• Publicat:
Reportaj

În ziua în care buldozerele au intrat pe strada sa, Tanti Lenuța a luat o decizie care a schimbat viața a sute de oameni. „Ne trebuie un pic de încredere în noi și curaj”

În urmă cu doi ani, străzile cartierului Bereasca din orașul Ploiești puteau fi ușor confundate cu ulițele unui sat. Orice ploaie, oricât de scurtă, lăsa în urmă mult noroi și șanțuri pline cu apă, iar vara totul era învăluit de pâcla groasă de praf ridicată de mașinile care treceau pe drumul ce nu auzise niciodată glasul utilajelor de asfaltare. Dacă lucrurile s-au schimbat și astăzi, de exemplu, copiii se pot plimba în voie cu bicicletele, iar locuitorii din această zonă, în marea lor majoritate în vârstă, au scăpat de fosele septice din curți, este și pentru că o femeie simplă, cu studii medii și fără acces la internet, a reușit să zgâlție autoritățile locale suficient de tare încât și în zona cea mai problematică din acest cartier să fie turnat asfalt abia după montarea sistemului de canalizare, și nu înainte așa cum intenționa inițial primăria. Pentru a reuși a fost nevoie de semnături din partea vecinilor, de câteva informații care să-i susțină cererile formulate în petiția pe care a înaintat-o la primărie, dar mai ales de curaj pentru a-și striga dreptul de cetățean care plătește taxe, de a calca pe asfalt și de a nu mai fi dependent de fosa septică din curte.

O cheamă Lenuța Zamfirescu și are 54 de ani. De când se știe locuiește în cartierul Bereasca și cam tot de atunci își dorește o stradă asfaltată și canalizare. Și dorința ei și a vecinilor părea că va deveni realitate în primăvara lui 2013, când autoritățile locale au dat drumul lucrărilor pentru canalizarea și asfaltarea celor 38 de străzi din cartierul său. Numai că din lipsă de fonduri, lucrările care vizau canalizarea au fost oprite înainte ca strada lui tanti Lenunța și alte patru din apropiere să fie racordate la civilizație.

„M-am trezit cu utilajele, cu bitumul, cu tot, că asfaltează strada. Fără să bage canalizare. Mie mi-a dat de gândit că nu mai vor să canalizeze încă de când au început să bordureze. Și într-adevăr așa a fost. Când au venit cu covorul asfaltic să-l toarne, m-am așezat pur și simplu în fața utilajelor”, povestește tanti Lenuța.

Inginerul constructor i-a spus că nu mai sunt bani și pentru canalizare, și i-a oferit drept soluție pentru apa meteo care nu ar fi avut unde să se scurgă în lipsa unui sistem de canalizare să o bage în casă. Imediat, tanti Lenuța a sunat la primărie și a amenințat că nu se dă din fața utilajelor până când nu vine un reprezentant oficial cu care să discute problema. După mai bine de două ore de așteptare, le explica reprezentanților autorității locale că este normal ca mai întâi să se facă sistemul de canalizare și abia apoi să se asfalteze strada. Altfel, fie se renunța la canalizare, fie erau nevoiți să decoperteze covorul asfaltic atunci când s-ar fi găsit fonduri și pentru canalizare și să toarne altul nou, ceea ce înseamna „bani aruncați de pomană” și o stradă care urma să arate „ca o plăcintă tăiată”.  Utilajele au plecat în aceeași zi.  

Petiția care a salvat situația

„În momentul acela chiar m-am supărat pentru că și noi plătim taxe și impozite, la fel ca și cei din oraș. Și atunci, eu împreună cu fiica mea am făcut o petiție către domnul primar și am anexat o listă cu semnăturile celor din cartier pe care le-am strâns ducându-mă din poartă în poartă, la fiecare vecin”, își amintește tanti Lenuța.

În numai două zile a reușit să strângă semnături de la peste 100 familii din cele aproximativ 200 care locuiesc pe cele cinci străzi pentru care nu mai erau și bani și de canalizare, iar fiica ei a reușit să găsească informații pe site-ul primăriei care să o ajute să își susțină cererile formulate în petiție. Pe lângă faptul că a invocat Directiva Cadru 60/2000 CEE care stipulează racordarea la sistemul de canalizare până la 31 decembrie 2018, și Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Municipiul Ploiești, care prevedea ca în perioada 2009-2025 să fie extinse și modernizate sistemele de apă uzate, fiica Lenuței Zamfirescu a găsit pe site-ul primăriei două contracte care vizau realizarea sistemului de canalizare în cartierul Bereasca atribuite în 2011 cu termen de execuție în 12 luni. Asta înseamnă că la data depunerii petiției lucrările trebuiau finalizate de un an.

Răspunsul de la Primărie a venit relativ repede. La două săptămâni după ce depusese petiția la Registratură, tanti Lenuța a primit o scrisoare prin care era informată că lucrurile se vor rezolva, iar după alte două săptămâni, undeva prin luna iunie, muncitorii începeau lucrările după o logică firească: întâi canalizarea și abia apoi asfaltarea. Până la sfârșitul verii, străzile erau aproape finalizate.

Tanti Lenuța recunoaște că zona în care locuiește este una dificilă, pentru că multe străzi sunt în vale. Acesta este și motivul pentru care în cele din urmă nu a fost turnat asfalt, ci beton, întrucât sistemul de canalizare care se află mai sus decât în mod normal ar fi fost afectat de mașinile mai grele, explică ea. De asemenea, a fost nevoie de trei pompe speciale destul de scumpe care să împingă apă de jos în sus pentru a fi preluată de sistemul de canalizare, fapt pentru care lucrările au mai întârziat. Problemele nu s-au terminat însă pentru că în continuare există gospodării care se inundă atunci când plouă. Tanti Lenuța este hotărâtă însă să rezolve și această situație, mai ales că oamenii au mare încredere în ea.

O lecție de implicare și spirit civic

Tanti Lenuța este convinsă că dacă nu ar fi înaintat acea petiție, strada ei și celelalte patru nu ar fi fost canalizate nici astăzi. Toți vecinii ei își doreau să trăiească în condiții civilizate, dar nu au îndrăznit să creadă că dacă își vor striga dreptul, cineva îi va și asculta. Tanti Lenuța le-a demonstrat însă contrariul.

„Ne trebuie un pic de încredere în noi. Până la urmă e vorba și de puțin spirit civic. Să te implici în ceva, să nu lași să treacă pe lângă tine niște chestii la care ai dreptul”, spune tanti Lenuța încrezătoare și mulțumită că prin această atitudine a reușit să rezolve o problemă a comunității în care trăiește și care acum îi este recunoscătoare pentru ceea ce a făcut.

Tanti Lenunța, o „războinică” de pe vremea lui Ceaușescu

Dacă o întrebi pe tanti Lenuța ce îți trebuie ca să împingi de la spate autoritățile să ocupe de problemele care te afectează în mod direct, îți spune ferm: curaj. De asta a avut nevoie și acum pentru a obliga autoritățile locale să-i canalizeze strada, dar și pe vremea lui Ceaușescu, când după două săptămâni fără apă potabilă a sunat la primărie. 

„Eu am fost războinică și pe vremea lui Ceaușescu. Am fost plecată cu copiii și cu soțul în concediu și când am venit acasă, două săptămâni nu am avut apă. L-am sunat pe domnul Cazacu, care era prim-secretar, și i-am spus ‘Domnule, nu vă cer mâncare, nu vă cer nimic, vă cer apă. Nu avem ce bea, nu avem cu ce ne spăla””, își amintește tanti Lenuța. După două ore, la poarta ei oprea o „mașină neagră cu patru securiști”. „Unul dintre ei s-a băgat în căminul cu apă să vadă dacă într-adevăr am apa oprită. Când au văzut că nu am apă, la nici 10 minute, chiar în capătul străzii era cisterna cu apă. S-a oprit la mine la poartă și a dat apă la tot cartierul”. 

Tanti Lenuța nu a rezolvat încă toate problemele din cartierul său, dar spune că va continua să lupte pentru condițiile civilizate care i se cuvin oricărui cetățean care își plătește taxele, mai ales că acum toți vecinii săi au foarte mare încredere în ea. Efortul său a fost recunoscut și în afara comunității, la Gala Premiilor Participării Publice, în 2014.

Au contribuit:

Cameraman: Cătălin Sanda

Montaj: Andrei Boruzescu

Producător: Mihnea Lazăr

×
Inchide