rudari, stăpânii de sclavi din Argeș

Dacă te-ai uitat la televizor, nu ai înțeles nimic din cazul Berevoești. Reportaj acasă la rudari, stăpânii de sclavi din Argeș
Publicat: 11/03/2019, 01:27

De aici am și pornit.

Când am plecat spre Berevoești „stăpânii de sclavi” erau deja reținuți, iar „sclavii”, puși în libertate de câteva zile. Ceilalți aproape 3.000 de oameni începeau să se întoarcă la ale lor. Din minte nu-ți iese însă întrebarea cum de au putut să tacă, să nu vadă, oroarea de sub ochii lor. Să fi fost teama? Nepăsarea? Dezumanizarea? Sentimentele generate de localnici, odată ce începi să-i asculți, sunt neclare, contradictorii, amestecate de-a binelea. Peste toate, plutește un aer puturos de lașitate și autocompătimire.

Iar dacă rudarilor din Gămăcești le poți interpreta, în sălbăticia lor, violența și abrutizarea, manifestate în aceste zile, ca pe niște arme de apărare, din spirit de castă, pe unii dintre ceilalți săteni ți-e aproape imposibil să-i pricepi.

În consecință, am să vă spun povestea Berevoeștiului sclavagist, așa cum ni s-a arătat el nouă, în ziua „Târgului de Marina”. Fără exces de considerații și fără multe filosofii. Filmul evenimentelor, așa cum a fost el, văzut de fiecare parte implicată – „Autoritatea”, „Oamenii satului”, „Rudarii”. Fiecare vede altceva.

Să puteți trage și dumneavoastră o concluzie!

Teatrul de operațiuni

Pe tăblița indicatoare, înfiptă în gura satului, scrie ondulat, dar simplu, „Bine ați venit!”. O fi scris cândva și unde, dar astăzi, denumirea locului nu se mai zărește.

Comuna se află în centrul județului Argeș – o idee mai spre nord -, pe valea râului Bratia. O alcătuiesc patru sate: Berevoești, Bratia, Oțelu și Gămăcești. Cu totul, cam la 3.300 de suflete, după cum spune ultimul recensământ.

De-o parte a râului, primele trei, în frunte cu Berevoeștiul, sat curățel, verde și liniștit. De cealaltă, ca o enclavă comunală, Gămăceștiul – locul despre care s-a auzit până în America -, murdar, prăfuit, amestecat și neprimitor.

Berevoeștiul este un sat de creștini – are, după spusele oamenilor, trei biserici la 1.600 de locuitori: una deschisă, dar nepopulată, cu o piatră pusă în ușă, ca să n-o deschidă curentul, a doua încuiată, a treia, de negăsit.

Între primele două, primăria – garnisită cu o fațadă de termopane noi, înălțată pe două niveluri -, fix la o aruncătură de chiștoc de cârciuma primitoare, cu masă mare, din lemn în fața prăvăliei, zidită pe partea cealaltă a drumului care suie spre biserica încuiată.

La cârciumă, câțiva bărbați în putere beau bere. La primărie, vreo trei femei robotesc în tăcere: una, sus, pe scara din aluminiu, șterge sticla ferestrelor; jos, celelalte două asigură instalația. Deodată, un strigăt puternic umple strada: „Fă, nu te-ntinde că pici jos…”, apoi, ca un ecou sotto voce, aparte: „… ce p… mea!”.

Acestea sunt locurile. Faptele le știți. Iată cum le povestește fiecare.

AUTORITATEA

Viceprimarul – Ionel Mazilu

În primărie, viceprimarul: „Pe cine căutați?”, ne întreabă cu ochi iscoditori. „Pe primar – zic. Dumneavoastră sunteți?”. „Nu, eu sunt vicele”. Bun și vicele, îmi spun. „Domnu” viceprimar, cum a fost posibil ca opt ani de zile să se întâmple toate câte s-au întâmplat în comuna dumneavoastră, și nimeni să nu știe nimic?”. Mă privește o secundă, fără să clipească, apoi îl simt că se destinde: „Asta nu pot să vă spun, pentru că eu abia am fost ales„. „Și totuși?”, insist. „Păi, nu v-am spus?! N-am știut nimic. Dar vă pot duce să vorbiți cu niște oameni. Să vă spună ei… Dar, și mai bine, să vorbiți cu domn” primar!„. Apoi, scoate un mobil din buzunar și îmi arată niște poze întunecate. „Uite-așa arătau casele rudarilor, la interior, după ce au trecut mascații. A fost teroare…”. I le cer să le public. „Eu cred că nu e bine să se vadă așa-ceva”, zice, și-și „alunecă”, scurt, telefonul, înapoi, în buzunar. „Dacă vreți, după ce vorbiți cu primarul, merg cu dumneavoastră, să vă arăt casele țiganilor…”.

Primarul – Florin Proca

Pe primar îl găsesc în „Târgul de Marina”. Stă la o masă. Vorbește cu un tip masiv. Când mă vede, se oprește și mă privește tăcut.

Îi explic scopul și durata vizitei – omul înțelege, e fost polițist – și ne dăm întâlnire în gura târgului. Până atunci, rememorez în treacăt informațiile care circulă.

Primarul nostru este la al doilea mandat – deci, reales la ultimele locale. Este fiul fostului primar. Oamenii satului, și nu numai, spun că taică-su, unchi-su și frate-su, au avut probleme cu legea, iar unul dintre procese încă se mai judecă.

Socru-su este chiar părintele care slujește la biserica din deal de primărie, aceea cu ușa încuiată.

Unii spun că sclavii rudarilor ar fi lucrat la păstrăvăria edilului, iar alții că, de fapt, păstrăvăria ar fi a popii, „de fapt, a lui fie-sa”.

Oricum, că popa-socru ar avea, la capătul satului, pe acolo pe unde coboară șeile cu lemn, din munte, un magazin cu bar și cârciumă, „Vânătorul” sau ceva, chiar vizavi de târg, peste drum de „poliția forestieră” și cea „a animalelor”.

Primarul e îmbrăcat într-o cămașă albă, tuns, ras și frezat. Are o față cuminte și rotundă. Ne trage mai la o parte, ca să nu se vadă și să nu se audă târgul. „N-ar fi frumos”, zice. Îl așezăm cum vrea el – ca să se vadă doar câmpul.

„Da. Este greu de imaginat că în secolul XXI, anul 2016, pot exista astfel de lucruri și de oameni fără suflet. Ei trebuie să plătească. Nu este posibil să ții oameni legați cu lanțul, sechestrați”, își începe el povestea.

Evident, nu a știut, niciodată, nimic din ce se întâmpla în casele rudarilor. „Nici nu prea poți intra acolo. Dacă aș fi știut, luam măsuri imediat, vă dați seama. Am și eu un copil…”. Dovada? El este cel care a aflat, prin Compartimentul de asistență socială, „la nivel de zvonuri”, că niște minori din rudărie erau puși la munci inadecvate vârstei. „Am anunțat secția de poliție Schitu Golești și postul de poliție Berevoești, anul trecut. Am primit un răspuns evaziv: să fiu mai exact. Am format o comisie de la Primărie, am fost în control, dar, fără mandat, e greu. Nu am găsit nimic la fața locului”. După asta, a mai primit o adresă de la poliție: „Dacă mai trimit astfel de sesizări, fără să le spun ceva concret, acestea vor fi imediat clasate”.

Și, cu toate acestea, în anul 2016, mascații au găsit în Gămăcești cinci persoane sechestrate, unele în lanțuri: trei adulți și doi copii. Primarul a aflat, și el, situația „din ziare și de la televiziune”. „Sigur, e posibil să fie mult mai mulți, dar la descindere atâția au fost găsiți – cinci oameni”.

Și atâția ani nu a știut nimic concret? „Nimic, absolut”. Lumea spune că unii dintre ei i-ar fi muncit la păstrăvărie. „Niciodată! Nu există așa ceva. Eu nu dețin nicio păstrăvărie”.

Ce are de gând să facă în continuare? Încă o comisie, încă o anchetă. „Ca să vedem care este situația, și dacă au știut ceva, de ce n-au spus?!”. Corect.

Poliția

În lateralul „Târgului de Marina”, în fața unei case pipernicite, se învârt, stârnind praful drumului, două mașini ale Poliției și vreo șapte polițiști. În casă, un birou improvizat. Patru oameni ai legii taie chitanțe de amenzi pentru „piețari”. În stradă, alți trei verifică actele șoferilor care coboară din munte cu bușteni. Îi întrebăm despre ce ne doare. Evident, niciunul nu știe nimic. Ei se ocupă de animale și de lemne. Și nici nu vor să fie filmați. Și nici să-i mai plictisim cu întrebări nu vor. Sunt ei destul de plictisiți.

Polițistul satului lipsește. Și, oricum, dacă-l întrebi despre cele întâmplate te trimite direct la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului. O acoperire beton.

OAMENII SATULUI

„Muncitorii”

La nici un kilometru de clădirea primăriei, vreo 13-14 oameni din Gămăcești scot la lumină un canal de piatră și pământ, din iarba veche. „Ei sunt o parte dintre cei peste 200 care primesc ajutor social, potrivit legii 416 pe 2001″, ni-i prezintă, oficial, vicele.

Când ne văd cu cameră, microfon, oamenii ne întâmpină cu maximum de afecțiune: „Pentru ce, bre, ne filmați? Vreți să vă luăm la bolovani? Vreți?! Ia ascultă! Păi, nu ne-ntrebați și pe noi întâi? Ce suntem noi acia?”. Vocile, tot mai nervoase, se amestecă, se înalță, se încing. Uite așa începe o răscoală, din te miri ce.

Merg să le explic. Vicele și ajutorul rămân pe loc. „Păi, de ce să ne luați la bolovani, că noi am venit să stăm de vorbă despre sărăcia în care trăiți. Că uite ce face sărăcia, ne întoarce la sclavagism”, zic. „Ei, așa da, domnule. Că e vai de noi. Locuri de muncă, nu; bani, nu!”. Lucrurile se liniștesc spontan, și comunicăm civilizat, despre faptul că n-au de niciunele.

Cât despre mizeria cu sclavagismul, nimeni nu știe nimic. „Dom”le, noi nu știm ce a fost în casele lor, acolo, la alea trei-patru familii. Dar nu toți sunt vinovați, să știți! I-a luat și nevinovați, cu copii mici, cu femei, cu tot. Nici ei n-au făcut bine ce au făcut, că au pus oamenii ăia la muncă, dar eu zic că au fost luați și unii nevinovați. Că n-a fost niște oameni așa răi, răi”, spune cel mai solid din grup. Un altul, mai bătrân, îi ține isonul: „Noi muncim aci, cinstit, pentru ajutorul de la primărie. Și pentru doctor, să avem asistență. Ce știm noi, ce fac alții?”. „Ba, io zic că pe unii i-a luat degeaba, că n-a fost așa cum scrie la ziar. Și i-a luat și cu tot cu copiii mici. Păi se poate, mata ce zici?! E frumos?!”, mă ia la rost o femeie, care se tot dă pe după umerii bărbaților, ca să nu se vadă la „teveu”. O invit mai în față, dar mă refuză categoric. „Las-o, că are soț gelos!”, strigă alta mai mică, și se pun, toți, pe râs.

Ne despărțim de „oamenii muncii” și plecăm spre cei ai târgului.

„Oamenii târgului”

Vă întrebați ce este acela „Târgul de Marina”?! Ei bine, și noi ne-am întrebat ce Dumnezeu ar putea căuta niște ambarcațiuni între muscelele Argeșului.

Apoi, am aflat că Târgul de Marina este despre cai și animale.

Anume, cabalinele sunt vândute de niște animale, care le chinuie îngrozitor, cu biciul, cu parul, cu urletul, până le disperă, până le leșină, până le omoară.

De ce „de Marina”? Adică de Sfânta Marina, „prăznuită de biserica ortodoxă la 17 iulie”, mucenica fiind invocată „ca izbăvitoare de duhuri rele și tămăduitoare de boli sufletești și trupești”.

La Berevoești-Gămăcești, se vede că toate rugăciunile adresate ei au eșuat lamentabil.

Târgul este o aglomerare de oameni, prăvălii cu mici sfârâind, ceafă unsuroasă, bere și mese sub umbrele, toate acoperite de fum de grătar și manele zbierate din câteva boxe jupuite. Alături, peste un gard de sârmă ghimpată, cai, căruțe, rulote, camioane, fân și bălegar cât cuprinde. Miroase, iute, a animal nădușit, indiferent de regnul din care face parte. Se aud țipete, pliciuiri repetate de biciușcă, urmate de nechezaturi guturale, disperate, chinuite. Apoi răgete de bipezi, care lovesc caii, pe unde apucă, spre a le da putere să tragă bușteni imenși, ca să „iasă” la preț; ca să li se dovedească puterea.

Proba, dincolo de atrocitatea și cinismul ei, dovedește pentru ce se cumpără acești cai – unii dintre ei fără cusur: pentru a scoate din pădure trunchiuri imense de copaci, cele mai multe tăiate, probabil, ilegal.

În târg, nimeni nu știe nimic despre cele întâmplate în Gămăceștiul aflat la o aruncătură de băț. Nimeni nu a văzut, în timp, ceva care să-i fi dat de gândit, care să-i fi atras atenția, care să-l fi făcut să reacționeze. Indiferent dinspre ce zări ar fi picat în meleag – că e sătean, că e argeșean, că e muntean. N-a văzut, n-a auzit și nu știe nimic. Nimic, nimic, nimic.

Doar unul dintre bărbații mai în vârstă, veniți în târg, apucă să-mi spună vreo două vorbe. Până îl încalecă femeia. „Ce să vă zic?! Ce se aude, cam așa e”. Dar n-a știut nimeni? „Și credeți că spune cineva adevărul, dacă a știut?”. „Dar de ce, de teamă?”. „Și de teamă, dar asta era treaba autorităților, ca să știe. Iar eu sunt sigur că au știut”. Dar părintele? „Părintele venea numai când avea probleme – de-mpărtășanie, de spovedanie…”. „Și n-a văzut nimic!”. „N-a văzut, că el a intrat în casă, iar pe oameni îi ținea în spate, n-avea cum să-i vadă. Iar noi, ca să vorbim mai multe… adevărul e că ne e frică”. „Hai, gata cu interviurile! Lasă autoritățile să-și facă treaba!!”, ne-o taie, brutal, o femeie corpolentă, aflată în apropierea omului.

„Țăranii”

Aproape de primăriei, ne întâlnim cu Nea Mihai, om vechi, aflat în drum spre cârciumă. E îmbrăcat într-un tricou roșu pe care scrie UNPR. „Sunteți uneperist”, zic. „Ei, ași, sunt pesedist”, zice. „Despre oamenii sechestrați știți ceva?”. „Am aflat și eu ieri, alaltăieri, când au venit jandarmii, că rudarii ăștia ai noștri au racolat niște copii de prin canale, după străzi, niște cerșetori, și i-a luat la muncă – la pădure, la gospodării, la astea. Da” eu, în opt ani de zile n-am auzit nimic”. Omul conchide că „e ceva… dezastru”. „N-am pomenit. Am și eu 74 de ani, da” așa ceva… S-a mai întâmplat, aici, la noi, câte un scandal, câte o ceartă, câte un omor, da” așa ceva…”.

Spre ieșire, vizavi de biserică, doi săteni vorbesc în fața porții. Îi abordăm.

„Da. Chestia cu Gămăceștiul care s-a auzit în toată țara… Am văzut și noi la televiziune. Practic, noi pe-acolo nu avem acces, că, na, la țigani nu te duci când vrei”. Niște zvonuri ar fi ajuns, totuși, și în sat. „Dar ce am văzut pe urmă, ne-a uluit și pe noi, ca localnici. N-am fi crezut așa ceva”. „Chiar discutam, domnule, despre asta, mai devreme – intervine cel de-al doilea. Dacă te întreabă cineva, de unde ești, și-i spui că din Berevoești, zice: „A, dumneata ești de acolo, de unde e țiganii ăia”. Te faci, pe undeva, de râs”. „Adevărul e că face ce vrea în comună, ce mai – revine primul la opinie Și țigani și români. Toți!” Și dă din mână, a lehamite. „Aicea e Țara lu” Papură Vodă, domnule”.

RUDARIIOameni și locuri din Gămăcești

Întorși la primăriei, îl sun pe vice, care ne-a promis că merge cu noi, în rudărie, ca să ne arate casele. Răspunde cam isterizat. „Unde să merg cu dumneavoastră? De ce să merg în sat? Ce să vedeți? Niște case. Eu n-am de ce să merg!”. „Păi, ne-ați promis că ne arătați…”. Ei, v-am promis! De ce să merg să spun prostii? E o anchetă în desfășurare și n-am de ce să merg ca să vă dezinformez”. Îl las pe om în deruta și cu spaimele lui, ne urcăm în mașină și plecăm spre podul care traversează Bratia, către rudărie.

În drum întâlnim un curajos: „Omul cu bicicleta, din Gămăcești”.

Stă pe iarbă și ne privește curios. „Eu i-am știut de oameni buni, nu i-am știut de oameni răi. Nu știu de unde a ieșit toate astea. La noi în comună nu a fost crime, nu a fost bătăi… Eu nu i-am știut de interlopi, i-am știut de oameni cuminți. Când am aflat asta, am rămas și noi surprinși”. „În rest, n-a știut nimeni nimic?”. „Ei, știam că au boschetari, dar nu că trăiește în halul ăsta, cum a trăit. Da” nu cred că a fost chiar așa, domnu. Că nu le-a dat mâncare, că… Nu era chiar așa răi la suflet, după cum îi cunosc eu, pe proprietarii ăștia. Nici nu-mi vine să cred că s-a întâmplat chiar așa”, mai spune omul, și deodată se ridică din iarbă. „Am plecat, gata, că v-am dat destul și voi mă dați la televizor”.

Pe ulița centrală a Gămăceștiului, îngustă cât o potecă de sanie, furișată printre case de tot felul – de la dărăpănături, la vile barosane -, oamenii locului, mai mult femei și puradei, stau pe la porți. Unii ne apostrofează, alții ne înjură. În schimb, nimeni nu știe nimic concret. Unde sunt casele celor care i-au sechestrat pe oameni?. „Mai sus!”, „Mai jos”, „Mai în deal”, „Mai la vale”. „Dar știți ce s-a-ntâmplat?” „Habar n-avem!”, „N-am știut nimic”, „Nu suntem de aici. Am venit și noi pe la rude”, „Da de unde vrei să știm ce a fost în casa omului, mo?”, „Nu știm nimic, acum am venit, să mor io!”. Dar li se pare corect ca oamenii, în 2016, să fie cumpărați și vânduți? „Da” ce e ăla 2016?!”. „Anul acesta e 2016″. „Aha!” „Dar să fie vânduți, e bine?!”. „Păi, dacă aveam bani, cumpăram și io unu”. „Dar de sclavagism ce zici?”. „N-am ce să zic, că io sunt bolnav”. „Da? Atunci, să fii sănătos!”. Vrea careva să se lase filmat? „Bă, să nu mă filmezi, mo, du-te la vale!”, „Lasă filmatu”, mă, n-auzi!”, „Fir-ați… de nenorociți!”, „Făcere-ați spume!”.

Întoarcem aproape de capul satului, și o luăm înapoi, către podul peste Bratia, urmați de sudălmile rudarilor.

Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
Am aflat! Ce tarif are Carmen Brumă? Câţi lei costă dacă vrei să lucrezi cu...
FOTO. Alexandra, fiica lui Carmen Harra, apariție spectaculoasă în costum de baie!
Alimentul care sporeşte inteligenţa. TOP 8 mâncăruri pentru creier, potrivit dr. Mihaela Bilic
FOTO. Alexandra, fiica lui Carmen Harra, apariție spectaculoasă în costum de baie!
Germania anunţă lockdown naţional pentru persoanele nevaccinate. Vaccinarea obligatorie ar putea intra în vigoare
O bancă din ROMÂNIA vinde un SUV BOMBĂ. Are dotări și un LOOK incredibile
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Un bărbat a încercat să se vaccineze anti-Covid într-un braț fals de silicon pentru a...
Am aflat! Ce tarif are Carmen Brumă? Câţi lei costă dacă vrei să lucrezi cu...
O ROMÂNCĂ se află printre cele mai frumoase FEMEI din întreaga lume. A FASCINAT, dar...
MEDIC de la Spitalul MEDGIDIA, DECORAT de IOHANNIS!
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a...
Vestea ȘOC a momentului în România: a fost găsit mort. Primele informații
Decizia momentului despre CERTIFICATUL VERDE! Anunțul făcut de Rafila astăzi, 3 decembrie
Vești proaste despre Alexandru Arșinel. Anunț trist, de ultimă oră. S-a întâmplat imediat după operație
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...