Istoria nespusă. Scrisorile din închisoare ale tatălui lui Ion Iliescu. „Sunt foarte îngrijorat de Ionel, nu-mi scrii de ce boală e bolnav…”. DOCUMENT

Redactor:
Lucian Vasilescu
Se știe că istoria este scrisă exclusiv de învingători, ea este doar varianta lor subiectivă a faptelor și a întâmplărilor reale. Pentru a se mula cât mai bine pe adevărul (lor) istoric, învingătorii își modelează și biografia, utilizând un soi de Photoshop eroic.

Liderii comuniști, care au condus România aproape jumătate din cei 100 de ani care au trecut de la revoluția bolșevică din octombrie, nu fac excepție de la această regulă: și-au retușat biografiile astfel încât să apară proiectați într-o lumină eroică, revoluționară. Ei „n-au precupețit niciun efort” în lupta lor, deși au fost (spun ei) supuși celor mai inumane tratamente de „ticălosul regim burghezo-moșieresc”.

Cărțile poștale din care reproducem fragmentele de mai jos au făcut parte dintr-un fond documentar al CC al PCR, unde au fost depuse, benevol, de către luptătorii comuniști, spre neuitarea sacrificiului ce-au făcut pentru propășirea etc. etc. După întâmplările din decembrie 1989, fondul cu pricina a trecut în custodia Bibliotecii Academiei Române, apoi în custodia unei alte instituții.

În biografia oficială (în fapt o ficțiune eroică) a luptătorilor comuniști, la loc de mare cinste stau stadiile pe care le-au petrecut în temnițele și în lagărele în care au fost aruncați, pentru crezul lor, de „bestiile reacționare și retrograde”. În acele temnițe, adevărate „universități” ale luptei de clasă, fruntașii comuniști au fost împilați, asupriti, chinuiți.

Unul dintre lagărele cel mai des evocate în biografiile cosmetizate ale comuniștilor este cel de la Târgu Jiu.

Acolo și-au efectuat stagiul, printre alții, Ion Popescu-Puțuri, Ion Gheorghe Maurer, Atanase Joja, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici și, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, cel mai iubit fiu al poporului – Nicolae Ceaușescu.

Unde intervine mistificarea? Aflăm din cărțile poștale expediate de Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, soției sale, Marioara, mama vitregă a aceluiași Ion Iliescu. Alexandru Iliescu a beneficiat și el de un sejur în lagărul de la Târgu Jiu, în 1941. Iată cum decurgea o astfel de „internare” și care erau condițiile de „detenție” (transcrierea respectă grafia autorului misivelor):

Haihui, în căutarea unui loc liber într-un lagăr:

21 iulie 1940

„Dragă Marioară, află că eu sunt în drum spre Miercurea Ciucului…”

22 iulie 1940

” (…) la Miercurea Ciucului nu a mai fost loc, așa că nu m-a primit. Astăzi mă prezint la Siguranța din Ploiești, ce o să fie mai departe nu știu…”

Cazare în lagărul de tranzit din Caracal:

25 august 1940

„Dragă Marioară, eu am nevoie de indispensabili lungi și de flanele călduroase, de o șapcă, de pardesiu, pantofi, pastă de dinți. Alimente: șuncă, salam, dacă în caz că vii tu îmi poți aduce și ceva dulciuri.”

18 octombrie 1940

„Dragă Marioară, am fost foarte mulțumit de venirea ta la mine, am regretat numai că am stat puțin de vorbă cu tine și cu Ionel… Aș avea nevoie de o pătură mai călduroasă, un cearceaf și o pernă…”

20 ianuarie 1941

„Dragă Marioară, voi știți că eu tot timpul am luptat ca tot poporul muncitor din România să aibă o viață mai bună. Am fost împotriva acelora care fură munca poporului, trăind în lux și desfrâu. În fiecare zi mă uit de zeci de ori la fotografia voastră care o țin pe o mescioară la capul patului și gândurile mele vă îmbrățișează cu toată dragostea. Te rog nu uita și trimitem butoni de camașe și ce oi mai putea. Complimente la toți cei care întreabă de mine…”

21 ianuarie 1941

„În primul rând am nevoie de cărți de cetit, o pereche de pantaloni mai lungi. Alimente de dietă, adică mai mult brânzeturi, zahăr, lămâi. Tonicul ce mi l-ai trimis mea făcut foarte bine…”

29 ianuarie 1941

„Dragă Marioară, nu țe-am răspuns telegrafic pentru că cu 2 zile mai înainte ți-am trimis o c.p. Sunt foarte îngrijorat de Ionel, nu-mi scrii de ce boală e bolnav…”

18 februarie 1941

„Dragă Marioară, astăzi e o săptămână de când ai plecat de aici (…) Am așteptat poate îmi trimiți rufele (…) Află că de la Oltenița am primit 2 colete cu slănină afumată e un deliciu (…) Ionele, cum mergi cu limba franceză și germană? Învață bine că când oi veni acasă să mă înveți și pe mine (…)”

20 februarie 1941

„Dragă Marioară, am primit coletele ce mi le-ai trimis împreună cu rufele spălate care sunt pe listă. Am primit și de la Oltenița 2 colete, una cu șuncă și alta cu prăjituri (…) îmi pare bine că Ionel învață bine limba franceză și cred că o să învețe și pe cea germană, dar 2 limbi sunt greu de învățat deodată (…)”

23 februarie 1941

„Dragă Marioară, Te rog dacă poți fă-mi un abonament la Universul pentru aici (…)” 

6 martie 1941

” (…) Ionele scrisoarea primită din partea ta mea procurat mare bucurie că rândurile ce le mai primesc de la voi îmi mai procură câteva momente fericite. Știu cât de greu vă este fără mine, dar tăticule eu vă rog să nu vă pierdeți curajul și demnitatea de fii ai poporului român. Eu sunt foarte mulțumit de faptul că băieții mei sunt copii deștepți și cuminți și că mama lor este o adevărată fiică a poporului și face totul ca să suporte aceste greutăți apărând sănătatea copiilor și demnitatea familiei (…)”

14 martie 1941

” (…) Sunt foarte îngrijorat de sănătatea ta, te rog să te îngrijești ca să nu rămână copii pe drumuri, îmi face impresia că sunt șacali care urmăresc distrugerea fizică a ta și a mea, tu știi proverbul «până la Dumnezeu te omoară sfinții» sau «fereștemă doamne de prieteni că de dușmani mă feresc singur» (…)”

18 martie 1941

„Dragă Marioară, îmi pare bine că mi-ai reparat ceasul, cu prima ocazie când o să vii la mine să mi-l aduci. Ce mai face copiii, mie tare dor de voi (…) Dragă Marioară, tu ești destul de inteligentă și cred că mă cunoști destul de bine, ca să ne păstrăm cinstea și demnitatea trebuie să suportăm cu răbdare toate necazurile cari s-au abătut asupra noastră. Căci după furtună vine și vreme bună (…)”

Peste ceva vreme, Alexandru Iliescu avea să ajungă la destinația finală, în odiosul lagăr de la Târgu Jiu de unde, între două ședințe de „tortură”, omul scria acasă:

30 martie 1941

„Aici aerul e mai curat ca la Caracal. Trimitem ceva piese de teatru de Caragiale și ceva cântece populare. Ionel ce mai face, cum mai merge cu școala?”

25 aprilie 1941

„Dragă Marioară, eu cu sănătatea o duc bine și te rog și pe tine nu descuraja și cu fruntea sus și cu demnitatea dreaptă cu greutățile și ai grija copiilor, că o să vie și ziua când o să fiu iar în mijlocul vostru și să fim iar fericiți (…)”

8 mai 1941

„Dragă Marioară, am primit c.p. a ta din 5.V și mă bucură faptul că sunteți sănătoși cu toții, de asemenea îmi pare bine și sunt foarte mulțumit că-mi scrii că Ionel se pregătește pentru a obține premiul I (…)”

12 mai 1941

„Dragă Marioară, m-a surprins foarte mult a 2-a carte poștală ce mi-ai scris-o în ziua de 7 c. Se vede că prima ai scris-o mâhnită că nu primești răspuns de la mine, iar a doua după ce ai primit răspunsul meu (…) Nu știu de ce te-a indignat așa de mult scrisoarea mea, dar îmi închipui că ai scris-o în moment de supărare și fără să te gândești bine. De aceea nici nu o iau în serios, căci după felul cum ai scris ar trebui să nu-ți răspund (…) Dragă Marioară, eu când îți scriu, fiecare cuvânt corespunde cu tot ceea ce simt eu și în ramele unei cărți poștale (…)”

14 mai 1941

„Dragă Marioară, Ionel ce mai face, afară de limba franceză și germană, mai trebuie să se joace și el cu copiii în fiecare zi, dar să nu stea prea mult pe stradă (…)”

18 mai 1941

„Am primit coletul: brânză, prune, zahăr, 2 lămâi și un caiet. În ce privește medicamentele, tu spui că nu-mi poți procura, aici am mai găsit (…)”

„În privința hainelor ar trebui să mai aștepți să viu eu pentru că fără măsura mea nu le poate face și pe astea aș vrea să le fac la două rânduri. Dacă poți, mai trimite-mi neapărat acel tonic pentru întărirea unghiilor, ce ai făcut cu sandalele?”

23 mai 1941

„Dragă Marioară, Alimentele au sosit bine și rufele au fost în colet: cămăși și indispensabili (…) Brânza a fost bună dar prea sărată pentru mine (…) dacă poți mai procură ceva unt, cașcaval (…) După urma acestui război nu numai noi suferim ci milioane de oameni (…) Eu am luat atâtea medicamente că m-am constipat, deci adu-mi niște sare amară (…)”

9 iunie 1941

” (…) Afară de ce ți-am cerut în scrisorile trecute, mai trimite- mi: lame de ras, săpun de bărbierit și pastă de dinți (…)”

14 iunie 1941

„Dragă Marioară, M-am simțit așa de bine între voi și prezența copiilor mi-a procurat atâta emoție că multe lucruri am uitat să ți le spun. Ionel și Crișan (fratele vitreg al lui Ion Iliescu, n.a) au crescut ca din apă plini de vigoare, sănătoși și frumoși și deștepți, într-un cuvânt familia mea e tocmai așa cum am dorit-o (…)”

Cine dorește, poate face o comparație între lagărele în care au fost internați comuniștii și lagărele pe care aceștia din urmă le-au pus la dispoziția celor care au câștigat, de fapt, alegerile din 1946. Sighet, Canal, Aiud, Pitești, Poarta Albă, Jilava, Ocnele Mari, Mislea și încă, și încă, pe unde-au trecut Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu, Mihail Manoilescu, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea, parintele Gheorghe Calciu, Nicolae Steinhardt, părintele Dumitru Stăniloae, Elisabeta Rizea, părintele Arsenie Boca, Radu Gyr…

Tot în arhive poate fi găsită o fișă a dosarului care conține „Relatarea tovarășei Iliescu Maria despre activitatea sa în mișcarea muncitorească”. Am cerut spre consultare dosarul cu pricina, sperând că Iliescu Maria este chiar mama vitregă a lui Ion Iliescu și soția lui Alexandru Iliescu, cel care i-a scris cărțile poștale din care am prezentat, mai înainte, câteva fragmente. Am avut noroc – s-a dovedit că era vorba chiar despre acea Maria Iliescu, care a și-a cosmetizat mărturia (consemnată în anii ʼ50 și urmând să fie parte a unui imens fond documentar dedicat „mișcării muncitorești”), martirizându-și soțul și transformându-l din turist prin lagăre în martir al clasei muncitoare. E suficient să comparăm câteva cuvinte din mărturia Mariei Iliescu: arestat, bătut, schingiuit, înfometare, teroare de distrugere, cu cele din cărțile poștale trimise de soțul său, Alexandru: zahăr, lămâi, șuncă, prăjituri, abonament la Universul, piese de teatru, cântece populare, tonic pentru întărirea unghiilor, cămăși, indispensabili, brânză, unt, cașcaval, săpun de bărbierit etc.

Iată câteva fragmente din „mărturia” Mariei Iliescu:

„În anul 1937 am luat efectiv legătura cu mișcarea muncitorească prin Iliescu Alexandru. A fost primul care mi-a vorbit despre lupta clasei muncitoare, despre Partidul Comunist din România, despre mizeria clasei muncitoare. Cunoștința noastră a avut loc la un ceai dat în folosul deținuților politici antifasciști (…)”

„Astfel că în 1937 când mi s-a vorbit despre mișcarea muncitorească mi s-a deschis în față ca un câmp când înverzește (…)”

„În anul 1940 s-au înființat lagărele de concentrare pentru luptătorii antifasciști (…)”

„Îmi amintesc că soțul meu a fost arestat la Chestura din Ploiești, unde a fost bătut și schingiuit groaznic. După o săptămână de la arestare, a fost trimis spre lagărul din Caracal (…)”

” (…) eu mă și adresasem cu un memoriu la Ministerul de Interne prin care reclamam Chestura din Ploiești unde a fost arestat și schingiuit și ceream să fie eliberat întrucât a fost și arestat și bătut degeaba (…)”

„M-am dus la soțul meu la lagărul din Caracal încărcată cu două valize peste puterile mele de dus, dar când ai în față un ideal le învingi pe toate (…)”

„Au fost și alte măsuri împotriva tovarășilor din lagăr, ei au fost transferați la începutul anului 1941 la Tg. Jiu unde au fost supuși la înfometare. Pur și simplu nu li s-a dat voie nici pachete să primească, nici vizite, nici hrană din lagăr. Au fost supuși unei terori de distrugere (…) nu se primea nici corespondență (…)”.

 

Inchide