LISTA TORȚIONARILOR. Deținut la Periprava: Îl știu pe Ficior. Un țăran îndesat, ce umbla țanțoș și știa să bată bine

LISTA TORȚIONARILOR. Deținut la Periprava: Îl știu pe Ficior. Un țăran îndesat, ce umbla țanțoș și știa să bată bine
Clujeanul Traian Neamțu e unul din foștii deținuți de la Periprava, condamnat la 10 ani pentru că a vrut să îl împuște pe Gheorghiu-Dej. La 79 de ani, își amintește de torționarul Ion Ficior ca de "un tip de țăran îndesat, dur, care umbla țanțoș, cu cizmele lustruite" și care "știa să bată bine".

 

Clujeanul Traian Neamțu este unul dintre deținuții de la Periprava, unde a fost trimis în două rânduri, la muncă, și de unde și-l amintește pe torționarul Ion Ficior, ca un „tip de țăran îndesat, dur, care umbla țanțoș, cu cizmele lustruite” și care „știa să bată bine”.

Medic psihiatru ajuns acum la pensie, Neamțu spune că, pe lângă Ficior și Vișinescu, „sunt sute care și-au bătut joc de românii care nu au dorit decât să lupte pentru neam și țară”.

„Ion Ficior l-a bătut pe fratele meu, l-a pus în lanțuri și l-a băgat la izolare întrucât și-a permis să se atingă de omul lor de legătură”

Traian Neamțu are 79 de ani, a fost deținut politic și a petrecut șase ani în celulele închisorii Gherla, prin coloniile de muncă de la Periprava, Salcia și Stoienești. Acum este președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) Cluj și își amintește de parcă ar fi fost ieri ce a pătimit în urmă cu 55 de ani, chinurile și suferințele îndurate, bătăile și înfometarea.

Îl știe bine și pe Ion Ficior, pe care l-a întâlnit la Periprava, unde a fost deținut în două rânduri.

„Am fost deținut în Colonia de Muncă de la Periprava în două rânduri, din decembrie 1959 până în vara anului 1960 și apoi încă un timp în anul 1963. La Periprava, unde am ajuns în 6 decembrie 1959, am construit două blocuri din cărămizi pentru ofițeri și gardieni. Acolo erau peste 4.000 de țărani care nu vroiau să intre în colectiv, legionari, reținuți administrativ. La Periprava l-am cunoscut pe acest Ion Ficior, era locotenent major. Era un tip de țăran îndesat, bine clădit, dur, care umbla țanțoș, cu cizmele lustruite. Țin minte că avea un cal alb, cu care vizita centrele de lucru. Știa să bată bine, când bătea, știai că ai căpătat, când primeai o palmă să te întorci peste cap. Eu, personal, am scăpat și nu am fost bătut de el, dar l-a bătut pe fratele meu, Augustin Neamțu, care l-a lovit pe un turnător notoriu și a intrat pe mâna lui Ficior, care i-a arătat cum se bate. L-a pus în lanțuri și l-a băgat la izolare, pentru că și-a permis să se atingă de omul lor de legătură”, povestește Neamțu.

El spune că nu era nevoie de un motiv pentru a fi bătuți.

„Pentru ei nu era nevoie de un motiv să ne bată, te băteau dacă nu le plăcea cum umblai. L-am auzit acum că a spus că deținuții au murit de bătrânețe la Periprava, dar să-și amintească numai de căpitanul Duca, din Gherla, din lotul de la Târgoviște, care a murit de foame la 30 de ani, ultimele lui cuvinte fiind «n-aveți o bucată de pâine?». La fel a murit acolo și părintele Bacoțiu. Mureau pe capete și erau adunați într-o cameră mică, iar până venea tovarășul procuror, oamenii erau mâncați de șobolani. Iarna înghețau și apoi cadavrele, în pielea goală, erau puse într-un cărucior pentru că hainele statului nu puteau fi băgate în pământ, costau bani, și îngropate în gropi comune”, rememorează Traian Neamțu.

Neamțu mai spune că suferințele îndurate nu le poate înțelege nimeni, numai cei care au fost acolo, condițiile de muncă și de trai din acele colonii fiind inumane, iar deținuții erau înfometați și bătuți.

„Era o mizerie totală. Beam apă din Dunăre și dormeam cu șoarecii printre noi. Ne acopeream gura cu o batistă ca să nu ne intre șoarecii în gură. Dacă culegeam scaieți de pe câmp și lăsam, cumva, unul în urmă, ne puneau să îl culegem cu gura. Eram cu hainele rupte și zdrențăroși. A fost o suferință pentru zeci de mii de deținuți politici, despre care securiștii spuneau că suntem bandiți. E plină România de morminte fără cruci”, menționează fostul deținut politic clujean.

A vrut să îl împuște pe Gheorghe Gheorghiu-Dej

Traian Neamțu s-a născut în comuna Mintiu Gherlii, din județul Cluj, într-o familie de oameni gospodari și înstăriți, fiind cel mai mic dintre cei patru frați. După venirea la putere a regimului comunist, familia sa a avut de suferit din partea autorităților, care i-au impus cote și impozite mărite, casa le-a fost luată și a fost dată Miliției, iar grajdul a fost transformat în sediu pentru CAP.

„Pe mama au închis-o și am rămas, practic, pe drumuri. Am fost dat afară din ultima clasă de liceu, nu aveam ce mânca și am fost nevoit să lucrez pe șantiere ca să îmi pot câștiga o bucată de pâine. Am început să îmi refac studiile și mi-am dat Bacalaureatul. Hărțuit din toate părțile, am candidat la Facultatea de Medicină din Cluj și am intrat. Am scris că sunt «proletar», om al muncii, ca să pot urma cursurile, dar doi tovarăși m-au chemat la conducere și mi-au spus că ar fi trebuit să fiu condamnat la drept comun fiindcă am mințit, eu fiind un dușman al poporului, fiu de chiabur”, povestește Traian Neamțu.

Proaspătul student le-a explicat celor de la partid că este „proletar”, pentru că nu are decât cămașa de pe el, nu are familie, nu are nimic, dar a fost dat afară din facultate. Nici intervenția pe lângă rectorul de atunci al universității clujene, Constantin Daicoviciu, nu a contat. Acesta l-a încurajat doar și i-a spus să nu fie disperat și să persiste, că va veni o vreme când va reintra la facultate.

„M-am consolat, dar a crescut în mine ura față de regimul comunist. Am luptat pe toate căile, cum am putut, iar în 1956 ne-am pregătit cu mai mulți și ne-am gândit ce bine ar fi să îl împușcăm pe Gheorghe Gheorghiu-Dej și să se extindă revoluția din Ungaria în țările socialiste”, spune Traian Neamțu.

Grupul din care făcea parte a fost descoperit, însă, de Securitate, iar membrii săi au fost arestați, percheziționați la miezul nopții și duși la Gherla, la Securitate, apoi la Cluj.

„A început ancheta cu anchetatorul Gruia Manea, alias Grunweld. M-a bătut și mi-a dat niște palme și i-am spus că «bateți ca la hoții de cai, dar mă puteți bate cât vreți, că tot voi spune numai ce vreau». Vorbele mele l-au întărâtat și mi-a spus că era păcat că nu eram în 1947, că m-ar fi împușcat. Am fost chemat la anchetă a doua zi și m-au bătut la fund, apoi cealaltă zi la tălpi, nici nu mai știu cum am ajuns în celulă”, relatează fostul deținut politic.

 

La Gherla, deținuții erau scoși iarna afară în pantaloni scurți și zeghe cu mânecă scurtă

În 1958, a urmat condamnarea din partea Tribunalului Militar Cluj la zece ani de închisoare, iar ulterior a mai primit cinci ani de pedeapsă și a fost încarcerat la Gherla, luând contact prima dată cu comandantul închisorii, Goiciu, cu gardienii, frații Șomlea, „niște criminali de nedescris”.

„Frații Șomlea ne spuneau «aici este Gherla, nu ieșiți decât cu picioarele înainte». Aici erau întemnițați în jur de 9.000 de deținuți, care au suferit enorm. Ni s-a dat zeghe cu mânecă scurtă și pantaloni scurți, așa am trecut iarna din 1958/1959. Ne scoteau la aerisire în plin frig ca să înțelegem cum se trăiește în regimul comunist. Eram 80 de oameni într-o celulă și, deși era instalație de apă, apa nu curgea. Aveam dreptul la două căni de apă pe zi. Eram nevoiți să ne facem nevoile toți fără să tragem apa. Era un aer de nesuportat, iar la geamuri erau obloane. Nu aveam dreptul nici măcar la aer în regimul comunist”, rememorează Traian Neamțu.

El spune că în celule era un „regim de teroare”, deținuții neavând voie să stea pe paturi între orele 5.00 și 22.00, cei prinși fiind duși câte o săptămână la izolare.

„Bătăile erau curente, aproape zilnice. Se știa când veneau cei din echipa de bătăuși, care aveau cravașe în mâini și care intrau în celule și ne băteau fără niciun motiv. Deținuții tremurau la gândul a ceea ce urma, era o stare de distrugere psihică. Oamenii de azi trebuie să știe că în România a fost un genocid împotriva opoziției comuniste”, susține fostul deținut politic.

 

„M-a bătut cu o cravașă de cauciuc cu sârmă. Am avut mâinile negre când am ieșit de acolo”

În anul 1956, deținuții politici de la Gherla au fost scoși din închisoare și duși să execute diverse lucrări, de construcții sau agricole, iar Traian Neamțu a ajuns în Balta Brăilei, la Stoiești, unde a lucrat la finalizarea unui dig de șapte metri înălțime.

„Munca la dig era infernală, trebuia cărat pământ pe o distanță de 150 de metri, iar dacă ploua, trebuia să tragem roabele cu un cârlig, munceam mai greu ca sclavii. Cine nu își făcea norma era dat la brigadier și aștepta bătaia. La poartă ne băteau. Am luat o bătaie zdravănă de la unul, Prisecaru, zis «cap de cal», o namilă de om de o cruzime rară, care m-a bătut cu o cravașă de cauciuc cu sârmă. Am avut mâinile negre când am ieșit de acolo. Mâncarea era mizerabilă, 150 de grame de pâine pe zi”, povestește Neamțu.

În urma suferințelor îndurate, el a vrut să se sinucidă, dar nu și-a dus până la capăt intenția, spre deosebire de alții care nu mai rezistau și se aruncau în sârma ghimpată a gardului, după care erau împușcați.

„Comandantul ne atenționa să nu le mai dăm de lucru, că trebuie să deconteze un glonț de 3,5 lei. Un glonț valora mai mult decât un om într-un regim comunist în care se spunea că omul este cel mai de preț capital”, punctează fostul deținut politic.

De la Stoienești au urmat alte colonii de muncă – Grindu, la tăiat de stuf, la Strâmba, la Salcia, unde a lucrat la recoltarea unor culturi de grâu sau porumb și unde programul de muncă era de dimineața până seara, fără pauză. Deținuții erau duși cu bacul pe Dunăre, se opreau într-un loc și munceau întreaga zi, primind doar câte o ciorbă rece și „porția” de bătaie.

 

„Nu ne trebuie banii torționarilor”

Traian Neamțu spune că nu are nevoie de banii torționarilor.

„Să nu ne jignească cu o astfel de lege (privind reducerea pensiilor torționarilor și plata unor despăgubiri către victime -n.r.), e ceva grotesc. Nu ne trebuie banii lor, să îi folosească cei de la conducerea țării, pentru ei. Nouă să ni se plătească banii încasați de Ministerul de Interne pentru anii cât am lucrat în coloniile de muncă, în agricultură sau construcții. Să ne dea acei bani, nu banii torționarilor”, spune Neamțu.

El îl consideră vinovat pe fostul președinte Ion Iliescu pentru faptul că ar fi „protejat” torționarii din timpul regimului comunist, dar acuză și guvernele de după 1989 că nu au făcut nimic pentru identificarea și tragerea lor la răspundere.

„Iliescu a spus că vrea un comunism cu față umană și azi avem comunismul cu față umană pe care ni l-a creat. Noi, foștii deținuți politici, am fost marginalizați, iar dânsul a protejat torționarii și criminalii neamului. Au găsit acum doi dintre ei, Vișinescu și Ficior, când, de fapt, sunt sute care și-au bătut joc de românii care nu au dorit decât să lupte pentru neam și țară. Ar trebui să fie identificați toți torționarii și trași la răspundere și să fie căutați și comandanții și gardienii fostelor închisori din perioada comunistă”, consideră Neamțu.

 

Traian Neamțu a condus Centrul de Sănătate Mintală din Cluj-Napoca

După ispășirea pedepsei, în anul 1964, și reeducarea obligatorie, Traian Neamțu a putut să își reia studiile și a urmat cursurile Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, specializându-se ca doctor în psihiatrie. În 1977 a fost numit șeful Centrului de Sănătate Mintală din municipiu, o secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, pe care l-a condus până la pensie, dar unde mai ține și acum consultații.

Neamțu este și președintele AFDPR Cluj, inițiatorul proiectului Monumentului Rezistenței Anticomuniste din Cluj-Napoca, inaugurat în 2006.

 

Inchide