Două localități din România, pasibile să intre în Guiness Book pe motiv de REFERENDUM

La o săptămână de la referendum, scandalul listelor continuă să facă victime. Doi miniștri și-au dat demisia, un chestor e anchetat, „opt milioane de voturi au fost arestate de Parchet”, pentru a fi verificate sute de mii de semnături aflate pe listele suplimentare.

În ceea ce ne privește, am vrut să vedem cum arată, la fața locului, localitățile pasibile să intre în Guiness Book, în privința recordului la vot.

Între cele mai productive localități, care au dat până la 250 la sută plan-participare la referendum, se numără satul Lepșa din comuna cu același nume, județul Vrancea, precum și buricul județului Olt, adică satul Colonești. Primarii localităților au explicat pentru curioși că afluența mare la urne – 250%, respectiv 184% – s-a datorat turiștilor, atrași de potențialul zonelor în discuție.

SCANDALOS USR l-a blocat pe reporterul Gândul să-și formuleze întrebarea, după ședința de revalidare a lui Dominic Fritz. Gândul protestează față de atitudinea membrilor USR prezenți și denunță public maniera agresivă a unui partid politic. Iată întrebarea care i-a deranjat pe cei de la USR

05:00

CONTROVERSĂ Donald Trump a redus exercițiile militare din Coreea de Sud de dragul lui Kim Jong Un: „Sunt prieten cu el și nu am vrut să-l insult”

00:28

Lepșa pe ouate

Satul Lepșa este ultima localitate, înainte să treci munții, din Vrancea în Covasna, spre Târgu Secuiesc, pe DN 2D. Administrativ, așezarea este arondată comunei Tulnici, aflată la 70 km de Focșani, prin Odobești. În sat, la ora prânzului, lume puțină. Șoseaua își face loc între peretele împădurit al dealului, în dreapta, și fuga repede a Putnei, scăpată din strunga cascadei, la stânga.

În centru, un bazar pestriț, colorat de un miting de pitici de grădină și un sobor de berze din ipsos. Din ofertă nu lipsesc „Langos” și „Kurtoskalacs”, oale și ulcele, petice de blană, obiecte de mobilier, scoarțe, ii, catrințe. Pe cealaltă parte a drumului, un stâlp, năpădit de indicatoare, fiecare îndreptat către o pensiune a locului. Lângă stâlp, rezemată în uluca gardului, o lepșancă, cu batic și atenție încordată. Pe gard un indicator: „Cazare”.

– „Aveți camere?” întreb.

– „Avem”, zice, și mă cercetează atent.

– „Nu e afluență? Am înțeles că sunt mulți turiști în zonă”.

– „Mai sunt” zice femeia și își duce marginea baticului spre gură, semn că e într-o oarecare derută.

– „Scumpă camera?”, întreb, ca să-i risipesc neliniștea.

– „50 de lei, aici la noi. Da’ mai sus e 80 și 90”, zice iar, și-mi arată cu ochii în susul șoselei, unde se văd vile pricopsite și frumos colorate.

– „Și de ce vine lumea?! Are ce vedea?” întreb iar.

– „Are, că-s destule peisaje”, intervine și omul femeii, cam sastisit de vorbă, odată ajuns lângă gard. „Da de ce întrebați? Vreți să stați sau vă interesați doar…”.

Le destăinui curiozitatea legată de afluența mare de turiști, participanți la referendum, invocată de primar. Spre amuzament, le arăt caricatura lui Băsescu, lipită pe avizierul din poarta căminului cultural. „Zice că ați votat de două ori și jumătate cât sunteți, datorită turiștilor”.

– „Așa o fi. Dacă zice el. Acuma, noi am votat, ce să spun. Pe la trei după-masă. Era lume destulă”, povestește femeia.

– „De-ai casei sau turiști?”, mă interesez.

– „Or fi fost și turiști, or fi fost și de pe la casele-astea. Că și-au făcut case aici, de peste tot”, spune și bărbatul și mă abandonează scurt și total, în favoarea unui Opel, oprit în apropiere.

Plec și eu în susul drumului, printre vile noi, boieroase, care se pierd între brazi, pe potecile dealului. În dreptul unei case vechi, renovate superb, în alb și albastru, o doamnă tânără traversează strada. Opresc și o interpelez.

– „Sunteți din sat?”.

– „Nu. Avem aici casa asta, dar propriu-zis nu locuim aici” îmi răspunde.

– „Înțeleg. Unii zic că sunteți dintre cei 250 la sută, care ați votat la referendum. Primarul zice că dumneavoastră, cu casele-astea și turiștii…”.

Femeia mă privește zîmbind.

– „Ei, asta-i. Caută și ei explicații. Eu, una – și ca mine sunt destui aici – habar n-am avut de vot. În sensul că nu ne-a interesat să mergem. Că toți ne bagă-n seamă când au nevoie, și pe urmă, Dumnezeu cu mila. Așa că să se spele pe cap, unii pe alții. Pe mine politica nu mă mai interesează”, spune femeia și intră în curte.

Iar eu urc pe lângă cascada Putnei unde, cu totul, la vreo 20 de oameni au ieșit la scăldat, urc muntele de două ori și mă duc la vale, până în Olt, la Colonești.

Colonești și Bula demnitarului

Localitatea Colonești se află pe DN 65, cam pe la jumătatea drumului între Pitești și Slatina. Cunoscută sub numele de „Comuna lui Bulă”, de pe când actualul deputat PSD, Nicolae Stan – fost UNPR, fost PDL -, îi păstorea pe coloneșteni, s-a făcut remarcat la ultimul referendum printr-o participare record la vot – 184%. De ce? Datorită potențialului turistic și a unei nunți întâmplate la pont, spune actual primar, fiul lui Stan, Mircea, zis și „Bulă jr”.

Și mai marii județului susțin că, în duminica weekend-ului, în Olt se aflau în vizită peste 70.000 de turiști, după cum reiese din listele suplimentare de vot.

– „Nu vă supărați, ce e de vizitat aici, în Olt?” întreb un bărbat, între două vârste, așezat pe marginea drumului, aproape de intrarea în Colonești, la umbra rară a unui copac atins de secetă.

– „În Olt?! Ce mama mea să vizitezi? MIG-ul ăstora din Colonești, parcat în fața primăriei și o cișmea americană, vopsită tricolor. Atât. Și casa lu’ Ceaușescu, la Scornicești și stadionul lu „Mitică de la Ligă”, de când era el antrenor sau ce era, director… Altceva, nimic” zice omul meu.

– „Bine, dar 70.000 de turiști ce-au căutat în județ, duminică la referendum?” insist.

– „Listele, ce să caute?” spune omul. „Auzi, fii atent, știi cine-a votat p-aci? Babele și șmecherii. Păi io n-am mai trăi cu ăștia? Cine m-a lăsat fără servici în ’93, nu ei?” zice și-și aruncă o sămânță de criză în cerul gurii, dând din cap zeflemitor.

În sat, în fața unei case cu doi căluți albi, pictați pe poartă, o doamnă în vârstă, cu baston.

– „Sărut-mâna. Doamnă, am o curiozitate: e adevărat că aveți un primar pe care-l cheamă Bulă?” întreb serios.

– „Adevărat”, zice femeia râzând. „Da nu mai e el primar. Acuma e fi-su. Băiat bun. Da, și ta-su a fost bun. A făcut treabă. Numai la câți morți a fost”.

– „Aoleu. Or fi morții de pe liste!?” spun surprins.

– „Ce liste?” zice femeia.

– „Astea care nu ies la referendum. O fi operat domnu’ Bulă,morții pe liste?”.

– „Păi eu știu, mamă? I-o fi operat, tu?” zice bătrâna către o altă coloneșteancă aflată în spatele nostru, la doi pași, de vorbă cu un tânăr bine legat și cu o secere mică, proptită pe umăr, peste tatuaj.

– „Eu știu? Da’ ce contează? Eu am votat să-l dăm jos pe nenorocit, dă-l la dracu. Nu vezi că vrea să ne bage pe toți la pușcărie?”

– „Cine zice, bre?” întreabă tânărul, scărpinându-și tatuajul cu muchia secerei.

– „El zise, nenorocitu’, nu l-ai auzit?”

– „Fugi, bre, de-acilea! Stai să vezi mata dacă vin ăștia. O să-l plângi pe Băsescu. O să-l jelești, ascultă-mă pe mine!” spune tânărul traversând strada la un ras de palmă de ușa unui tractor.

Mă urc în mașină și fac scurt un tur al obiectivelor turistice din județ – MIG-ul, desculț, din fața primăriei, cișmeaua secată din gura băncii deschisă în clădirea cârciumii, casa pustie a lui Ceaușescu, stadionul ruinat și un hotel de patru stele, denumit, cu oarecare simț al umorului, „President”.

Mă socotesc, astfel, turistul cu numărul 70.001, al obiectivelor județului Olt.