Imaginea dramatică a unei realități ascunse în statisticile oficiale. „Nu eram nici măcar o cârpă de șters praful, că ștergea cu mine pe jos”

„Dacă ne referim la numărul persoanelor care vin la ședințele de recuperare și consiliere, în raport cu numărul de apeluri telefonice, acesta este mic. Primim, pe an, undeva la 400 de apeluri și e-mailuri, dar dintre acestea doar 100-150 ajung să vină efectiv să solicite un sprijin. Multe dintre ele se rezumă doar la spijinul primit prin intermediul telefonului sau al e-mailului.”, spune Mihaela Mangu-Darvariu, președintele Asociației ANAIS.

Mihaela Mangu susține că aceste procente sunt datorate inexistenței, la nivel național, a unui număr suficient de asociații și centre de ajutor și a adăposturilor pentru femeile aflate în pericol. De asemenea, slaba informare a populației cu privire la existența unor astfel de servicii, atrage după sine un număr mic de femei care ajung să primească acest ajutor specializat.

CONTROVERSĂ Rusia ar fi plănuit să-l ucidă pe marele sahist Garri Kasparov, în această vară. Fostul campion mondial a fost plasat sub protecție specială în SUA. Ce detalii au ieșit la iveală despre planul de asasinat

13:48

SCANDAL Diana Șoșoacă a urlat la Siegfried Mureșan pe holurile Parlamentului în ziua votului de învestitură

13:45

„Mă simțeam ca o cârpă folosită, cu care stergi praful și pe care o mai scuturi că mai ai nevoie data viitoare… nici măcar cârpă de șters praful, că ștergea pe jos cu mine…”, acestea sunt cuvintele Florinei, una dintre cele 125 de femei beneficiare ale programului pus la dispoziție de Asociația ANAIS în 2015. Nimic nu prevestea, la început, că teama, depresia și disprețul o vor pune la pământ. Nimic nu prevestea că, dintr-o femeie tânără, frumoasă și cu un viitor în față, va ajunge să fie prizonieră în propria-i căsnicie. 

„Am locuit doi ani împreună înainte să ne căsătorim… totul a fost foarte frumos. Viața noastră era așa de frumoasă, încât mâncam la lumânare, romantic. Dacă aveam un cuvânt, nu spus pe un ton ridicat, ci ușor ambiguu, dacă nu era clar ce ne spuneam unul altuia, plângeam exact ca doi copii, să nu ne lezăm, să nu suferim. Întotdeauna sâmbăta sau duminica mâncam numai în oraș.”

Așa a început Florina să-mi povestească despre viața ei, care, deși a părut un basm, a fost, de fapt, un vis urât. Avea 20 de ani când l-a cunoscut pe actualul ei soț. Lucra într-un restaurant de protocol și era curtată. Primea cărți de vizită de la mulți bărbați. Nu le păstra. Le-a aruncat pe toate la gunoi. A păstrat doar una: pe cea a bărbatului care avea să-i distrugă viața. L-a sunat după un an, timp în care s-a gândit la el în fiecare zi. S-au întâlnit și de-atunci au rămas împreună. La început, Florina avea impresia că trăia un vis. Totul s-a schimbat într-o clipă. O clipă care trebuia să aducă și mai multă bucurie și unitate în famillia ei. A rămas însărcinată.

Își amintește cu amărăciune despre cum soțul ei se plângea, la telefon, unei femei, că soția lui este însărcinată și că el nu își poate satisface nevoile sexuale. „Când eram însărcinată în aproape nouă luni, l-am auzit când vorbea la telefon cu o femeie și se văita că nevasta e însărcinată și el ar avea niște nevoi. Am plâns, am suferit, el neștiind de ce. M-am refugiat în pivniță și-am zis că vreau să mor că am nu e adevărat ce se întâmpla. Noi așteptam să vină copilul și el se ruga de o femeie… Pentru ce? E grav, trebuie să fii atentă la orice semn, oricât iubești un om… E grav. Primul semn ar trebui să fie spulberat radical, nu să îi îngădui, să mergi mai departe, că mai departe e și mai rău…”

Florina și-a iertat soțul dintr-un motiv simplu: îl iubea. A trecut peste acel moment, crezând că nașterea copilului va readuce echilibrul în relația lor. A trăit un șoc. „Am născut și am rămas în materninate o săptămână, pentru că am născut chiar în vinerea de Paște. În tot acest timp soțul n-a venit la mine. Nu aveam pe nimeni, nefiind din București. Au venit niște prietene. Eram foarte stânjenită, că nu știam nici eu cum să mă comport cu un copil. Nu erau telefoane mobile, sunam de la telefonul cu fise, încercând să dau de el. El era într-o mare sărbătoare, că era și Paștele, avea și el un copil de care nu era conștient și nu e conștient nici în ziua de azi. La insistențele mele, a venit până la urmă. A făcut o expertiză a copilului, a verificat dacă e întreagă fetița, dacă are toate degetele. Eu am crezut că face asta pentru că e un tată grijuliu… N-a fost deloc așa.”

Când a ajuns acasă de la maternitate, Florina a găsit un alt om. Bărbatul alături de care trăise doi ani și jumătate dispăruse. În locul lui venise cel care i-a distrus 20 de ani din viață și ei, și copiilor ei. Acest om nu era interesat nici de soția lui, nici de copilul nou-născut care abia ajunsese acasă. Neglijența, nepăsarea și indiferența lui au fost înlocuite repede cu un comportament total anormal. Palmele, jignirile și discreditarea, toate îndreptate către soție, au ajuns să fie la ordinea zilei.

Prima bătaie

„Prima bătaie am primit-o cu câteva ore înainte de botezul fetei. În momentul în care au venit părinții mei cu de toate, am îndrăznit să intru în baie, care este o baie foarte mare… soțul era cu tatăl meu acolo, deșertau acea țuică pe care o aduseseră părinții mei, să o pună în sticle, să o pregătească pentru botez. Eu am îndrăznit să intru în baie să iau cădița, să-i fac copilului baie, pentru că a doua zi îi făceam botezul și, oricum, igiena e un lucru firesc care se face la orice copil, orice om, absolut firesc. Și șocant a fost că am intrat în baie, am pus mâna să iau cădița copilului și m-am trezit pocnită… exact cum ai fi într-o poiană cu flori și, pac, îți pică copacul în cap. Asta a fost izbitor, șocant și cred că nu mi-am revenit mult după șocul acela. Eu am crescut într-o familie în care am primit multă iubire, în care mi-am văzut părinții că se iubesc, și se iubesc și acum, la vârsta asta. Copilăria mea a fost atât de minunată, pe cât de urâtă viața mea…”, povestește Florina.

Încetul cu încetul, Florina s-a obișnuit cu tratamentul pe care-l primea zilnic de la soțul ei. Ajunsese să creadă că el are dreptate, că ea este un om de nimic, care-și merită soarta. Cuvintele bărbatului de lângă ea i se întipăriseră în minte în așa fel încât, în scurt timp, a ajuns să se considere inexistentă. „Încrederea de sine mi-a călcat-o în picioare. Am ajuns lungi perioade de ani, nu de zile sau de luni, să nu mai am încredere în mine. Ca femeie nici nu mai știam că exist, pentru că mi-am canalizat viața pe creșterea fetelor, niciodată n-am simțit că mă sacrific pentu ele pentru că eu nu aveam nicio dorință personală. Știam doar că muncesc pentru… nimic… pentru că e absurd să muncești ca să ai ce să manânci”, mărturisește Florina.

Soțul nu o ajuta cu nimic, nici financiar, nici moral. Dimpotrivă, Florina a făcut depresie, a vrut chiar să se sinucidă, dar a luptat și a supraviețuit. „Am avut gânduri de sinucidere. Într-atât de greu mi-a fost încât până și faptul că ar rămâne copiii cu el, care nu are nicio grijă, nu îi pasă de ele… nu îmi mai păsa, voiam doar să nu mai sufăr, să nu mai văd, să nu mai exist…”, povestește femeia.

Dincolo de toate încercările la care-a fost supusă, Florina nu și-a lăsat niciodată copiii să sufere. A mai născut o fată. A făcut tot posibilul să nu le lipsească niciodată nimic. Fiica cea mare este acum studentă la o facultate unde studiază într-o limbă străină. Își amintește că, deși a avut întotdeauna serviciu, îi era greu să țină întreaga casă doar cu banii din salariu, așa că găsea diferite metode de a obține bani în plus.

„În preajma sărbătorilor făceam cozonaci… numai eu știu cum. E greu să faci cozonaci, dar nevoia, o repet, e cel mai bun profesor. Și-am învățat să fac cozonaci din zona în care e el, de dragul lui… ca să-l bucur și pe el. Am ajuns să vând acești cozonaci ca să pot sa fac ce trebuie pentru casă, ca să pot să le cumpăr copiilor mei jucării, să nu le spun că e gol sub brad. Lui i se părea absolut normal ca eu să muncesc și el să stea”, povestește Florina.

Neîncrederea în forțele proprii, deși demonstrase de atâtea ori că este o femeie puternică, nesiguranța materială, teama de „mai rău”, au făcut-o pe Florina să accepte o astfel de viață 20 de ani. Acum puțin timp a cunoscut la serviciu o femeie. Această femeie i-a ascultat povestea și nu a încurajat-o doar cu niște cuvinte. A luat-o de mână, a așezat-o în fața calculatorului și i-a arătat că există asociații care le pot ajuta pe femeile victime ale violenței în familie, care oferă consiliere atât juridică, cât și psihologică și care le pot ajuta pe cele agresate să înceapă o nouă viață.

Florina a ajuns la Asociația ANAIS acum câteva săptămâni. Aici a primit ajutor imediat. Un avocat i-a spus de ce are nevoie pentru a începe procesul de divorț. Psihologul asociației a ajutat-o să ia decizia pe care n-a avut curajul să o ia 20 de ani. Este în proces de divorț și privește cu mândrie femeia pe care o vede acum în oglindă. „Acum sunt în genunchi și mă sprijin cu mâinile să mă ridic!”, spune Florina cu zâmbetul pe buze. Fetele ei o susțin și o felicită pentru curajul și determinarea de care dă dovadă. Florina nu a mai dat înapoi și vrea ca povestea ei să ajungă la cât mai multe dintre femeile care, dintr-un motiv sau altul, aleg să continue o viață de coșmar alături de un bărbat care le agresează zilnic.

Una din patru femeie, victimă a abuzurilor

Potrivit statisticilor, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, iar una din patru femei din România declară că a fost victima unei forme de abuz din partea partenerului. 

De asemenea,  potrivit unui sondaj INSCOP, 30% dintre români sunt de acord cu afirmația că  „femeile mai sunt bătute și din vina lor”, iar 6,4% susțin că „un bărbat care nu-și bate femeia nu o iubește cu adevărat”, în timp ce 7,3% sunt de acord cu afirmația că „femeia este proprietatea bărbatului”. Potrivit aceluiași sondaj, 8,1% dintre respondenți cred că „bătaia este ruptă din rai”.

Gândul a scris pe larg despre amploarea fenomenului violenței domestice asupra femeii, arătând cu date oficiale că, după schimbarea legislației, acestea reprezintă 91% dintre victimele care depun cereri de protecție.

În perioada 2012-2014, în România au fost emise 4.305 ordine de protecție, cele mai multe în București și în județele Bacău, Iași, Prahova și Vaslui

Studiul pe 2013 al Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor arată că 91% dintre cererile de ordin de protecție provin de la femei și doar 9% de la bărbați. Dintre femeile care depun o astfel de cerere, 11% își retrag plângerea.

98% din cazurile luate în considerare pentru emiterea unui ordin de protecție au fost certificate medico-legale emise pentru sub 20 de zile de spitalizare, pentru lovituri și alte violențe, mai arată studiul.

Conform Raportului Inspecției Judiciare a CSM, cele mai multe cazuri judecate pentru emiterea unui ordin de protecție au avut loc în perioada 2012-2014 în instanțele din București (630), din județul Bacău (245), județul Iași (231), județul Prahova (220) și județul Vaslui (194). Cele mai puține astfel de cazuri s-au înregistrat în instanțele din județele Caraș-Severin (8), Harghita (24), Călărași (24), Vrancea (25) și Bistrița Năsăud (31).