M-am urcat într-un taxi și șoferul mi-a oferit o bomboană. „Nu sunt cel mai bun taximetrist, dar sunt cel mai dulce”

Redactor:
Ramona Loznianu
Dacă te numeri printre clienții fideli sau ocazionali ai celor câteva mii de taxiuri care circulă zilnic în București, ai trăit cu siguranță cel puțin o experiență de care să te plângi: aer îmbâcsit, mizerie, fum de la țigara care nu merita stinsă de dragul clientului, manele, "analize" politice de care nu aveai chef și nici nervi ori conversația la telefon de câteva zeci de minute a taximetristului cu iubita sa. Dacă însă, la un moment dat, te vei număra printre clienții Taxiului cu Bomboane, vei avea cel puțin o experiență demnă de povestit. Și nu doar pentru că taximetristul care îl conduce te surprinde de la început oferindu-ți, cu zâmbetul pe buze, o bomboană, și încearcă atât cât îi permiți să te binedispună, dar mai ales pentru că, dacă ai dispoziția necesară să-ți apleci urechea la povestea lui, vei coborî din mașină cu sentimentul că, într-adevăr, oamenii așa-ziși obișnuiți pot fi capabili de lucruri mari. Și că printre ei te poți număra și tu.

Nimic din felul în care arată taxiul lui Cristian Roman nu îl diferențiază în trafic. Conduce un Logan de culoare galbenă, de la Meridian, ca alte sute de colegi. Surpriza vine abia după ce te urci în mașină. Te salută și îți oferă o bomboană spunându-ți că acesta este obiceiul mașinii, iar apoi te întreabă care este adresa la care trebuie să ajungi. A oferit bomboane încă din prima zi în care a devenit taximetrist, în urmă cu trei ani. După ce criza i-a falimentat afacerea cu crose de cricket pe care le făcea pentru Anglia și și-a încercat fără succes norocul ca angajat pe la diverse firme, a hotărât să se facă taximetrist, chiar dacă nimeni nu credea că va rezista mai mult de 3 luni. „E un loc unde cât muncești, dacă muncești, muncești pentru tine. Un loc unde nu ești legat de un anume program și unde șefii sunt la distanță. În plus, nu poți niciodată să-ți iei de lucru acasă”, spune amuzat Cristian Roman.

Sursă foto: Facebook

„Băi, mașina cu bomboane, băi …”

Obiceiul de a da bomboane este însă mai vechi. Obișnuia să facă asta cu copiii trimiși la cerșit în marile intersecții din București, pentru că știa că banii nu ajung la ei. „Mașina mea devenise atât de cunoscută, încât atunci când mă apropiam de semaforul de la Unirii, se auzea Și astfel, mașina cu bomboane a devenit taxiul cu bomboane”. Și astăzi, cerșetorii din intersecții, indiferent că sunt copii sau bătrâni, au parte de același „tratament”.
Bomboanele mai au însă un rol. „Aici e și o șmecherie de fapt. Cu bomboana te citesc. Îți ofer o bomboană și mă uit la tine cum reacționezi. Zâmbești, nu zâmbești. Sunt reacții diverse. Cele mai multe sunt pozitive. Dar întâlnești și reacții de genul Și atunci te retragi în carapacea ta și îți vezi de drum. Știi foarte clar că partea cu socializarea a căzut”, mărturisește Cristian Roman.

Dar de cele mai multe ori socializarea „nu cade” pentru că nu te urci de fiecare dată într-un taxi în care ți se oferă bomboane și parcă ești curios să știi mai multe despre omul care face un asemenea gest. Ei bine, află că îi place să-și binedispună clienții. Pasionat de muzică încă din liceu, când a cântat într-o trupă la bas, își provoacă pasagerii să ghicească o melodie sau artistul care o interpretează. Numai muzică bună. Fiecare are dreptul la trei încercări. Cine ghicește, mai primește o bomboană. Dacă nu vrei să intri în acest joc, poți să desenezi. Îți oferă cu bucurie câteva post-it-uri și carioci. Copiii sunt de obicei cei mai încântați de acest alt obicei al mașinii. 

Dacă nu te încumeți nici să desenezi, încearcă să-ți spună o poveste pe care crede că nu o știi despre cântecul pe care îl asculți sau despre locul prin dreptul căruia tocmai treci. Sau te lasă pe tine să-ți spui povestea, pentru că în meseria asta trebuie să fii și un bun ascultător. Face tot ce poate ca să-ți treacă timpul mai repede și mai plăcut.   

Cei mai sceptici pot spune că aceasta nu este decât o strategie de marketing pentru a avea mai mulți clienți sau a primi bacșișuri mai grase. Cristian Roman sus’ine că lucrurile nu stau întocmai așa. Într-adevăr, sunt clienți care îl solicită prin dispecerat, dar foarte rar poate onora aceste comenzi. „E greu. Se pierde timp. Eu s-ar putea să fiu în Militari, iar cel care mă solicită să fie în Colentina. Nu pot face drumuri în gol. Trăiesc din această meserie. Nu sunt un excentric. Eu chiar am nevoie de bani. Aștia care sunt”, spune Cristian Roman. Cât despre bacșișuri, „nu sunt spectaculoase”. „Consumatorul de taxi are un buget pentru transport: 10-11 lei, să zicem. În momentul în care vine la tine în mașină, poți tu să ai taxiul cu lănțișoare de aur, el tot 11 lei îți dă”. Recunoaște însă că au existat și situații în care oamenii nu au mai vrut să coboare din mașină și astfel cursele au fost mai valoroase. A avut, de exemplu, un client pe care l-a plimbat 5 ore prin București, până a adormit pe bancheta din spate, pentru că nu voia să ajungă acasă, sau o clientă cu care a ajuns până la Câmpina pentru că afară ploua și a vrut să se plimbe cu mașina.

Așadar, dacă nu pentru mai mulți clienți și mai mulți bani, pentru ce atâta bătaie de cap? „Tot ce se întâmplă aici în mașină, tot ce înseamnă confort, curățenie, muzică este pentru a-mi desfășura activitatea cât mai lejer. Pentru că eu stau aici 8-10 ore. Încerc din toate răsputerile să-l fac pe client să se simtă bine ca să-mi lase o parte din starea lui de bine aici. Orele pe care eu le lucrez, le lucrez într-o stare de bine”, spune Cristian Roman.

Bomboane pentru Like-uri. Like-uri pentru transformarea unui vis în realitate

Este totuși ceva ce Cristian Roman cere în schimbul bomboanelor și al poveștilor pe care ți le spune: un Like pe Facebook. A trecut de 8.000 pâna acum. La ce îi folosesc? Să-și împlinească un vis mai vechi pe care a reușit să-l transforme în realitate mai devreme decât se aștepta.

„Bomboana în sine este modul meu de a împărți câștigul cu cei care mă ajută să-l dobândesc. Mă simțeam dator că cineva m-a ales pe mine. Pe urmă am transformat bomboana dintr-un mod de mulțumire într-un fel de mită. Îmi mituiesc pasagerii cu bomboane pentru Like-uri”, spune Cristian Roman.

Astfel, pagina de Facebook a Taxiului cu Bomboane a devenit principalul mod prin care își promovează proiectul Biblioteca pentru copii. Cristian Roman strânge cărți, dar și jucării ori hăinuțe pentru copiii internați la spitalul Budimex. Merge acolo în fiecare sâmbătă și cea mai mare bucurie o are când vede că pe rafturile pe care pune de obicei cărțile, nu mai e nimic. Iar până acum „au dispărut” aproape 2.000 de volume. Imediat după sărbătorile de iarnă, a avut însă o surpriză și mai mare. Pe același raft a găsit alte cărți decât cele pe care lăsase el. Doi elevi de liceu strânseseră din propria inițiativă cărți pentru copii și le aduseseră acolo. Nu știe nici azi cine sunt. Știe însă că numărul celor pe care îi câștigă de partea cauzei sale crește puțin câte puțin. 

Primește cărți de la clienți, de la oamenii care citesc despre acest proiect pe pagina de Facebook ori prin intermediul evenimentelor pe care le organizează în locul unde oricine poate lasa cărți pentru copiii de la spitalul Budimex: o ceainărie de pe strada Dumbrava Roșie.   

„Nu o să fiu niciodată un taximetrist foarte bun”

Cristian Roman a intrat în al patrulea an de taximetrie. La început nu i-a fost deloc ușor. Prima luna nu a reușit să ia nicio comandă prin stație pentru că nu era suficient de rapid. Până își dădea seama unde trebuie să ajungă și să estimeze timpul, cursa era deja luată. Nu a renunțat însă, iar acum poate spune că s-a obișnuit cu meseria asta, în care 90% este rutină. Mărturisește însă că nu o să fie niciodată un taximetrist foarte bun.

„Sunt colegi atât de buni încât nici nu mai stau să proceseze. Le-ai spus adresa și au plecat mai repede decât GPS-ul. Zici că sunt indienii aia mici care fac radical mai repede decât calculatorul. Eu nu o să fiu niciodată un taximetrist foarte bun pentru că nu am timpul să devin un taximetrist foarte bun. Mă mulțumesc să fiu cel mai dulce”, spune Cristian Roman. 

Operator: Romică Croitoru

Montaj: Andrei Boruzescu

Producție: Mihnea Lazăr

Inchide